Studenții așteaptă motivele pentru tăierea burselor, spune președintele ANOSR, Sergiu Covaci: Ministrul Educației să ne zică exact cum a fost pusă problema, să vedem dacă a fost o luptă din partea sa pentru a păstra aceste facilități pentru studenți

Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR), Sergiu Covaci, a declarat la emisiunea Viitor pentru România că așteaptă ca ministrul Daniel David să explice care a fost raționamentul care a stat la baza reducerii bugetului pentru bursele și să demonstreze că a luptat pentru aceste beneficii ale studenților. Acesta a precizat faptul că discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării nu au consecințe pozitive pentru tineri în contextul în care măsurile au fost deja aprobate fără consultări anterioare.
„Cu siguranță au fost întâlniri pe care le-am avut cu Ministerul Educației încă de când am reacționat, chiar în ziua de marți, dacă țin bine minte, imediat după publicarea programului de guvernare, însă această comunicare, sigur, este binevenită, dar vine în urma unor decizii care s-au luat deja. Studenții și, bănuiesc, bună parte din societate nu poate să aprecieze la adevărata ei valoare această comunicare, pentru că au fost omiși niște pași în ceea ce privește consultarea, în ceea ce privește măsurile care au fost propuse”, a explicat Sergiu Covaci.
Liderul ANOSR a precizat faptul că, pe fondul amplificării tensiunilor sociale ca urmare a noilor măsuri adoptate de Guvern, membrii organizației au solicitat un dialog care să aibă în centru nevoile comunității.
„Într-adevăr, am avut discuții și în continuare avem discuții cu Ministerul Educației. Chiar într-una dintre zilele de protest am fost chemați înăuntru, am discutat cu secretarii de stat atunci, pentru că nu domnul ministru nu era în oraș și deja au fost foarte multe articole în presă și declarații care cumva au agitat mult mai tare comunitatea de studenți. Atunci am spus foarte clar că ni s-ar părea mai normal să existe un dialog mai axat pe nevoile comunității”.
„Asta am transmis încă de pe atunci domnului ministru: că, din dialogul și discursul dumnealui în presă, pare a fi un negociator și un manager de conflicte între comunitatea de studenți și Guvern. Noi avem așteptarea să vedem exact cum a fost pusă problema, unde au fost fundamentele pe care s-au luat aceste decizii, să vedem că a fost o luptă din partea dumnealui pentru a păstra aceste facilități care există pentru studenți, pentru că am avut de lungul timpului mai multe tăieri. Inclusiv în decembrie am avut tăiate subvențiile pentru facilitățile de transport, ori pare că am devenit niște clienți în ceea ce privește partea de tăieri bugetare”, a mai adăugat acesta.
În plus, acesta a contrazis opinia unei părți a societății potrivit căreia bursele studenților erau prea mari, iar aceștia nu le-ar merita.
„Societatea crede că bursele studenților au fost crescute extraordinar de mult. Dacă ne uităm puțin la anii anteriori, observăm, într-adevăr, o creștere pe anul 2023 și pe anul 2024 […]. Totuși, nu ne uităm mult mai mult în spate la anii care, de fapt, au fost plătiți prin toată recompensa asta avută în ultimii 2 ani, ani în care studenții nu au beneficiat de burse suficiente. Nu au beneficiat și nici astăzi nu beneficiază de un cuantum al burselor care să le satisfacă, de altfel, nevoile fundamentale, cele de cazare, de masă”.
„Ori lucrul acesta cred că trebuie promovat mai puternică în în rândul societății, pentru că nu ne dorim ca eticheta pusă pe studenți să fie una de petrecăreți care își folosesc bursele în diverse scopuri. Este total greșit. Și un student să avem la nivel național care nu reușește să parcurgă studiile universitare din cauza faptului că nu are suficient sprijin financiar este o problemă și automat încalcă dreptul garantat la educație gratuită”, a completat Sergiu Covaci.
Informații de context
Noul pachet de măsuri fiscal-bugetare asumat în Parlament de Guvernul Bolojan prevede raportarea burselor studențești la salariul minim net, ci nu la cel brut, cum a fost până acum. Concret, pentru că bursele nu se impozitează, statul va reține impozitul din brut, ceea ce duce la o scădere cu aproximativ 40% a fondului dedicat burselor, direcționat de MEC către universități.
Amintim că bursele studențești nu au un cuantum fix stabilit de lege (în afară de bursele sociale, în valoare de 925 lei/lună), ci fiecare universitate primește un fond de burse pe care îl împarte pe diverse criterii în ce tipuri dorește, în acord cu regulile emise de ministerul Educației. Asta înseamnă că fiecare universitate în parte va decide dacă păstrează cuantumurile de până acum și alocă burse către mai puțini studenți sau modifică sumele astfel încât să ajungă pentru mai mulți beneficiari.
- O altă posibilitate este aceea ca universitățile să suplimenteze cuantumul burselor din fonduri proprii pentru a păstra valorile și numărul de beneficiari din prezent.
ANOSR și a exprimat nemulțumirea față de aceste măsuri încă de la anunțarea lor. Pe 23 iunie 2025, reprezentanții organizației au publicat un comunicat prin care au cerut ca Guvernul și Parlamentul „să renunțe la această măsură care accentuează inechitățile în educație, limitează și mai mult accesul la studii superioare”.
- Tăierea burselor „accentuează inechitățile în educație, limitează și mai mult accesul persoanelor aflate în situații socio-economice dificile la studii superioare”, au motivat aceștia.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că modificările legate de bursele studențești sunt temporare și că va încerca să găsească soluții „pentru a compensa această scădere” în următorii trei ani.
- „Oricum, modificarea prin raportare la salariul minim net și nu la salariul minim brut este o modificare corectă, fiindcă bursele sunt neimpozitate”, a mai afirmat acesta.
Modificări au loc și în ceea ce privește bursele studenților de la masteratul didactic. Acestea vor fi reduse cu 30% și acordate doar pe perioada cursurilor și sesiunilor de examene.
- Bursa unui student înscris la masteratul didactic este egală cu un salariu unui profesor debutant, adică 3.700 de lei net de la 1 iulie 2024, potrivit legii 199/2023. În urma tăierilor, profesorii vor primi burse în valoare de 2.590 de lei.
Măsura afectează și bursele pentru studenții de la licența didactică cu dublă specializare prevăzută de legile educației Deca-Iohannis, cu durata de patru ani, dar acest tip de program de studii încă nu este organizat de vreo universitate din țară, cel puțin din anul universitar care începe în toamnă.
De precizat, nici celelalte burse studențești, adică nu doar cele de la masteratul didactic sau licența didactică cu dublă specializare, nu se acordă în timpul vacanțelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu