Casa Albă confirmă concluziile ANCHETEI care vizează Universitatea Harvard și amenință cu retragerea finanțării /„Încalcă Legea Drepturilor Civice”

Președinția Statelor Unite a confirmat, luni seară, concluziile investigației care vizează Universitatea Harvard, acuzată de încălcarea drepturilor civice, Washingtonul amenințând cu oprirea finanțării federale.
”Universității Harvard i-a fost trimisă o scrisoare, au loc negocieri în privat, nu voi face comentarii despre ele, dar vă voi prezenta contextul trimiterii acestei scrisori, este foarte important. Este vorba de o analiză realizată de către Departamentul pentru Sănătate și Resurse Umane, care a concluzionat, după o investigație completă, că Universitatea Harvard încalcă Titlul al VI-lea din cadrul Legii Drepturilor Civice, care interzice discriminarea în funcție de rasă, culoarea pielii și origine națională. Dacă veți citi conținutul investigației, cei mai mulți studenți de etnie evreiască au reclamat că s-au confruntat cu abordări tendențioase negative și cu discriminare în campusuri, iar un sfert dintre studenții evrei de la Harvard s-au simțit în nesiguranță din punct de vedere fizic. Au fost atacuri care au vizat studenți evrei și israelieni”, a afirmat, într-o conferință de presă, Karoline Leawitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Oficialul american a amintit că în campusul Universității Harvard au fost proteste masive față de operațiunile militare israeliene în Fâșia Gaza.
”Campusul Universității Harvard a fost scena demonstrațiilor, după cum știți, au fost proteste violente care au încălcat regulamentul, demonstranții au cerut comiterea unor acte de genocid și crime, i-au oprit pe studenții de etnie evreiască și israelieni să intre în campus. Aceste realități nu pot fi contestate de Harvard, de aceea, Administrația SUA a depistat că au încălcat Titlul al VI-lea și amenință cu limitarea finanțării federale, întrucât dacă încalci legile federale, nu poți beneficia de fonduri federale”, a subliniat Karoline Leawitt.
Anterior, surse citate de presa americană au afirmat că Administrația Donald Trump a constatat că Universitatea Harvard a încălcat legislația federală în materie de drepturi civice prin modul în care a tratat studenții de etnie evreiască sau care au cetățenie israeliană.
”În lipsa instituirii unor modificări adecvate imediat, vor fi pierdute toate resursele financiare federale, iar relația Universității Harvard cu Administrația federală va continua să fie afectată”, arată scrisoarea adresată președintelui instituției academice, Alan Garber.
Donald Trump a semnalat constant că vrea modificări la Harvard și la alte universități prestigioase, denunțând activismul de stânga și accente antisemite. Universitatea Harvard consideră că atacurile lui Donald Trump sunt amenințări la adresa libertății de exprimare, a libertății de opinie a cadrelor didactice și a existenței instituției academice.
Foto: Profimedia
Citește și:
Uniunea Europeană ar putea accepta impunerea de către SUA a unor TAXE vamale de 10%, dar vrea excepții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu