Polițiștii din Botoșani sunt în alertă și cer sprijinul populației pentru a găsi o femeie de 43 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, care a dispărut în condiții suspecte. Daniela Cutic a plecat de acasă pe 13 mai, cu intenția de a ajunge în județul Buzău. De atunci, nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu ea.
După ce a ajuns la destinație, femeia nu a mai putut fi contactată de familie, iar lipsa oricărui semn de viață i-a determinat pe apropiați să ceară ajutorul autorităților.
Daniela Cutic are 1,67 metri înălțime, cântărește aproximativ 90 de kilograme, are părul brunet și drept, ochi căprui și un tatuaj pe antebrațul stâng cu inițialele „S” și „D”.
„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este apelul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Cei care pot oferi detalii despre traseul femeii sau locul unde ar putea fi găsită sunt rugați să nu ezite să contacteze autoritățile. Fiecare informație poate fi vitală pentru rezolvarea acestui caz.
La scurt timp de la mediatizarea cazului, reprezentanții IPJ au revenit cu noi informații. „Persoana a fost identificată în județul Dolj. Nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au precizat polițiștii, care au revocat măsurile de căutare.