Autoturism furat din Germania, descoperit la punctul de frontieră Albiţa

Autoturism furat din Germania, descoperit la punctul de frontieră Albiţa
📅 2025-05-22

Poliţiştii din cadrul Punctului Albiţa au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, la volanul maşinii se afla o femeie care le-a declarat poliţiştilor că a cumpărat recent autoturismul şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi implicat în vreun litigiu.

"Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Germania. Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o persoană fizică, cetăţean moldovean, cu suma de 3.000 de euro. Aceasta a mai menţionat faptul că fostul proprietar a contactat-o, în urmă cu două săptămâni, pentru a-şi recupera autoturismul, oferindu-i jumătate din suma achiziţiei, motiv pentru care nu au căzut la înţelegere. Totodată, aceasta a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu", precizează comunicatul ITPF Iaşi, potrivit Agerpres.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Justice minister calls for responsibility after Simion's 'bloodshed' remark

Justice minister Radu Marinescu on Thursday called for responsibility and maturity in the public discourse, following the statements made by AUR (Alliace for the Union of Romanians) chair George Simion, who said that he only congratulated Nicusor Dan after winning the elections because he did Cit...

240 de ani de la martirajului lui Horea, Cloșca și Crișan

La Deva au avut loc evenimente de comemorare a 240 de ani de când eroii Horea, Cloșca și Crișan au murit pentru crezurile lor. Ei au devenit de atunci simboluri ale luptei pentru dreptate, libertate și demnitate. Citește mai departe...

Nu toți jucătorii lui Tottenham au fost recompensați pe podium. UEFA explică situația

Unii jucători de la Tottenham, care au câştigat Liga Europa împotriva lui Manchester United la Bilbao (1-0) miercuri seară, nu au primit o medalie la ceremonia de premiere, informează news.ro. Citește mai departe...

Rusia atacă România constant de la distanță. Avertismentul făcut de șeful Armatei: 'Se mențin în continuare foarte multe pericole'

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat în exclusivitate la Digi24, că există „foarte multe pericole generate în principal de Federația Rusă”, pentru România, de la începutul războiului în Ucraina. Citește mai departe...

Xandra Popescu, premiată la Cannes pentru scurtmetrajul 'Erogenesis'

Balul recompenselor decernate la Festivalul de Film de la Cannes a debutat miercuri seară odată cu dezvăluirea palmaresului secţiunii paralele Semaine de la Critique, informează AFP. Citește mai departe...

Anunț de ultimă oră din partea PSD despre negocierile pentru intrarea la guvernare: Nu negociem funcții! Vom susține instalarea unui guvern funcțional

PSD vine cu precizări de ultim moment despre negocierile privind intrarea la guvernare. Social democrații nu negociază deloc funcții în guvern. Citește mai departe...

Curtea de Conturi și AEP sunt somate să descindă la AUR: 15 milioane de dolari, cheltuiți de George Simion pe vizite în SUA

Scandalul pușcă după ce în spațiul public s-a aflat că AUR a cheltuit 15 milioane de dolari pentru vizitele lui George Simion în SUA. Citește mai departe...

AEP firmly rejects AUR’s accusations on election fraud

The Permanent Electoral Authority (AEP) "firmly" rejects the accusations made by the Alliance for the Union of Romanians (AUR) regarding the integrity of the electoral process and warns that the launch in the international public space of these "unfounded" Citește mai dep...

Drumul spre casă s-a oprit tragic pe o trecere de pietoni. Accident grav în plină stradă

O femeie în vârstă de 65 de ani, acroşată de o maşină pe o trecere de pietoni din oraşul Corabia, a murit la un spital din Craiova unde a fost transportată din cauza traumatismelor suferite în urma accidentului rutier, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Citește mai d...

FDA schimbă strategia de vaccinare anti-COVID: Categoriile de persoane care mai au dreptul la rapelurile anuale

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a anunţat marți o schimbare majoră în politica de vaccinare anti-COVID-19, limitând administrarea rapelurilor anuale doar la adulții peste 65 de ani și la persoanele cu risc crescut de boală severă. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.