Comentariul ăsta nu este „odă conducătorului suprem”.
Nu sunt membru de partid, nu voi fi niciodată, nu sunt nevoit să pup inelul nimănui căutând disperat o sinecură publică și, de fapt, ca orice ardelean naiv, nu mă pricep la politică mai mult decât pensionarii din scara blocului vecin care comentează alegerile de duminică.
Dar, dacă vă eliberează de tensiune, puteți să mă înjurați cât vreți pentru rândurile de mai jos.
Lăsați bilanțul guvernării prezentat pe 8 mai, fiți atenți aici un sumar al ultimilor 3 ani care au însemnat:
1) guvernare în perioada celor mai mizerabile furtuni perfecte – război, alegeri, crize economice, ascensiunea dreptei – alături de parteneri care făceau de rușine „noaptea cuțitelor lungi”,
2) guvernare cu două consolidări bugetare succesive, sub ploaia de înjurături – consolidări care, iată, încep să aducă mai mulți bani la buget - și
3) guvernare care pune pe masă primul proiect de reindustrializare a țării.
Și toate astea pe un bruiaj infernal venind de la „experți” care stăteau toată ziua la televizor și, pentru că se pricepeau la absolut orice, prooroceau destrucția economică a României.
Că guvernarea PSD este departe de ideal, ba chiar, în anumite cazuri, de-a dreptul proastă, asta știm cu toții. Știm și că PSD nu se scutură de metehne și obiceiuri din trecut. Știm și că deseori confundă guvernarea socială, în interesul cetățenilor, cu guvernarea prin pomeni date fără discernământ unor oameni leneși sau prietenilor oligarhi. Dar PSD s-a călit în vremuri de criză, a arătat determinare în actul de guvernare și are un grup de experți în politici economice care știu ce au de făcut.
PSD chiar a guvernat. Nu a stat pe margine dând indicații sau înjurând de acolo. Nu a mâncat semințe și a aruncat cojile pe teren.
Și, ca să arătam „experților” care stau toata ziua la televizor că nu suntem toți tâmpiți, iată o mică analiză pe marile acuze anti-PSD:
1) Vine apocalipsa dacă TVA-ul va crește cu 10,5%, 2 pp...
Asta în condițiile in care în ultimii cinci ani inflația (citește greedflația) însumată a crescut cu peste 50%, scumpirile sunt de fapt de peste 100%, însă TVA-ul standard s-a menținut la același nivel, 19%.
2) Vine altă apocalipsă pentru că avut loc o apreciere a Euro cu circa 2% în ultimele săptămâni... Asta în condițiile în care ultimii cinci ani Euro a stat cuminte sub pragul psihologic de 5 lei.
3) Vine a treia apocalipsa din cauza stagnării economice, creșterii deficitului bugetar și adâncirii datoriei publice....
Asta in condițiile în care toata Europa geme de stagnare economică, creșterea deficitului bugetar și adâncirea datoriei publice. Așa tinde să se întâmple când te dezindustrializezi, când ești dependent de energie de Rusia, de producția industrială de China și de chimie de India.
Nu am nicio funcție sau calitate publică, însă îi invit pe liderii PSD înapoi la guvernare. Și îi rog să continue toate proiectele de reindustrializare, avem nevoie de o generație proaspătă de oligarhi din industrie pentru că oligarhi din imobiliare, importuri și divertisment avem destui.
_____
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România