Sinteza Oradea a renunțat la proiectul anunțat toamna trecută împreună cu Lockheed Martin pentru înființarea unei capacități de producție de electroliți pentru baterii de stocare a energiei electrice, pe motiv că tehnologia nu este matură iar investiția este riscantă. Proiectul primise finanțare prin PNRR. Directorul companiei și-a dat demisia, scire economica.net.
“SINTEZA S.A. informează acționarii și investitorii că, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19.05.2025, în urma unei evaluări interne aprofundate și a unei alinieri strategice cu partenerul nostru tehnologic, Lockheed Martin, subscrisa a luat decizia de a renunța la implementarea proiectului de investiții intitulat „Înființarea unei noi capacități de producție, testare și reciclare a electrolitilor utilizați pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice”, finanțat în baza Contractului nr. 344/27.12.2024 prin programul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență)”, arată compania într-un comunicat trimis Bursei.
“Decizia reflectă concluziile unei analize amănunțite de fezabilitate și ale unei evaluări comerciale, efectuate de Sinteza SA, care au avut în vedere o varietate de factori relevanți. Tehnologia redox flow este promițătoare și strategic valoroasă pe termen lung pentru sectorul energetic, insa momentul actual nu oferă încă toate condițiile necesare pentru lansarea sustenabilă a acestui proiect”, arată compania.
“Analiza a ținut cont, printre altele, de dinamica generală a pieței pentru soluții de stocare de durată mare și de caracteristicile actuale ale cererii, fără a pune sub semnul întrebării potențialul colaborărilor viitoare în această direcție. Mai mult, in etapa recentă de analiză, au fost explorate opțiuni de ajustare a modelului de afaceri inițial, care ar fi presupus o redefinire semnificativă a rolului și responsabilităților Sinteza S.A.
Aceste variante ar fi implicat o extindere considerabilă a ariei de implementare, precum și o creștere substanțială a angajamentului investițional și a nivelului de risc. Având în vedere contextul actual de piață, o astfel de implicare nu ar putea fi susținută, în acest moment, pe baze strategice solide”, mai spune compania.
“Deși proiectul beneficiază de sprijin nerambursabil aprobat de Ministerul Energiei, analiza actualizată a indicat că, în contextul actual, condițiile necesare pentru susținerea viabilității economice nu sunt pe deplin întrunite. În aceste condiții, continuarea implementării ar putea genera un nivel de expunere care nu corespunde pe deplin principiilor noastre de prudență strategică și gestiune responsabilă a resurselor, în acord cu obiectivele pe termen lung ale companiei și cu interesele acționarilor.
În consecință, vom demara procedurile formale privind încetarea implementării proiectului și a contractului de finanțare aferent, în deplină transparență și cu respectarea tuturor cerințelor legale și contractuale aplicabile, în acord cu principiile de guvernanță corporativă și cu așteptările investitorilor și părților interesate”, mai arată compania.
Compania a mai anunțat și că Remus Cotuț și-a înaintat demisia din funcția de Director General și reprezentant legal al companiei, tocmai din cauză că acest proiect nu a continuat.
„Aceasta demisie survine în contextul deciziei companiei de a opri implementarea proiectului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Având în vedere că mandatul domnului Cotuț a fost strâns legat de execuția acestui proiect strategic, încetarea acestuia marchează în mod natural și finalul colaborării manageriale agreate de comun acord la momentul preluării funcției”, mai arată compania.
Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat în noiembrie o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon şi care permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă.
Acordul stabilea cadrul în care părţile vor începe procesul de dezvoltare a unei viitoare fabrici în valoare de 50 de milioane de euro, care va produce 30.000 de tone de electrolit negativ pe an, începând din vara anului 2026. Aceasta urma să fie prima fabrică europeană de acest tip şi cea mai mare din lume.
„Prin acest proiect, România atrage un investitor strategic american, cu o tehnologie de vârf, care nu depinde în niciun fel de importuri de materii prime din afara pieţelor occidentale, într-un domeniu care creşte exponenţial la nivel global. Odată finalizată această investiţie, ţara noastră va avea un avantaj strategic în Uniunea Europeană în dezvoltarea noilor proiecte de energie regenerabilă”, a declarat, în comunicatul dat atunci ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
La rândul său, vicepreşedintele pentru Afaceri Internaţionale la Lockheed Martin, Ray Piselli, a menţionat că România poate deveni un lider regional în acest domeniu important al eficienţei şi securităţii energetice.
„Sunt încântat de perspectivele acestui nou parteneriat în România – primul nostru proiect în sectorul comercial şi unul care ajută la realizarea planurilor privind emisiile „Net zero” în ţară. GridStar Flow este o soluţie de ultimă oră pentru securitatea energetică, un element cheie al nevoilor de apărare şi securitate ale oricărei naţiuni. Prin această nouă iniţiativă, România poate deveni un lider regional în acest domeniu important al eficienţei şi securităţii energetice”, a precizat Piselli.