Marți, 20 mai, la Teatrul ,,Mihai Eminescu”, a avut loc deschiderea primei ediții a evenimentului ,,Zilele Spitalului Județean de Urgență <Mavromati> din Botoșani”. Cu această ocazie, în perioada 20-24 mai se vor desfăşura mai multe evenimente la care sunt invitați peste 400 de specialiști: lectori de talie mondială, moderatori şi specialiști.
Manifestarea care are ca temă ,,Abordarea terapeutică interdisciplinară în era inteligenței artificiale” este organizată de Spitalul Judeţean de Urgenţă ,,Mavromati” din Botoşani, sub patronajul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, ȋn parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoşani si Colegiul Medicilor Botoşani. Evenimentul a fost prezentat de managerul Spitalului Județean Botoșani, Corneliu Prepeliță.
,,Vin dintr-un mediu universitar, din Iași, unde aceste manifestări sunt obișnuite în cadrul tuturor spitalelor. În momentul în care am venit aici cu un prieten – un reputat cadru universitar din Iași – mi-a zis să organizez această manifestare. Și mi-am dorit să organizez, am găsit sprijin în întreaga comunitate medicală din cadrul spitalului și am ajuns la prima ediție. Poate cu poticnișuri, poate cu mici sincope, dar această manifestare sunt convins că va fi de viitor și că va pune Botoșaniul pe harta manifestărilor științifice medicale din întreaga țară”, a spus Corneliu Prepeliță.
La evenimentul de deschidere a fost prezent și președintele Consiliului Judeţean Botoșani, Valeriu Iftime.
,,Vă spun din inimă: prețuiesc foarte mult doctorii din Botoșani, țin foarte mult la acest spital, respect foarte mult actuala conducere, dar cu mici reglaje organizaționale putem face un spital recunoscut! Avem niște probleme de imagine și un asemenea eveniment salvează o parte din imaginea noastră. Avem nevoie de o prezență mult mai mare în spațiul public, în fața oamenilor așa încât să spui că Spitalul Mavromati este unul de încredere, cu oameni extrem de buni, cu empatie și cu iubire de meserie” , a declarat pe scenă Valeriu Iftime.
Invitatul de onoare al evenimentului a fost academicianul Leon Dănăilă. Aceasta nu a putut fi prezent fizic, dar a transmis un mesaj video: ,,Medicina nu este o meserie. Ea este o misiune care trebuie dusă la bun sfârșit cu vocație, empatie, har și devoțiune, dar și cu dorința de a face bine celorlalți”. De asemenea, acesta a mai spus câteva cuvinte despre longevitate și plasticitate cerebrală.
Organizatorii evenimentului au oferit o plachetă pentru academicianul botoşănean Leon Dănăilă, care i-a fost înmânată nepoatei lui.
Un alt mesaj înregistrat a fost cel al lui Leonard Azamfirei, rector al Universității de Medicină, Farmacie și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș. ,,În calitate de rector privesc cu profund respect această inițiativă care dovedește maturitate profesională și o convingere și o convingere pe care o împărtășesc pe deplin: că formarea continuă nu este un simplu deziderat, ci un imperativ al profesiei noastre”, a transmis acesta.
Printre invitaţi s-a numărat și Alina Mustiata, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani. ,,Avem o misiune comună: aceea de a asigura accesul la servicii medicale de calitate pentru locuitorii județului Botoșani. De aceea nu vom precupeți niciun efort pentru a avea relații foarte bune cu furnizorii din județul nostru astfel încât să ajungem să avem servicii medicale la standarde cât mai înalte”.
Constantin – Didi Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor Botoşani, a vorbit despre faptul că la reglementarea folosirii inteligenței artificiale în diagnostic și tratament lucrează medicii din cadrul Colegiului Medicilor.
,,Cel mai probabil, dacă ne ținem de programul pe care l-am făcut, în toamnă vom avea un nou cod deontologic care are un capitol special despre inteligența artificială. Suntem în pas cu timpurile”, a mărturisit acesta.
Constantin – Didi Moșneaguțu, președintele Colegiului Medicilor Botoşani, a anunţat cu această ocazie declarat că în toamnă, cu ocazia Zilelor Medicale, va avea loc un concert caritabil pentru strângere de fonduri pentru secția de neonatologie. Evenimentul va avea loc pe data de 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurății, la inițiativa Colegiului Medicilor, organizat de Asociația Spitalului Mavromati. Pe scenă va urca trupa Cargo.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ