EXCLUSIV | Actrița Ioana Budu, protagonista filmului „Cine nu e gata”, despre burnout și viața în lumina reflectoarelor: „Actoria e un refugiu și o sursă de putere”
Actrița Ioana Budu este o prezență magnetică în primul ei rol principal într-un lungmetraj. În „Cine nu e gata”, debutul regizoral al lui Anghel Aron Florian, ea o interpretează pe Victoria, o fostă directoare de HR care, epuizată și deziluzionată, decide să-și reinventeze viața și pe a altora.
Filmul e o tragicomedie despre burnout, nevoia de control și iluzia salvării prin coaching, cu o estetică vizuală atipică pentru cinemaul românesc. Ioana Budu a oferit un interviu în exclusivitate pentru CIAO.RO, despre rolul ei din filmul „Cine nu e gata”.
Este primul tău rol principal într-un film de lungmetraj. Ce a însemnat această experiență pentru tine, ca actriță și ca om?
Da, practic este debutul meu în cinematografie și, sincer vorbind, mă încearcă un amalgam de emoții care vin în valuri atât de mari, încât formează un adevărat tsunami interior.
A fost, fără îndoială, cel mai intens și mai transformator drum pe care l-am parcurs până acum — ca actriță, dar și ca om. A fost primul meu contact real cu magia cinematografiei și nu exagerez când spun magie. Pentru că filmul îți cere totul: prezență, vulnerabilitate, răbdare, curaj și o doză uriașă de încredere.
Actrița Ioana Budu, protagonista filmului „Cine nu e gata”, despre burnout și viața în lumina reflectoarelor
Am simțit că mi s-a dat un spațiu în care am avut voie să greșesc, să explorez, să cresc. Victoria nu e doar un personaj pe care l-am interpretat, ci e o parte din mine care s-a revelat odată cu filmările. Iar echipa… oameni rari, calzi, cu care am construit nu doar o poveste, ci o relație de suflet.
Pentru mine, acest debut a fost ca un fel de naștere artistică. Am intrat într-un proces cu emoții, cu temeri, dar și cu o imensă dorință de a spune ceva adevărat. Și am ieșit din el altfel: mai vie, mai prezentă, mai asumată.
Pentru cei care încă nu știu prea multe despre „Cine nu e gata”, cum ai descrie în câteva cuvinte povestea Victoriei și atmosfera filmului?
Povestea Victoriei e o cădere și o renaștere. E despre o femeie care, după ce s-a prăbușit în tăcere, decide să se reconstruiască într-un mod radical, tulburător, uneori chiar periculos. Nu mai are nimic de pierdut — și tocmai de aceea îndrăznește totul.
Atmosfera filmului e tensionată, intensă, cu momente de luciditate brutală, dar și cu străfulgerări de umor și tandrețe neașteptată. Totul e pe muchie: între adevăr și manipulare, între coaching și abuz, între căutarea binelui și riscul de a face rău. E un film care nu te lasă confortabil. Dar nici indiferent.
Filmul combină comedia neagră cu un fir de thriller psihologic. Cum a fost să joci într-un proiect care mixează aceste stiluri?
Pentru mine, această combinație de genuri a fost ca o spirală emoțională în care am intrat conștient, dar fără să știu exact unde mă va duce. Trecerea de la sarcasm și umor negru la tensiune profundă, la stări-limită, a fost continuă și intensă. Niciun moment nu semăna cu altul. Și tocmai asta mi-a plăcut — faptul că eram mereu provocată să mă recalibrez, să sap mai adânc în fiecare nuanță.
Rolul m-a obligat să fiu fluidă, prezentă și să nu mă așez niciodată în confort. Iar pentru mine, cel mai frumos lucru în meseria asta este drumul către personaj. Nu doar destinația, nu doar produsul final, ci fiecare pas, fiecare ezitare, fiecare descoperire de sine care se întâmplă pe parcurs. Așa că da, a fost o provocare continuă, dar una atât de frumoasă, încât nu am simțit nici măcar o dată oboseala, ci eram tristă când ziua de filmare ajungea la final.
„Actoria e un refugiu și o sursă de putere”
Cum a fost întâlnirea cu echipa – regizorul Anghel Aron Florian, co-scenarista Iulia Nani și colegii de distribuție? Ai avut emoții, fiind primul lungmetraj? Cu cine te-ai înțeles cel mai bine pe platourile de filmare?
Întâlnirea cu Anghel Aron Florian a fost… să zicem memorabilă încă din primul mesaj. M-a abordat online, pe Facebook, spunându-mi că vrea să mă cheme la un casting pentru un rol principal, doar că par cam nebună. N-am mai primit niciodată o astfel de invitație. M-a bufnit râsul, dar m-a și intrigat. L-am căutat imediat — regizor, producător, scenarist — și am simțit că trebuie să-i răspund frumos, cu mintea deschisă. Mai târziu am aflat că, de fapt, și acel mesaj era un test — să vadă cum reacționez, cum sunt eu în afara unei scene.
N-a fost un casting clasic. Au fost mai degrabă întâlniri, discuții vii, în care el și Iulia Nani, co-scenarista, m-au provocat să trec de la o stare la alta, să fiu autentică, vulnerabilă, curioasă. Mi-a plăcut enorm abordarea — simțeam că nu mă judecă nimeni, ci că sunt invitată să explorez.
Desigur, am avut emoții uriașe. Era primul meu lungmetraj. Dar mi-am pus un obiectiv: să nu se dea nicio dublă din cauza mea. Nu din orgoliu, ci pentru că îmi doream din toată ființa să fiu pregătită, prezentă, să onorez încrederea care mi-a fost oferită. Și așa a fost. M-am antrenat în tăcere, cu seriozitate, dar și cu bucurie.
Ce m-a emoționat cel mai tare a fost echipa. Nu m-am așteptat niciodată să spun asta, dar m-am înțeles extraordinar cu absolut toți. M-au protejat, m-au susținut, au fost acolo pentru mine — de la Cristina Barbu, Clara Peța Tudose, Eli Adam, Alexandra Cinculeasa, Laurențiu Tomorogă, la Alexuța, Împărățel, Raluca Sandu și mulți alții. Oameni cu care am legat ceva real.
Cât despre regizor… ei bine, provocările nu s-au oprit la casting. Cu o lună înainte de filmare, mi-a scris că dacă îi mai trimit vreun mesaj, mă bagă la block. A fost testul suprem. O lună de tăcere, plină de frământări, dar și de pregătire profundă. Așa e el — te scoate din zona de confort, dar o face pentru ca tu să ajungi la miez. Iar pentru mine, cel mai frumos lucru rămâne drumul către personaj. Toate emoțiile, încercările, întâlnirile au făcut parte din acel drum. Și a fost o călătorie care m-a schimbat.
Burnout-ul e o temă centrală în film. Ai simțit că povestea Victoriei oglindește felul în care mulți oameni se raportează azi la muncă și succes? Tu ai fost vreodată în burnout?
Cred cu tărie că povestea Victoriei reflectă foarte bine realitatea multora dintre noi în ziua de azi. În goana după succes, ajungem să uităm cine suntem cu adevărat, iar viața noastră începe să pară că nu ne mai aparține. Mai ales în mediile corporatiste, unde totul se poate transforma în rutină mecanică, te poți pierde pe tine însuți, iar dacă ajungi să cazi, ești înlocuit fără prea mult regret. Victoria simte asta dureros, și tocmai de aceea e atât de reală.
În ceea ce mă privește, fiind actriță, eu nu pot delimita viața profesională de cea personală
În ceea ce mă privește, fiind actriță, eu nu pot delimita viața profesională de cea personală, pentru că actoria e o pasiune uriașă care a devenit meseria mea. Nu simt actoria ca pe o muncă în sensul obișnuit. Pentru mine, o vacanță adevărată e atunci când sunt pe platourile de filmare, jucând. Este o energie care mă încarcă și mă motivează, nu mă epuizează.
Cred că asta face diferența între o muncă ce consumă sufletul și duce la burnout și o pasiune care te hrănește și te regenerează. Și tocmai de aceea, pentru mine, actoria e un refugiu și o sursă de putere.
Ce speri să descopere publicul despre tine, ca actriță, după ce va vedea acest film?
Sper ca, după acest film, publicul să îmi poată simți sufletul dincolo de rol — acea pasiune arzătoare care mă poartă de fiecare dată pe drumul actoriei. Pentru mine, fiecare personaj e o lume nouă, o șansă de a mă pierde și regăsi, iar bucuria mea cea mai mare va fi dacă, odată cu acest început, spectatorii vor vrea să mă însoțească și în alte povești.
Nu e vorba de mândrie, ci de o dorință profundă de legătură, de întâlniri sincere prin artă. Dacă această întâlnire se va repeta, dacă voi primi șansa de a fi din nou în fața lor, în alte lumi și alte emoții, atunci știu că ceea ce am oferit cu adevărat va fi primit cu inima deschisă — și asta este cea mai mare recompensă pentru mine.
foto: PR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu