Percheziții DIICOT în Bacău și Capitală, într-un dosar de delapidare și fals în acte. Prejudiciul este de peste 7 milioane de lei - Ziarul de Bacău

Percheziții DIICOT în Bacău și Capitală, într-un dosar de delapidare și fals în acte. Prejudiciul este de peste 7 milioa
📅 2025-05-20

Sunt percheziții de amploare în București și șase județe. Mai exact, polițiștii desfășoară joi, 15 mai, un număr de 32 de percheziții domiciliare în Capitală și în județele Călărași, Ialomița, Argeș, Galați, Bacău și Cluj, într-un caz de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidarea în formă continuată a unor cantități importante de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale.

Potrivit anchetatorilor, începând cu august 2022 și până în martie 2023, membrii grupului ar fi delapidat cantități semnificative de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale, cauzând un prejudiciu estimat la peste 7,2 milioane de lei.

Unul dintre suspecți, angajat al companiei păgubite, ar fi întocmit comenzi fictive folosind identitatea unor clienți reali, dar neimplicați, comenzi care erau apoi confirmate de compartimentul financiar-contabil. Produsele erau preluate și livrate altor firme cu profil agricol, la prețuri cu aproximativ 50% sub valoarea de piață. Administratorii firmelor beneficiare ar fi înregistrat în contabilitate facturi cu informații false privind proveniența bunurilor.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, după preluarea cantităților de îngrășăminte și pesticide, șoferii mijloacelor de transport erau direcționați de ceilalți membri ai grupului către alte societăți cu profil agricol, unde bunurile erau descărcate și comercializate la prețuri , cu aproximativ 50% sub valoarea de piață. Pentru crearea unei aparențe de legalitate a tranzacțiilor, administratorii societăților comerciale beneficiare procedau, în baza unor înțelegeri prealabile cu membri grupului infracțional, la înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi, în care atestau date nereale cu privire la proveniența bunurilor achiziționate”, a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.

Un număr de 17 persoane urmează să fie aduse la sediul DIICOT pentru audieri.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate din București, Pitești, Bacău, Galați, Cluj-Napoca, Călărași și Ialomița, precum și al structurilor teritoriale ale Jandarmeriei Române.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri ziarul de bacau

Shopping în Turcia: ce merită să cumperi și unde găsești cele mai bune prețuri 

Turcia nu este doar o destinație pentru relaxare la soare sau pentru explorarea unor locuri istorice spectaculoase. Este și un adevărat paradis pentru pasionații de cumpărături. În piețele tradiționale sau în mall-urile moderne poți descoperi produse autentice, de calitate, la prețuri pentru toat...

Anunț public

S.C. GRAMPET LOGISTICS S.R.L., cu sediul în Bucuresti-Sector 1, Calea Floreasca, nr. 167, cam. 19/1, etaj 7, anunță obținerea Autorizației de Construire nr. 26/14.05.2025 pentru: Amplasare Instalație de Topit Bitum-Construcție Provizorie pe Perioada Deținerii unui Drept Real Asupra Terenului, în ...

Anunț public

Conform Legii nr. 102/13.04.2023, alineatul 23^3, RC MOINESTI DEVELOPMENT SRL anunta public obtinerea Autorizatiei de Construire nr. 16 din 24.03.2025, eliberata de Primaria Municipiului Moinesti, cu titlul EXTINDERE CLADIRE C1 – GALERIE COMERCIALA NEST MOINESTIpe imobilul situat in judetul Bacau...

Hoț de tânăr: un băiat de 19 ani, reținut după ce a dat mai multe spargeri în locuințele vecinilor

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian au identificat și reținut un tânăr de 19 ani, din comuna Dămienești, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, tânărul, în perioada martie-mai, ar fi sustras mai multe bunuri de la domiciliile unor v...

Un bărbat din Gârleni și-a scos brățara de monitorizare pentru a-i face „o vizită” iubitei. Polițiștii l-au reținut

Un bărbat din Gârleni a fost reținut de polițiști, după ce și-a demontat brățara de monitorizare, pentru a se duce acasă la concubina sa. Pe data de 18 mai, dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a primit o alertă privin...

Primăria a reparat pasajul Letea, după ce apa se infiltrase în pereții lucrării proaspăt inaugurate

Pasajul Letea, deschis cu mare fast de Primăria Bacău acum mai puțin de un an, s-a deteriorat după ce apa s-a infiltrat în pereți. După ce cazul a fost prezentat de Ziarul de Bacău, Primăria a dispus remedierea problemelor. Pasajul Letea a făcut parte din coridorul Centru – Aeroport, ce a cuprins...

Umbrărescu și-a triplat cifra de afaceri în doi ani. În 2024, cele trei companii ale „regelui asfaltului” au rulat aproape 3 miliarde de euro

Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor român de autostrăzi și drumuri expres, a înregistrat în 2024 o performanță financiară remarcabilă, atingând o cifră de afaceri cumulată de aproape 14,5 miliarde de lei prin cele trei companii ale sale – Spedition UMB, SA&PE Construct și Tehnost...

Un scandalagiu a mușcat un polițist, iar pe colega sa a băgat-o în spital, după ce a lovit-o în cap

Un scandal a izbucnit, la finalul săptămânii trecute, la o cafenea de pe strada Slănicului din municipiul Onești. În încercarea de a aplana conflictul, o polițistă a fost lovită și a necesitat îngrijiri medicale la spital. Pe data de 17 mai, Poliția municipiului Oneşti a fost sesizată despre fapt...

Consiliul Județean Bacău a aprobat finanțări pentru programe sportive. Vezi cine a primit bani!

În ședința extraordinară de ieri, Consiliul Județean Bacău a aprobat, cu unanimitate de voturi, o serie de finanțări în baza Legii nr. 69/2009 pentru derularea unor programe sportive care promovează performanța, educația prin sport, incluziunea socială și coeziunea comunitară. Au primit finanțare...

Anunț licitație Plopana

Primăria comunei Plopana, județul Bacău, CIF 4591520, organizează licitatie publică pentru:Vânzarea unui buldoexcavator Komatsu model WB93R5, funcțional, anul fabricației 2007. Documentația de atribuire poate fi obținută de pe siteul „www.comunaplopana.ro”, sau de la secretarul general al comunei...

Good News

Only good and positive news.