Albaiulianca Miriam Bulgaru, victorie dătătoare de speranțe în primul tur al calificărilor la French Open 2025
Miriam Bulgaru a obținut o victorie în fața unei jucătoare mai bine cotate în primul tur al calificărilor la French Open 2025.
Sportiva din Alba Iulia (203 WTA) a învins-o, marți, 20 mai 2025 pe Nuria Parrizas-Diaz (Spania, 115 WTA) cu 6-1, 7-6, într-o oră și 56 de minute, al doilea set fiind unul maraton.
În setul 2, Miriam Bulgaru a avut o revenire senzațională, de la 2-5, învingătoarea fiind decisă în tie-break (11-9 pentru albaiuliancă).
Nuria Parrizas Diaz este o specialistă a jocurilor pe zgură, cu două prezenţe pe tabloul principal la Roland Garros şi cu 3 turnee WTA Challenger în palmares
Misiunea albaiuliencei de a ajunge în premieră pe tabloul principal la turneul de tenis parizian nu va fi, însă, facilă în continuare.
Mai are nevoie de două victorii pentru asta.
Următorul duel va fi unul cu compatrioata Patricia Țig.
Miriam Bulgaru este a doua jucătoare calificată în turul al doilea la Roland Garros, în calificări, pe tabloul feminin. Sportiva noastră a învins-o pe favorita numărul 13 în minimum de seturi.
Miriam Bulgaru, ocupanta locului 203 WTA, a obținut accederea în turul secund al calificărilor de la Roland Garros după ce a învins-o pe favorita numărul 13, Nuria Parrizas-Diaz, din Spania, cu scorul de 6-1, 7-6 (9), la capătul unui meci care a durat o oră și 56 de minute de joc.
Bulgaru s-a calificat pentru a treia oară în carieră în semifinalele calificărilor de la Roland Garros, reușind această performanță și în 2023 și 2024. Miriam a avut o misiune dificilă, în faţa unei sportive care acum 3 ani era între primele 50 din lume, dar speră acum să prindă în premieră tabloul de concurs la un Grand Slam. La 26 de ani, ea a participat de 6 ori în carieră în calificările turneelor de acest nivel, neajungând vreodată pe tabloul principal.
Nuria Parrizas Diaz e o specialistă pe zgură, cu două prezenţe pe tabloul principal la Roland Garros şi cu 3 turnee WTA Challenger în palmares, unul dintre ele pe suprafaţa roşie. Totuși, Miriam Bulgaru a reușit s-o învingă și să facă asta chiar în minimum de seturi.
Pentru români urmează un derby tricolor la Roland Garros. Miriam Bulgaru o va întâlni în continuare pe Patricia Țig. Vom avea, așadar, o româncă în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros.