Thiago Silva (40 de ani), fostul fotbalist al lui PSG, a spus care este dorința neîmplinită, care îl face să privească cu regret spre trecut. Acesta a dezvăluit echipa la care a visat dintotdeauna să evolueze.
Fotbalistul brazilian cu prestații în Europa, a mărturisit că și-ar fi dorit să joace la Barcelona, chiar înainte să fie contractat de PSG, în vara anului 2012, potrivit Mundo Deportivo.
„Extratereștrii” chiar l-ar fi inclus pe fundaș pe o listă, la un moment dat, iar presa spaniolă a expus dorința fotbalistului de a performa la Barca. Cu toate acestea, Silva nu a apucat să poarte tricoul catalanilor.
„Înainte să semnez cu PSG, Barça era interesată. A fost dificil pentru mine, pentru că la momentul respectiv tocmai îmi reînnoisem contractul cu Milan. Dar Barça era cu adevărat echipa la care visam. Visam să joc pentru Barça. M-a pus pe gânduri când a apărut oportunitatea, dar apoi Galliani mi-a prelungit contractul. O săptămână mai târziu mi-au spus că pot pleca și că echipa care putea plăti transferul meu era PSG. În acel moment, Barça ieșise deja din negocieri, iar Leonardo m-a convins să merg la PSG. Dar este adevărat că cu o lună mai devreme aș fi putut merge la Barça”, a spus Thiago Silva, conform sursei anteriorare.
Fundașul central Thiago Silva
După ce a cucerit Europa, activând 15 sezoane la mai multe „forțe” ale „bătrânului continent”, fotbalistul s-a întors la clubul la care a făcut primii pași în fotbal. Thiago Silva joacă la Fluminese, echipă care se află pe locul 7 în Brazilia, în acest moment.
În actuala stagiune, fundașul a suferit numerose accidentări, cea mai recentă fiind la tendon. Acesta și-a revenit în urmă cu 10 zile.