Viceprimarul PSD Adrian Vigheciu a afirmat, vineri, la şedinţa CGMB, că în opinia sa acest interimat este mai degrabă o oportunitate, un moment în care să fie lăsate deoparte lucrurile care i-au despărţit. La rândul său, viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu a asigurat „pe toată lumea” că acest interimat va fi funcţional şi că va continua linia trasată de Nicuşor Dan.
Social-democratul Adrian Vigheciu l-a felicitat pe noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, „mai ales că” porneşte din mijlocul lor.
„Consider că acest interimat în care va intra Bucureştiul pentru o perioadă de câteva luni reprezintă mai degrabă o oportunitate pe care o are oraşul în momentul de faţă. Când spun că e est eo oportunitate mă gândesc că este un m,oment în care trebuie să lăsăm la o parte toate lucrurile care ne-au despărțit si să ne axăm mai degrabă pe probleme Bucureştiului”, a spus Vigheciu.Acesta a amintit că de un an Capitala a fost implicată în alegeri locale.
„Practic avem un an de când luicrurile au stagnat şi acest interimat ne oferă posibilitatea să gândim nişte politici publice pentru Bucureşti, prin care să permitem dezvoltarea oraşului şi punerea lui pe o traiectorie cât mai dorită de cetăţenii acestui oraş. Astăzi nu cred că e vorba despre un vot la persoană, cât mai degrabă a alege din a iesi dintr-o inerţie şi să mergem pe un drum constructiv”, a afirmat Vigheciu.La rândul său, viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu a spus că se bucură că se află în „această postură” şi că nu poate decât să-i mulţumească lui Adrian Vigheciu pentru „cuvintele” sale, pentru că oportunitatea cu care preşedintele României i-a „înzestra astăzi” este aceea de a duce viziunea cu care Nicuşor Dan a fost ales de două ori în funcţia de primar general al Capitalei şi în cea de preşedinte al României cu un număr de voturi „covârşitor de mare”.
„Azi trebuie să fim cu toţii responsabili. Eu nu voi fi un primar ales, ci unul interimar ca să funcţioneze Primăria in continuare şi voi urma direcţia şi viziunea urbanistică începută de Nicuşor Dan. Asigur pe toată lumea că acest interimat va fi funcţional. Promit bucureştenilor că, împreună cu toate forţele politice, nu voi iesi de pe traiectoria de până acum. De luni nu avem voie să dezamăgim în perioada următoare”, a spus Bujduveanu.CGMB s-a întrunit vineri dimineaţă în şedinţă extraordinară, pentru a-l desemna pe viceprimarul liberal al Capitalei Stelian Bujduveanu înlocuitor de drept al lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, după ce acesta îşi va prelua mandatul la Cotroceni. Aceasta în condiţiile în care, conform celei mai recente hotărâri CGMB, înlocuitor ar fi urmat să fie viceprimarul PSD Adrian Vigheciu.
Singurul punct de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB este hotărârea prin care viceprimarul social-democrat Adrian Vigheciu este înlocuit de Stelian Bujduveanul (PNL) pentru a exercita calitatea de înlocuitor de drept al primarului general al municipiului Bucureşti.
La începutul şedinţei, a fost anunţată demisia lui Nicuşor Dan din funcţia de primar general al Capitalei. Demisia intră în vigoare începând cu data de 26 mai.
”Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 5/2025 au fost desemnaţi domnul Vigheciu Adrian – Nicolae şi domnul Bujduveanu Stelian ca viceprimari ai Municipiului Bucureşti, iar conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 6/2025, domnul viceprimar Vigheciu Adrian – Nicolae a fost desemnat în calitate de înlocuitor de drept al Primarului General al Municipiului Bucureşti, propun inlocuirea domnului viceprimar Vigheciu Adrian – Nicolae, cu celalalt viceprimar în funcţie, domnul Bujduveanu Stelian, care să exercite primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul de Hotărâre care urmează să fie supus votului consilierilor generali.
Alegerea lui Nicuşor Dan ca preşedinte al României a fost validată joi de Curtea Constituţională.
Acesta urmează să depună luni jurământul în plenul Parlamentului, moment care marchează în mod oficial începerea mandatului său la Cotroceni.