Șapartoc (Albești) – satul cu trei biserici, care reînvie după ce a fost părăsit din cauza noroaielor și a colectivizării
Satul Șapartoc, Sarpatak în limba maghiară (tradus Pârâul Noroios), o mică așezare cu trei biserici, atestat documentar în 1231, a rămas aproape părăsit după ce localnicii au fost nevoiți să-și refacă viața pe alte meleaguri, din cauza noroiului care le trecea de genunchi și a privațiunilor generate de colectivizare. Șapartoc, aparținând comunei Albești, un sat de agricultori, număra 160 de familii și 800 de locuitori, români și maghiari, la începutul anilor ’60, când a început să se depopuleze, mai ales că drumurile impracticabile nu permiteau tinerilor să facă naveta spre zonele industriale sau spre școală. Chiar și prin noroi, spun localnicii, viața era frumoasă și decurgea firesc la Șapartoc. Fiecare familie își lucra cu rigurozitate pământul pe care îl avea și își asigura cele necesare. Colectivizarea, însă, le-a luat oamenilor rațiunea de a trăi și singura sursă de existență. Satul se află la 12 km de Sighișoara și la aproape 9 km de centrul comunei Albești, traseul fiind prin pădure, cu multe serpentine. Din cauza drumurilor desfundate, viața oamenilor era un adevărat calvar, traseul fiind greu de parcurs, chiar și cu căruța. Satul Șapartoc aparține comunei Albești și, alături de altă localitate, respectiv Jacu Românesc, în anii ’60, poate și mai devreme un pic, când a început colectivizarea, populația tânără de atunci s-a îndreptat spre zone mai populate, respectiv spre Albești, centrul de comună, și spre municipiul Sighișoara, zona industrială atrăgându-i prin salarii și prin alt confort. Ca urmare, în sate au rămas numai bătrânii sau persoanele mai vârstă. Șapartoc a fost un sat puternic, avea cam 160 de fumuri, ați văzut că au trei biserici – ortodoxă, romano-catolică și reformată. Dar de prin anii ’70 n-au mai fost preoți permanenți la Șaparoc, nici la maghiari, nici la români, mai mergeau o dată pe lună. Acum mai merge un preot ortodox de câteva ori pe an. N-ai cum să deschizi o grădiniță sau școală acolo pentru doi-trei copii. La momentul actual în satul Șapartoc sunt în evidențele noastre, ca populație stabilă, 27 de locuitori, majoritatea fiind ne-băștinași. Dintre băștinași mai sunt vreo patru persoane, toate în vârstă, cu posibilități de trai mai reduse’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Albești, Nicolae Șovrea. Primarul notează, însă, un fapt îmbucurător: câteva familii tinere s-au îndreptat spre Șapartoc și se ocupă în general cu agricultura. ‘Ceea ce ne bucură este că satul începe să reînvie’, mărturisește el. Mai mult decât atât, adaugă edilul, în biserica din sat a fost botezat primul copil după aproximativ 40 de ani. ‘N-am crezut că ajung să trăiesc asta: Avem un copilaș în Șapartoc, copilul familiei Radu și Andreea Moldovan, cred că e singura familie cu copil, care are domiciliul în sat. Este primul copil botezat după vreo 40 de ani în biserica de acolo’, a arătat Nicolae Șovrea. Primarul menționează, însă, că modernizarea satului vine și cu unele aspecte neplăcute. ‘La Șapartoc, acum, din păcate, nu se mai respectă proprietatea. Din păcate tinerii circulă cu ATV-urile peste tot, mai ales prin grădinile particulare’, a afirmă Nicolae Șovrea, lucru susținut și de localnici. Primarul a precizat că administrația publică are ca obiectiv să creeze infrastructura necesară pentru a se circula mai bine către Șapartoc. Legătura satului cu Albești se face printr-un drum de exploatare, de circa 9 km, fiindcă drumul comunal ocolește mult, prin municipiul Sighișoara, spre cătunul Aurel Vlaicu. ‘Cătunul Aurel Vlaicu aparține de Sighișoara și, întrucât pe acea zonă nu a prea fost interes, există o porțiune care nu a mai fost reparată. Așa că singura soluție acceptabilă și rapidă este drumul ăsta de exploatare, de peste 9 kilometri, care e mai scurt. Trebuie să reparăm pod și mai trebuie să îi încurajăm pe cei care se îndreaptă spre sat să își pună în regulă actele de proprietate. Din păcate nu sunt documente de proprietate, în extrasele CF apar ca proprietari bunici sau străbunici, nu s-au mai actualizat CF-urile, nu au făcut succesiunea de câteva generații și e greu să se vândă. Dar de când s-a pietruit drumul, asta i-a determinat și pe copii sau nepoți, pe locuitorii acolo, să nu mai vândă așa de ușor casele și proprietățile, iar acum există tendința de a se întoarce’, a afirmat edilul Nicolae Șovrea. Primarul Șovrea nu s-a născut la Albești, ci a venit aici ca agronom, în 1985. ‘În 1985 mai erau vreo 30-40 de persoane, mergeam acolo (în Șapartoc – n.r.) primăvara cu o echipă de agronomi, tractoriști, cu utilaje și petreceam câte o săptămână, stăteam acolo. Nu plecam până nu rezolvăm totul din punct de vedere al muncilor agricole. Erau oameni foarte calzi și primitori. Ca o curiozitate, toți românii vorbeau ungurește și toți ungurii vorbeau românește și se înțelegeau foarte bine, nu aveau nicio problemă cu asta, era o armonie extraordinară, toți erau ca o nație. Asta m-a impresionat, era o mică Românie’, rememorează Nicolae Șovrea acele momente. Unul dintre localnicii vechi din Șapartoc este Gizella Durutya, în vârstă de 86 de ani, care își amintește cu nostalgie de trecut și de toți cei dragi, care acum nu mai sunt. ‘Aici m-am născut, aici am crescut, aici am îmbătrânit. Eu am fost lăptăreasă și am avut 108 vaci, plus bivoli și capre, de la care oamenii au adus lapte la lăptărie. Erau unguri și români, dar și ungurii și românii vorbeau ambele limbi. Prin 1968 au început să plece majoritatea, fiindcă nu mai era școală aici, pământurile erau luate de Colectiv și era foarte greu cu naveta. Acesta a fost principalul motiv, noroiul era până la genunchi și era foarte greu să mergi și cu carul. Soțul meu avea cal și căruță și căra pâine la tot satul. Acum mai suntem doar trei care ne-am născut aici, iar în ultimii ani au mai venit câțiva în sat, care stau aici. Am avut un vecin cu care mă mai ajutam și acum a paralizat, are 59 de ani. Eu am doi băieți care mă vizitează des, dar nu trebuie să aibă grijă de nimeni de mine, fiindcă mă gospodăresc singură. Am trei câini, am 13 găini. Mă bucur că sunt puternică, eu spăl, eu fac focul, eu îmi fac patul’, a spus tanti Gizella. Bătrâna și-ar dori să mai meargă la biserică, la slujbă, însă la cea din apropierea casei sale nu prea mai vine nimeni. ‘A fost slujbă când s-a sfințit biserica, apoi a fost preotul catolic cu crucea, a venit și cel ortodox, fiindcă la noi îi primim pe toți’, a arătat tanti Gizella. Marea ei supărare este că nu mai poate asculta slujbele religioase nici măcar la radio, întrucât niciunul dintre cele patru radiouri mici pe care le-a primit, plus unul mare, istoric, nu mai prinde canalul respectiv. În plus, televizorul vechi pe care îl are nu a mai fost pornit în casa ei de mulți ani, de când i-a murit soțul. Femeia își amintește de vremurile când satul era extrem de animat, erau două școli, una confesională, mulți oameni dragi, rude și vecini, și numeroase animale care asigurau traiul locuitorilor. În 40-50 de ani, de când a început oamenii satului să plece, tanti Gizella s-a obișnuit cu liniștea, iar acum îi vine greu să se adapteze la noul stil de distracție al tinerilor, turarea la maximum a motoarelor de ATV-uri, motociclete sau mașini de teren, care invadează localitatea la sfârșit de săptămână. Pe Szabo Imre, tractorist din Albești, l-am întâlnit pe un câmp de la intrarea în Șapartoc, un teren despre care susține că nu a mai fost arat de circa 40 de ani. ‘Acum au început oamenii să cumpere case și terenuri, după ce s-a reparat drumul. Casele deja sunt cumpărate, nu mai există nicio casă de vânzare, inclusiv cele dărâmate. Majoritatea celor care au venit în sat sunt străini. Cunosc satul din copilărie, veneam cu tatăl meu la arat aici. Îmi amintesc că era un sat vechi și atunci și că era mult noroi, nu puteam veni pe drumul scurt, veneam roată, pe la Aurel Vlaicu, pe Valea Dăii și coboram pe partea cealaltă, în jur de 20 de kilometri. Îmi amintesc că oamenii circulau mai mult cu căruțele, că tot făceau drumuri și pe aici, pe acolo și pe unde puteau să treacă, fiindcă era noroi mare. Acum m-a tocmit cineva să ar acest câmp, care nu a mai fost arat din timpul Colectivului, cred că și de 40 de ani. Gazda vrea să semene lucernă’, a spus Szabo Imre. Bărbatul crede că e bine ca satul să renască, însă este indignat că tinerii care vin foarte des cu ATV-urile și cu mașinile de teren ‘zdrobesc tot drumul’, ambalând motoarele în special în gropile apărute, mărindu-le și mai mult. ‘E mare păcat că tulbură toată armonia de aici. Nu numai că fac gălăgie, dar strică drumul și acolo unde-i noroi, acolo accelerează și ambalează motoarele ca să le strice pentru plăcerea lor. Astfel, în curând, oamenii de aici o să umble iar prin noroi până la genunchi’, a afirmat acesta. Larisa, o localnică de 73 de ani, s-a mutat în Șapartoc de doi ani, venind dintr-un cătun care se numește Vulcan. ‘Am stat la Vulcan mulți ani, dar casa în care am stat în chirie a fost vândută. Am venit în Șapartoc și am stat într-o căsuță dărăpănată, unde îmi țin încă o parte din bagaje, iar un localnic mi-a permis să rămân în casa mamei sale, care a decedat’, ne-a precizat săteanca. Ea ne-a făcut o radiografie a satului, arătându-ne concret ce se întâmplă pe fiecare proprietate și cu se îndeletnicește fiecare. ‘Aici oamenii-s tare buni. Doar că nu este magazin și trebuie să plătești ca cineva să-ți facă cumpărături din Albești sau din Sighișoara. (…) Toate casele astea au fost cumpărate, acolo e cineva din Albești, aici sunt doi frați, dincolo e un veterinar, mai sus a cumpărat un judecător și a făcut o cabană, mai încolo este un cioban din Sighișoara. Sunt trei biserici aici, câteodată se mai țin slujbe. Cea reformată a fost reparată acum un an, mai încolo nu mai e nimeni, unii sunt plecați, alții sunt morți. La biserica catolică se ține slujbă de sărbători și la înmormântări. (…) Mulți au cumpărat case și vin la sfârșit de săptămână, unii vin și fac chefuri, alții să se dea cu ATV-ul, vin mașinile una după alta. Peste săptămână e liniște, dar de vinerea până duminica e tare enervant’, a spus femeia. La Șapartoc, biserica ortodoxă are o vechime atestată din anul 1696, acest an fiind înscris pe unul dintre clopote, biserica romano-catolică este construită în 1857, iar cea reformată este din 1930. AGERPRES https://agerpres.ro/2025/06/25/asezari-in-amurg-sapartoc–satul-cu-trei-biserici-care-reinvie-dupa-ce-a-fost-parasit-din-cauza-nor–1462586
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu