Alegerile tocmai încheiate au adus un suflu nou în percepția publică, dar și un val de întrebări despre ce urmează. Mulți români au răsuflat ușurați, considerând că „au evitat un dezastru”. Alții rămân sceptici, văzând în rezultatul votului doar o schimbare de formă, nu și de fond. Între entuziasm și realism se naște o întrebare incomodă: ce poate, cu adevărat, să schimbe un președinte într-un sistem politic blocat în rutine vechi și în complicități tăcute?
Am stat de vorbă cu profesorul universitar Silviu Nate, expert în relații internaționale și analist politic, care avertizează că bucuria post-electorală ar trebui temperată de luciditate. Într-un dialog franc, profesorul vorbește despre limitele instituționale ale președinției, polarizarea accentuată din societate și iluzia că o figură salvatoare poate schimba de una singură destinul unei țări.
Redactor: Domnule profesor, după rezultatul alegerilor, pentru o parte a societății s-a simțit o ușurare, un sentiment că s-a evitat un dezastru. Totuși, dvs. vorbiți despre o „bucurie reținută”. De ce acest ton rezervat?
Silviu Nate: E firesc, într-un context democratic, să existe emoție și reacții puternice după un scrutin, mai ales unul tensionat. Însă, fără a diminua semnificația rezultatului de duminică seara, trebuie să rămânem lucizi. Funcția prezidențială, în arhitectura constituțională actuală, nu are pârghii reale pentru a reforma profund sistemul politic sau partidele. În esență, președintele devine, adesea, captiv al unor jocuri partidice, dominate de vechile reflexe clientelare, dată fiind și compoziția actualului parlament.
Redactor: Cu alte cuvinte, chiar dacă viziunea se schimbă la vârf, sistemul rămâne inert?
Silviu Nate: Exact. Compoziția parlamentară nu s-a modificat, actorii principali sunt aceiași, iar mecanismele instituționale nu se regenerează doar printr-o schimbare de lider. Avem în față trei ani în care măsurile economice necesare – multe dintre ele nepopulare și poate chiar dureroase – vor trebui aplicate. Iar în 2028 vom fi din nou în fața unui vot parlamentar care poate confirma sau anula tot ce s-a încercat. E o cursă cu obstacole, și nu neapărat sprint glorios.
Redactor: Ați folosit într-o postare de-a dvs. pe Facebook o metaforă sugestivă: „Ne-a trecut glonțul pe la ureche sau stă la pândă?” Ce înseamnă, concret, asta pentru cetățeanul de rând?
Silviu Nate: Înseamnă că riscul nu a fost eliminat, ci doar amânat. Polarizarea, degradarea discursului public și fragmentarea socială nu se dizolvă peste noapte. Dacă nu începem o discuție lucidă, rațională, despre ce tip de reforme suntem dispuși să susținem – cu tot cu costurile lor –, atunci da, „glonțul” încă pândește. Populismul, resentimentul și pseudovalorile nu dispar, ci doar se reconfigurează. Fără un efort real, colectiv, putem oricând aluneca din nou într-o criză sistemică.
Redactor: Vorbiți despre efort. Ce ar trebui să însemne concret acest efort?
Silviu Nate: Să fim sinceri cu noi înșine. Valoarea reală și eficiența administrativă nu apar din lozinci sau entuziasm pasager. Ele se nasc din asumare, disciplină și sacrificiu. Ne-am obișnuit, din păcate, cu ideea că putem genera „pseudovalori” – forme fără fond, discursuri bombastice fără consecințe practice. Dar timpul acestora se apropie de sfârșit. Trebuie să decidem ce suntem dispuși să suportăm – fiscal, social, instituțional – pentru a construi o direcție sustenabilă. E o întrebare incomodă, dar fundamentală.
Redactor: Ați menționat „bătălia percepțiilor” care ar fi amplificat polarizarea. Este aceasta o provocare centrală?
Silviu Nate: Trăim într-o epocă în care percepția a devenit mai influentă decât realitatea. Taberele sociale nu mai comunică între ele, ci doar își amplifică propriile ecouri. Comunicatorii buni sunt cei care pot traduce complexitatea în limbaj inteligibil și decent fără a simplifica și distorsiona grosolan, iar aceștia sunt tot mai rari. Am putea spune că spiritul ireconciliabil a devenit, paradoxal, o virtute, iar starea acesta erodează perspectiva proiectelor comune.
Redactor: Suntem, așadar, la un punct de cotitură?
Silviu Nate: Suntem, mai degrabă, în punctul de unde putem reproiecta drumul și obiectivele noastre . Ziua de luni, simbolic, ar putea fi doar începutul unei noi construcții. Dar asta presupune curaj, asumare și preocupare pentru reconciliere socială , nu doar speranță pasivă. Cât despre "tactica struțului" și alegerea de a „băga capul în nisip”, ea nu face glonțul care ne pândește mai puțin real. Vulnerabilizarea prin radicalizare înseamnă expunere la intemperii, în timp ce noi avem nevoie de reziliență .