Premii record de 36,5 milioane de dolari la Cupa Arabă FIFA

Premii record de 36,5 milioane de dolari la Cupa Arabă FIFA
2025-05-23

Cupa Arabă FIFA 2025 va avea un fond de premii record de peste 36,5 milioane de dolari, a anunţat joi Comitetul local de organizare (LOC) al Qatarului pentru turneul regional, informează Reuters.

Competiţia, care include echipe naţionale masculine de seniori din cele 22 de ţări membre ale Uniunii asociaţiilor arabe de fotbal (UAFA), reprezentând atât Asia, cât şi Africa, are loc în perioada 1-18 decembrie, potrivit Agerpres.

"Acest anunţ ridică şi mai mult statura Cupei Arabe FIFA, un turneu pe care l-am reinstaurat în 2021 şi reflectă rolul principal al Qatarului în dezvoltarea fotbalului în întreaga regiune şi nu numai", a declarat şeicul Hamad bin Khalifa bin Ahmed Al-Thani, ministrul qatarian al Sportului şi Tineretului şi preşedintele Comitetului local de organizare, citat într-un comunicat.

După ce a preluat organizarea evenimentului de la UAFA, Federaţia internaţională de fotbal s-a aflat la conducere de la renaşterea turneului în 2021, când avea un fond de premii raportat de 25,5 milioane de dolari.

Tragerea la sorţi va avea loc duminică la Doha, iar campioana en titre, Algeria, se numără printre favorite.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Good News

Only good and positive news.