Nicușor Dan vrea să locuiască în casa cu chirie

Nicușor Dan vrea să locuiască în casa cu chirie
📅 2025-05-20

Nicușor Dan ezită între Cotroceni, o vilă de protocol și mansarda cu chirie din cartierul în care copiii lui și-au făcut prieteni.

După ce a câștigat alegerile prezidențiale ca independent, Nicușor Dan nu se grăbește să se mute la Palatul Cotroceni. Cu gândul la programul copiilor săi și la liniștea cartierului în care trăiește de ani buni, noul președinte și-ar dori, dacă se poate, doar să meargă la serviciu și la locuința de serviciu. Pentru prima dată în istoria recentă a României, un președinte ales ar refuza ideea de a se instala în generoasa reședință de la Cotroceni sau într-o vilă de protocol, locuri ”all inclusive” din care foștii președinți, în special ultimul, au profitat din plin. Cunoscut pentru stilul său de viață un pic hippie și discreția sa, dacă va fi posibil, Nicușor Dan ar fori să rămână cu familia în apartamentul de la mansardă unde plătește chirie  550 de euro pe lună.

„Eu mi-aș dori să locuiesc în același loc. Copiii și-au făcut deja prieteni în cartier și mi-aș dori să rămânem în aceeași zonă pentru ca ei să se simtă confortabil”, a declarat proaspătul președinte. ”Va fi o negociere cu SPP-ul. Trebuie să existe niște condiții de securitate pentru un președinte.”

Nicușor Dan, președintele fără proprietăți. Plătește lunar 550 euro chirie

Nicușor Dan vrea să locuiască în casa cu chirie unde copiii lui și-au făcut prieteni! La 54 de ani, proaspăt alesul președinte este unul dintre puținii politicieni de rang înalt fără propria casă. Locuiește împreună cu soția, Mirabela, și cei doi copii ( are o fetiță de 7 ani și un băiețel de 4 ani ) într-un apartament de trei camere situat într-o casă veche, istorică, într-un cartier liniștit, unde, după cum spune el, „nu prea circulă mașini”. Mansarda e împărțită între o cameră de zi și două dormitoare, iar proprietarul locuinței se ocupă de plata taxelor.

Nicușor Dan vrea să locuiască în casa cu chirie

Faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier liniștit, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material”, a explicat Dan. Chiar dacă mama copiilor săi, Mirabela ar prefera, după cum mărturisește președintele, „să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei”, pentru moment, familia Dan vrea să rămână acolo unde se simt acasă — chiar și cu SPP-ul la ușă.

Contrastul cu predecesorul său este mai mult decât evident. Klaus Iohannis pare că nu a refuzat niciunul din beneficiile oferite de stat. Surprinzător, în scurtul mandat interimar, Ilie Bolojan a ales să locuiască într-o anexă a Palatului Cotroceni, refuzând, de asemenea, o vilă de protocol. Nicușor Dan pare să ducă simplitatea un pas mai departe respectându-și viața sa.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri money

Salariile în Europa: Cine câștigă cel mai mult, cel mai puțin, raportat la puterea de cumpărare

Salariile din Europa variază considerabil de la o țară la alta, iar diferențele devin mai clare atunci când veniturile sunt ajustate la costul vieții. Deși salariul nominal poate părea generos într-un stat, adevărata putere de cumpărare poate spune o poveste cu totul diferită. Potrivit celor mai ...

George Simion, declarații șocante cu privire la turul 2: „Am evitat, duminică, o vărsare de sânge”

La două zile după încheierea alegerilor prezidențiale din România, George Simion, liderul AUR și contracandidatul lui Nicușor Dan în turul al doilea, a lansat o serie de acuzații grave privind desfășurarea scrutinului din 18 mai. Într-o declarație de presă plină de tensiune și apeluri la justiție...

Zelenski, ținta unui complot? Polonia a pus sub acuzare un suspect cu legături rusești

Autoritățile poloneze au pus sub acuzare un bărbat acuzat că a plănuit să ajute serviciile de informații străine ruse să pregătească o posibilă tentativă de asasinare a președintelui Ucrainei, au declarat marți procurorii, scrie Reuters. Polonia va judeca un suspect în presupusul complot rusesc d...

Promovarea agendei ruse în UE. Trei activiști pro-Moscova, sub sancțiuni

Uniunea Europeană a anunțat marți sancțiuni împotriva a trei activiști pro-Rusia ale căror activități de promovare a agendei Kremlinului în interiorul Germaniei au fost dezvăluite pentru prima dată într-o investigație Reuters în 2023. UE sancționează trei activiști pro-Kremlin identificați de Reu...

Apel comun la pace. Starmer, Macron și Carney condamnă intensificarea ofensivei israeliene în Gaza

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marți că, împreună cu liderii Franței și Canadei, este îngrozit de escaladarea militară din Gaza și a repetat apelurile la încetarea focului, scrie Reuters. Liderii Marii Britanii, Franței și Canadei sunt “îngroziți” de situația din Gaza...

Ramona și Ionuț Bucur își iau cu ei fetița de 11 luni la toate concursurile

Ionuț Daniel Bucur, campionul balcanic cu echipa națională în probele de sărituri peste obstacole, și soția sa, Ramona, campioană la Amazoane, nu pleacă la nici o competiție fără fetița lor. Primul contact al micuței cu caii la fost la câteva zile după ce s-a născut. În familia Bucur toată lumea ...

BVB a închis în scădere ședința de marți

Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de astăzi, 20 mai 2025, pe minus. Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de companii, a înregistrat o scădere de -0,57%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu -0,43%, în...

Rusia mută presiunea spre Kiev. Memorandumul pentru pace, la mâna Ucrainei

Rusia a declarat marți că Ucraina trebuie să decidă dacă va coopera sau nu la discutarea unui memorandum înaintea unui potențial acord de pace pe care Moscova l-a discutat cu Statele Unite, scrie Reuters. Zaharova speră ca Ucraina să adopte o poziție constructivă în legătură cu posibilele discuți...

Dincolo de stereotipuri: Realități din formarea profesională în vânzări

Abilitățile de vânzare joacă un rol esențial în succesul financiar al companiilor moderne, însă imaginea vânzătorului este adesea afectată de idei preconcepute.  Acestea nu doar că descurajează mulți profesioniști să își dezvolte competențele comerciale, ci limitează și potențialul celor deja act...

Ambasada SUA: „Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan”

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis, astăzi, că așteaptă cu interes să colaboreze cu Nicușor Dan în calitate de președinte al României și cu noul Guvern. Ambasada SUA: „Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan” „Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în cal...

Good News

Only good and positive news.