Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

24 iulie 2025

SPORT: OUT! Decizia celor de la Real Oviedo în cazul lui Daniel Paraschiv

OUT! Decizia celor de la Real Oviedo în cazul lui Daniel Paraschiv

OUT! Decizia celor de la Real Oviedo în cazul lui Daniel Paraschiv
  • UECL: Sarajevo - Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1

  • UECL: Ararat-Armenia - ”U” Cluj, joi, 19:00, DGS 1

Aflat de un an la Real Oviedo, Daniel Paraschiv are un viitor incert la actuala sa formație. Atacantul român își dorește să continue la echipă și să evolueze în La Liga, însă oficialii clubului au alte planuri cu fostul fotbalist de la CFR și Hermannstadt.

Daniel Paraschiv, scos din calcule de Real Oviedo

Chiar dacă dorința sa este să evolueze cu Oviedo în La Liga, oficialii clubului au cu totul și cu totul alte planuri. Pe fir a intrat Cultural Leonesa, care urmează să-l împrumute pe fotbalistul român un sezon, cu opțiunea unui transfer definitiv.

Între timp, Oviedo a decis să-l scoată din planuri pe Daniel Paraschiv. În ultimele zile, fotbalistul român s-a antrenat separat de restul echipei, alături de câțiva jucători care nu fac parte din lot pentru stagiunea următoare, anunță presa din Spania.

Astfel, Daniel Paraschiv urmează să plece de la Real Oviedo la doar câteva zile după ce conaționalul Horațiu Moldovan a ajuns la gruparea din nordul Spaniei.

Horațiu Moldovan, numit "felină" de spanioli                          

Horațiu Moldovan i-a convins deja pe spanioli, înainte să debuteze pentru Real Oviedo. Portarul român a fost lăudat la scenă deschisă datorită reflexelor sale și a fost numit felină de către iberici.

Totuși, Horațiu Moldovan nu este sigur de postul de titular și trebuie să se lupte cu Aaron Escandell pentru un loc în primul 11 al celor de la Real Oviedo.

"Real Oviedo tocmai a transferat un portar de înaltă clasă, cu reflexe demne de o felină. Dacă portarul va avea succes la echipa asturiană, cel mai probabil conducerea va exercita opțiunea de împrumut.

Deocamdată, trebuie doar să așteptăm și să vedem, dar ceea ce știm sigur este că experiența este un pilon cheie pentru Moldovan, iar el va încerca să le asigure fanilor lui Oviedo o binemeritată revenire în elită", au scris spaniolii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu