CULTURA: Alice Cooper, prințul negru al rock-ului

Alice Cooper, prințul negru al rock-ului

Peste 2.500 de concerte, 28 de albume de studio, peste 50 de milioane de discuri vândute. O găină, o ghilotină și o moștenire care a redefinit teatrul rock. Cam aceasta ar fi, pe scurt, povestea lui Alice Cooper.

Cariera lui Alice Cooper se întinde pe 56 de ani (1968-prezent), o perioadă marcată de inovație și controverse neîncetate. Cu peste 2.500 de spectacole live în întreaga lume, Cooper a fost cap de afiș pe arene din Detroit până în Dubai, îmbinând rock-ul de garaj cu horror-ul Grand Guignol. Discografia artistului include 30 de albume de studio, 11 înregistrări live și 21 compilații, iar „School’s Out” (1972), „Poison” (1989) și „I’m Eighteen” (1971) sunt printre cele mai cunoscute hituri. În 2011, Alice Cooper a fost onorat cu o stea pe Hall of Fame.

Totuși, parcursul lui Cooper este inclusiv o saga a controversei: spectacole cu ghilotină și decoruri macabre, și șocantul incident din 1969 de la Toronto, când fanii au sfâșiat un pui pe care el l-a aruncat în mulțime (credea că poate zbura sau că poate îl va lua cineva acasă). Ca o ironie, Cooper era (și este) vegetarian și animal lover, iar incidentul a creat o aură de periculozitate în jurul trupei, oamenii începând să vină la concerte , ci pentru a vedea „monstrul”.

Unele grupuri religioase l-au etichetat drept „băiatul de afiș al Satanei”, iar politicienii l-au învinovățit pentru decăderea morală a societății. Totuși, în spatele machiajului și al șerpilor se află Vincent Damon Furnier – fiul unui predicator, dependent de golf și un familist care, credeți sau nu, a sfidat așteptările.

Născut la 4 februarie 1948, în Detroit, Michigan, Vincent Furnier a crescut într-o casă baptistă devotată. Tatăl său, Ether Moroni Furnier, a fost pastor, iar mama, Ella Mae, a echilibrat evlavia cu răbdarea față de tendința rebelă a fiului. În copilărie, Vincent a suferit o meningită care l-a ținut la pat luni întregi, declanșând o obsesie pentru filmele de groază și pentru Edgar Allan Poe.

Familia s-a mutat în Phoenix, Arizona, la începutul anilor 1960, unde Vincent a urmat cursurile liceului Cortez High School. Acolo, a format o echipă de cros (încă mai aleargă zilnic) și o trupă de garaj numită The Earwigs. Până în 1968, grupul a evoluat în Alice Cooper, un nume împrumutat din secolul al XVII-lea și adoptat ca identitate colectivă a trupei.

În 1969, Alice Cooper a semnat cu Frank Zappa’s Straight Records, lansând Pretties for You – un eșec psihedelic respins de critici, dar cu show-uri live care au câștigat notorietate. La Toronto Rock ‘n’ Roll Revival din 1969, Cooper a aruncat un pui viu în mulțime, strigând: „Este un pui! Ar trebui să zboare!” Când fanii l-au sfâșiat, titlurile din media, pe bună dreptate, au bubuit: „Alice Cooper ucide un pui pe scenă”. Cooper a relatat momentul în peste 20 de interviuri și cărți, de fiecare dată subliniind că a fost un accident neintenționat, transformat de presă într-un scandal mitic.

În autobiografia Alice Cooper, Golf Monster (2007), Cooper descrie incidentul cu umor negru:

Era un concert haotic, iar pe scenă se aflau tot felul de mizerii. Am văzut ceva care părea o pâine veche și am aruncat-o în public, strigând: „E o găină! Ar trebui să zboare!”. Dar păsările de curte nu zboară – habar n-aveam. Publicul a sfâșiat-o, iar a doua zi am devenit ucigași de animale. Ironia? Tocmai devenisem vegetarian.

Într-un interviu pentru Rolling Stone, Cooper declarase: A fost primul nostru mare concert, și iată-ne transformați într-o trupă satanică pentru că am aruncat o găină. Presa a mințit, spunând că am înghițit-o vie sau am sacrificat-o. Dar dacă nu ar fi fost găina, poate nu am fi devenit niciodată Alice Cooper. A fost primul nostru truc de marketing – deși neintenționat.

În documentarul Super Duper Alice Cooper (2014), Cooper recunoaște emoțiile din spatele incidentului: Am sunat la o fermă din Toronto a doua zi și i-am întrebat pe oameni: „Chiar a murit găina?”. Atunci când mi-au spus că da, am izbucnit în plâns. Am crescut într-o familie religioasă – niciodată nu aș fi rănit un animal intenționat.”

La o apariție la The Howard Stern Show (2020), Cooper a glumit: După Toronto, am zis: „Hai să facem ceva mai safe”. Așa că am cumpărat pui de cauciuc. Îi aruncam în public și țipam: Uite, ăsta zboară!. Dar nimeni nu s-a mai enervat.

Vegetarianul Cooper, care deține câini adoptați și susține organizații de protecție a animalelor, a declarat în repetate rânduri că Alice Cooper este un personaj – Vincent Furnier (numele său real) ar fi rupt mâna cuiva care abuzează de animale.

Revenind la parcursul muzical al lui Alice Cooper, albumul Love It to Death din 1971, cu piesa „I’m Eighteen”, a primit un disc de aur. Dar albumul School’s Out din 1972 a fost cel care a explodat, ajungând în fruntea topurilor din întreaga lume. Până la Billion Dollar Babies din 1973, Cooper era un superstar, câștigând 20.000 de dolari pe spectacol (peste 130.000 de dolari astăzi). Scenografia show-urilor sale – scaune electrice, execuții false și boa constrictori – a constituit un model pentru generații întregi. Când Alice Cooper a introdus un boa constrictor viu în concertele sale în anii ’70, publicul a crezut că a atins apogeul teatrului macabru. Dar povestea din spatele șerpelor este mai complexă – și mai puțin diabolică – decât pare.

În 1972, Alice Cooper încerca să găsească un element vizual care să completeze ghilotina și sângele fals. Managerul lui, Shep Gordon, i-a sugerat să folosească un șarpe, știind că Alice avea fobie de șerpi. Scopul era să-l provoace pe artist să depășească teama și să creeze un moment memorabil. Cooper a ieșit pe scenă cu un boa constrictor împrumutat de la un magazin de animale din Phoenix, iar publicul a țipat, în vreme ce presa a scris despre „ritualuri satanice”.

„Dacă pot ține un șarpe pe scenă, pot face orice”

Până în 1975, alcoolismul a deraiat cariera lui Cooper. Acesta a desființat grupul, s-a internat la dezintoxicare și s-a relansat ca artist solo cu „From the Inside” din 1978, scris împreună cu Bernie Taupin (textierul lui Elton John). „Trash”, din 1989, a marcat o revenire, iar balada „Poison” a ajuns pe locul 7 în Billboard, dovedind că Alice Cooper se poate adapta la era glam-metal.

Teatralitatea lui Cooper a atras atenția din ce în ce mai mult. În 1973, BBC a interzis „School’s Out” pentru „incitare la violență”. Grupurile religioase au protestat împotriva execuțiilor sale simulate, susținând că acestea glorificau satanismul. În timpul audierilor senatoriale PMRC din 1985, Cooper a depus mărturie împotriva cenzurii, argumentând: „Eu joc un personaj. Alice este personajul negativ din cartea ta de benzi desenate”. Chiar și apariția din 1994 la The Muppet Show a stârnit indignare – părinții considerându-l nepotrivit pentru televiziunea pentru copii.

În afara scenei, Cooper se autoproclamă un „tip normal”. S-a căsătorit cu dansatoarea Sheryl Goddard în 1976; au trei copii. Alcoolic în recuperare din 1978, el își atribuie sobrietatea credinței și golfului. În 2012, a lansat Fundația Solid Rock, care oferă programe artistice gratuite pentru adolescenții din Arizona.

La 77 de ani, Cooper este încă super activ. Albumul său Road din 2023 a debutat în Top 200, iar emisiunea sa radio Nights with Alice Cooper este difuzată la nivel mondial. A colaborat cu Johnny Depp (Hollywood Vampires) și este mentor pentru tinerii artiști. „Să mă retrag? Aș muri de plictiseală”.

„Alice este evadarea mea din a fi Vincent. Pe scenă, pot fi răufăcătorul. În afara scenei, sunt tipul care uită să ducă gunoiul.”

Surse:

https://faroutmagazine.co.uk/alice-cooper-chicken-murdered/

https://www.rollingstone.com/music/music-news/hear-how-alice-coopers-infamous-chicken-incident-really-happened-178540/

https://www.imdb.com/title/tt3228830/

https://www.nytimes.com/1981/08/17/arts/rock-alice-cooper-looks-back-on-a-decade.html