Ajuns la aproape 38 de ani, Igor Armaș a fost o țintă pentru cluburile importante din Superliga. După ce a ajuns la Voluntari, de serviciile jucătorului s-a interesat chiar și FCSB, echipă care tocmai a câștigat al doilea titlu de campioană.
În plus, Armaș a fost dorit și de Gică Hagi la Farul, asta chiar dacă „Regele” se bazează pe jucători tineri, mulți dintre ei proveniți din academie.
Igor Armaș a recunoscut discuțiile care au fost cu granzii din Superliga, în perioada în care Voluntari nici nu se gândea la varianta că ar putea să retrogradeze în eșalonul secund.
Gigi Becali și Gică Hagi s-au interesat de situația lui Armaș, care a fost pe punctul să ajungă și la Astra Giurgiu, fosta campioană a României.
Fundașul, care a evoluat în carieră și pentru naționala Moldovei, a ajuns la FC Voluntari în urmă cu aproape șapte ani.
„S-a vorbit ceva și de FCSB, dar și de Farul Constanța și Astra, atunci când era Dani Coman acolo. Eu n-am discutat cu FCSB, dar într-adevăr au fost ceva discuții cu conducerea clubului. E important să joci la FCSB, e o echipă mare, bine organizată, care a făcut o figură foarte frumoasă și în cupele europene, așa cum a spus și Marius Șumudică”, a spus Igor Armaș, într-un interviu oferit pentru ProSport.
În cele din urmă, Igor Armaș n-a mai schimbat echipa după ce a ajuns în România, iar în urmă cu trei ani a fost aproape să câștige Cupa României cu FC Voluntari. Atunci, ilfovenii au ajuns până în finală, pe care au pierdut-o însă în Giulești cu Sepsi. Formația lui Laszlo Dioszegi s-a impus cu 2-1 și a luat trofeul.
„Totuși, am decis că sunt respectat aici la Voluntari. Și am decis să rămân și să-mi fac treaba. Deja eram după 30 de ani și așa am decis pentru familia mea și pentru mine că ar fi mai bine. Nu regret nimic”, a mai afirmat fundașul care speră să revină în Superliga din sezonul viitor.
Pentru Igor Armaș și colegii lui de la Voluntari urmează cele mai importante meciuri ale acestui sezon. Ilfovenii vor da la baraj peste Unirea Slobozia, echipă care a trimis-o recent pe Sepsi în Liga 2 după victoria din meciul direct, scor 2-1.
În celălalt baraj pentru menținerea/promovarea în Superliga, Poli Iași pare favorită în fața revelației Metaloglobus, echipă pregătită de Ianis Zicu.
Csikszereda, echipa lui Robert Ilyeș, dar și FC Argeș, formație pregătită de Bogdan Andone, sunt sigure de locul în ediția viitoare a Superligii.