Un grup internațional de artiști reuniți de Asociația Qolony – Colonia pentru Artă și Știință anunță un proiect (Coding Drops) situat la granița dintre artă și știință, combinând cercetarea și producția artistice într-o investigare creativă a apei, din puncte de vedere neconvenționale.
Ioana Vreme Moser (RO/DE), Mark IJzerman (NL) și Floriama Cândea (RO) vor colabora cu cercetători științifici și teoreticieni pentru a crea instalații artistice menite să surprindă ecologii fragile, cât și fenomene sociale invizibile.
Prin instalații speculative, fluidele sunt reimaginate ca medii capabile să încorporeze și să proceseze informații, oferind o oglindă a relației dintre natură și tehnologie. Rezultatele vor fi prezentate într-o expoziție la /SAC, la București, cât și în cadrul Festivalului Simultan în Timișoara și la Linz, în cadrul Festivalului AMRO (Art Meets Radical Openness), realizat de Servus.at.
Proiectul Coding Drops reprezintă o continuare a activităților interdisciplinare propuse de Qolony încă de la înființare, implicând artiști care au colaborat și anul trecut în cadrul proiectului AfterLand, o cercetare artistică a apei focalizată asupra spațiilor definite de ea și de relația tensionată dintre nevoile oamenilor și cele ale naturii, ca de pildă Delta Dunării.
Anul acesta, accentul cercetării și creației cade pe interpretarea unor metode cibernetice alternative construite în jurul proprietăților apei – computere fluidice, senzori fluidici, procese biologice si biomimetice. Astfel, arta are ocazia de a explora teme și narative complexe, implicând discipline ca filosofia, știința, sociologia și antropologia și oferind un cadru menit să abordeze o lume complexă cu mijloace pe măsură, contestând paradigme existente și stimulând dialogul critic în cadrul societății.
Prin demersurile artiștilor, fluidele devin un algoritm viu, un limbaj capabil să descrie atât ecologii fragile, cât și fenomene sociale, o oglindă a relației dintre artificial și natural și o modalitate de a exprima aceste interconexiuni.
De la sisteme vii privite printr-o lentilă cibernetică, la paralelele care se pot trage între curentul electric și dinamica fluidelor în transmiterea informației, la estomparea granițelor dintre organic și digital prin intermediul câmpurilor electrice, artiștii propun abordări uimitoare, susținuți de studii științifice și date colectate pe teren, inclusiv în Delta Dunării, prin intermediul partenerilor de cercetare de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) și de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR).
Activitățile au debutat în luna mai, urmând ca pe parcursul verii să se întreprindă mai multe călătorii, sesiuni de brainstorming și de cercetare de teren, cât și realizarea instalațiilor propuse. Rezultatele acestei munci vor putea fi vizitate de publicul larg între 26 august și 18 septembrie în București, la galeria /SAC Berthelot, pe 3 – 4 septembrie în Austria, la Linz și între 2 – 12 octombrie, în cadrul festivalului Simultan din Timișoara.
Proiectul Coding Drops propune o abordare inovatoare asupra implicării comunităților non-artistice sau non-academice într-o acțiune de cercetare artistică, care presupune interacțiune atât în mediul online, dar mai cu seama pe teren, la București, Măgurele, Tulcea, Mila 23, Timișoara și Linz (Austria), reunind artiști și cercetători în afara propriilor ateliere și laboratoare, extinzând practicile și încurajând schimbul de idei și de limbaje în care acestea pot fi exprimate.
Coding Drops este organizat de Asociația Qolony -Colonia pentru artă și știință și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, /SAC, Servus.at, Simultan, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (DDNI), Obsolete Studio, Asociația Ivan Patzaikin – Mila 23, Climatosfera.
Qolony este o organizație non-profit cu sediul în București, România, dedicată stimulării conexiunilor dintre artă, știință și tehnologie. Făcând aluzie la coloniile bacteriene auto-organizate, Qolony acționează ca metaforă pentru diversitatea vibrantă a gândirii umane și pentru decolonizarea cunoașterii. Își propune să genereze în mod organic o rețea colaborativă, o punte vitală între profesioniștii din aceste domenii. Qolony este ghidată de convingerea că practicile transdisciplinare stau la baza dezvoltării ideilor inovatoare, contribuind la construirea unui viitor mai inclusiv și mai sustenabil. În acest scop, Qolony sprijină activ și facilitează diverse evenimente, precum expoziții, conferințe, discuții artist – cercetător și rezidențe artistice, toate concentrate în jurul intersectării cercetării științifice și creației artistice.