Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate joi, 3 iulie, până la ora 12. Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații în zilele de 3, 4 și 5 iulie – model de cerere
Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic la adresele special indicate, în zilele de 3, 4 și 5 iulie.
În premieră, absolvenții de gimnaziu vor putea depune cereri de vizualizare a lucrărilor, înainte de a decide dacă contestă nota: mai precis, doar în data de 3 iulie 2025, între orele 14:00 – 17:00.
Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.
Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucrărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii. Detalii și modele de cereri – mai jos
Rezultatele definitive, după contestații, vor fi publicate pe 10 iulie, o săptămână mai târziu. Acestea nu mai pot fi modificate și vor face media pentru admiterea la liceu 2025.
Pe 11 iulie 2025 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională, pentru pregătirea admiterii la liceu.
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere la liceu 2025 începe pe 14 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 23 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2025, publicat în Monitorul Oficial.
Cerere tip de vizualizare a lucrării scrise de la Evaluarea Națională 2025:
Declarație de confirmare a vizualizării lucrării de la Evaluarea Națională 2025:
Cerere pentru contestație Evaluarea Națională 2025:
Mai multe detalii despre vizualizarea lucrărilor și contestarea notelor la EN VIII 2025 – aici.
Depunerea contestațiilor – Evaluare Națională 2025
După vizualizarea lucrării/ lucrărilor scrise de către candidat, acesta poate depune contestație.
Contestația depusă/transmisă de către candidat se înregistrează la centrul de examen, conform prevederilor metodologice, în intervalul orar de depunere a contestațiilor prevăzut în calendarul examenului de evaluare națională.
Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E. nr. 6479/2024 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025).
Contestațiile transmise electronic nu vor fi luate în considerare în următoarele situații: în absența declarației prevăzute anterior, în lipsa copiei actului de identitate al candidatului și în cazul în care nu sunt transmise pe adresa de e-mail dedicată depunerii contestațiilor, comunicată candidaților în prima zi a probelor scrise.
Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.
Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/lucărilor.
Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025
- 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu