Peste 60 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, montate în municipiul Blaj. O nouă licitație pentru achiziția lucrărilor, lansată în SEAP
Primăria Blaj a lansat, marți, 20 mai 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o nouă licitație care prevede achiziția lucrărilor pentru montarea a 66 de stații electrice de putere normală în mai multe locații din municipiu.
Contractul include și proiectarea și executarea lucrărilor de branșare conform ATR-urilor.
Valoarea totală estimată a contractului propus este și de această dată de 3.067.093 lei, fără TVA.
Potrivit documentației, durata de executare a lucrărilor este de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției.
Primăria Municipiului Blaj și Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) au semnat anterior contractul pentru achiziţia şi montajul în municipiul Blaj a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice. Investiția este inclusă în Programul „Stații de reîncărcare cu putere normală”, derulat de AFM.
Pentru achiziţia şi montajul celor 66 de staţii de reîncărcare, Administraţia Fondului pentru Mediu acordă Primăriei Municipiului Blaj o finanţare nerambursabilă în valoare de 3.959.925,53 lei, reprezentând 100 % din valoarea cheltuielilor eligibile.
La această sumă se adaugă 341.823,15 lei reprezentând cheltuielile neeligibile, ce vor fi suportate din bugetul local al municipiului Blaj.