Sora șefei POT, deputat de Alba, trimisă de Camera Deputaților la o reuniune despre libertatea presei: Anamaria Gavrilă le-a spus jurnaliștilor de curând că abia așteaptă să-i vadă ”gone”
Ssora șefei POT urmează să participe luna viitoare la o reuniune în Norvegia, în care se va discuta, printre altele, de libertatea presei și educația bazată pe valori democratice, potrivit unui document intrat în posesia Euractiv.
Este surprinzătoare această nominalizare întrucât sora ei, Anamaria, care a și băgat-o pe listele parlamentare la alegeri, a avut în permanență o problemă cu jurnaliștii la care a țipat, a mințit că o sechestrează (motiv pentru care a și fost sancționată cu avertisment că a sunat la 112 fără motiv) sau le-a transmis că sunt „o specie pe cale de dispariție” și abia așteaptă să-i vadă „gone”.
Potrivit Euractiv, deputata Bianca Eugenia Gavrilă va participa pe 3 și 4 iunie la lucrările Comisiei de cultură, știință, educație și media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și a Rețelei Parlamentare privind buna guvernare și integritatea în sport, în calitate de membru titular al delegației Parlamentului României la APCE.
Discuții despre libertatea presei, pe ordinea de zi
Cunoscută doar pentru că e sora liderei POT, Anamaria Gavrilă, deputata Bianca Eugenia Gavrilă va pleca la reuniunea din Trondheim, Norvegia, de la Madrid, și nu de la București.
Pe ordinea de zi a Comisiei APCE figurează, printre altele, discuții despre libertatea presei, protecția jurnaliștilor, în special a celor deținuți în Rusia, rolul tinerilor în dezvoltarea democrației, promovarea educației incluzive bazate pe valori democratice.