Ianis Hagi a plecat de la Rangers. A venit despărțirea oficială, în doar 3 cuvinte

Ianis Hagi a plecat de la Rangers. A venit despărțirea oficială, în doar 3 cuvinte
📅 2025-05-20

Rangers a anunțat oficial despărțirea de Ianis Hagi.

E gata! Telenovela prelungirii contractului lui Ianis Hagi la Rangers s-a încheiat. Clubul scoțian a transmis un mesaj pe rețelele de socializare prin care anunță, în doar 3 cuvinte, despărțirea de internaționalul român, după cinci ani de zile.

Ianis Hagi pleacă de la Rangers

Gruparea de pe Ibrox a anunțat pe rețelele de socializare că a ajuns la capătul colaborării cu Ianis Hagi, Leon Balogun și Tom Lawrence. Celor trei le expiră contractele în vară și nu au ajuns la un acord cu Rangers pentru prelungire, astfel că sunt liberi să își caute alte echipe.

Ianis Hagi nu va mai continua sezonul viitor la Rangers. Pe parcursul acestei zile, Rangers a transmis un mesaj prin care le mulțumește jucătorilor de care se desparte în această vară. Printre ei se află și internaționalul român.

Toți cei de pe Ibrox și de la Centrul de Antrenament Rangers le mulțumesc sincer jucătorilor care pleacă pentru contribuțiile lor la clubul de fotbal și le urez tot binele în carierele lor viitoare”, este mesajul transmis de gruparea din Glasgow pe X.

Pe rețelele de socializare, despărțirea de mijlocașul român a fost rezumată în doar trei cuvinte la postarea în care Rangers a rememorat cele mai frumoase momente trăite de jucător pe parcursul utlimelor sezoane în tricoul alb-albastru.

„Multumim, Ianis Hagi”, a notat clubul pe Facebook.

Ianis Hagi, discurs de mare campion: „Am venit ca un copil și plec ca un bărbat”

Rangers l-a împrumutat, inițial, pe Ianis Hagi de la Genk, în 2020, după care a decis să plătească 3.5 milioane de euro pentru transferul definitiv. A avut evoluții foarte bune, în special sub comanda lui Steven Gerrard, dar o accidentare groaznică l-a scos din joc câteva luni bune, iar revenirea nu a mai fost așa cum se aștepta. După un împrumut de un sezon la Deportivo Alaves, a revenit, însă, a trecut pe la echipa a doua înainte de a fi reprimit în lot de Philippe Clement.

Ianis Hagi a bifat 130 de meciuri și a cucerit două trofee în patru sezoane petrecute pe Ibrox (un titlu de campion și Cupa Scoției). În clipul video postat de club, fotbalistul are un discurs de mare campion.

„E un club cu o istorie uriașă, cu niște fani incredibili. A fost o mare onoare să joc pentru o asemenea echipă. E un vis pe care orice copil îl are. Am venit aici pe când eram un copil și plec ca un bărbat căsătorit. Sigur, au fost zile bune și mai puțin bune, dar simt că sunt mult mai matur acum, în orice aspect. Știu pe ce este construit acest club. A fost o călătorie incredibilă”, a spus Ianis Hagi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Fanii lui Rangers, revoltă din cauza plecării lui Ianis Hagi! Ce au făcut

Fanii lui Rangers nu sunt de acord cu decizia luată de Rangers în privința lui Ianis Hagi. Internaționalul român se afla în ultimele săptămâni de contract cu vicecampioana Scoției și șansele erau foarte mici să […] The post Fanii lui Rangers, revoltă din cauza plecării lui Ianis Hagi! Ce au...

Simona Halep străluceşte de când s-a retras! Apariție fermecătoare alături de Andreea Berecleanu la un eveniment inedit

Simona Halep pare că se simte foarte bine de când s-a retras din tenis. Fostul lider WTA strălucește și a avut o apariție fermecătoare alături de Andreea Berecleanu, la un eveniment inedit. Sportiva din Constanța, […] The post Simona Halep străluceşte de când s-a retras! Apariție fermecătoa...

Rebelul Nick Kyrgios l-a desființat pe Jannik Sinner: „Îi dă sute de mii de dolari fizioterapeutului și eu trebuie să cred că nu știa nimic? Să fim serioși!”

Controversatul Nick Kyrgios a pus din nou tunurile pe Jannik Sinner, după ce italianul a scăpat cu o suspendare infimă în urma testului pozitiv la substanța clostebol. Jucătorul de tenis australian nu crede că a […] The post Rebelul Nick Kyrgios l-a desființat pe Jannik Sinner: „Îi dă sute ...

Gică Hagi, ofertat de Dinamo București. Răspunsul „Regelui” a venit rapid: „Asta mi-a zis”

Mircea Lucescu a povestit recent că a încercat să îl aducă pe Gică Hagi la Dinamo București, dar „Regele” nu a stat prea mult pe gânduri și a dat imediat un răspuns. Selecționerul echipei naționale […] The post Gică Hagi, ofertat de Dinamo București. Răspunsul „Regelui” a venit rapid: „Asta...

Dedicație incredibilă de la un fotbalist pentru Radu Naum: „Nu ai avut încredere în noi, Guriță! Te văd, Răducu”

Un fotbalist a avut o dedicație incredibilă la adresa lui Radu Naum, după ce a promovat cu FC Argeș în primul eșalon. FC Argeș a promovat în prima ligă de pe primul loc în Liga […] The post Dedicație incredibilă de la un fotbalist pentru Radu Naum: „Nu ai avut încredere în noi, Guriță! Te v...

Dumitru Dragomir a descoperit secretul lui Gigi Becali: „O chestie nemaipomenită”

Dumitru Dragomir a descoperit secretul lui Gigi Becali și nu s-a ferit să spună cum reușește omul de afaceri să își conducă echipa spre performanțe remarcabile. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră că […] The post Dumitru Dragomir a descoperit secretul lui Gigi Becal...

Discurs între halucinație și delir, după ce s-a decis finala George Simion – Nicușor Dan. „Pleava societății s-a luptat. Avem exemplul când Avram s-a rugat pentru Sodoma și Gomora”

Un fost jucător de la Dinamo București a avut un discurs halucinant după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. Andrei Mărgăritescu, campion cu echipa din Ștefan cel Mare în sezonul 2006/2007, a venit cu […] The post Discurs între halucinație și delir, după ce s-a decis finala G...

Radu Banciu a văzut ce s-a întâmplat în „finala” de duminică din România și a jubilat: „Am scăpat! Iată că nu e dracul chiar atât de negru”

Cunoscutul jurnalist Radu Banciu a fost fericit nevoie mare după retrogradarea surprinzătoare a celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în liga secundă. Ziaristul salută faptul că nou-promovata Unirea Slobozia i-a pecetluit soarta echipei lui Laszlo […] The post Radu Banciu a văzut ce s-a întâmpl...

Asta da surpriză! George Ogăraru a intermediat transferul atacantului FCSB în Anglia: „Se știa din perioada Ajax cu el”

George Ogăraru a intermediat transferul unui atacant de la FCSB în Anglia, dar detaliile mutării au fost dezvăluite chiar acum, de către fostul jucător din echipa lui Gigi Becali. Adi Popa a povestit recent despre […] The post Asta da surpriză! George Ogăraru a intermediat transferul atacan...

Nebunia lui Florentino Perez. Transfer după transfer: vrea un argentinian, campion mondial, evaluat la peste 121.000.000 de euro

Florentino Perez este gata să facă transferuri uriașe la Real Madrid în această vară și e gata să aducă un campion mondial, evaluat la peste 121 de milioane de euro. Este vorba despre Enzo Fernandez, […] The post Nebunia lui Florentino Perez. Transfer după transfer: vrea un argentinian, cam...

Good News

Only good and positive news.