
CSM Ceahlăul a suferit o înfrângere dureroasă, scor 1-5, în meciul disputat sâmbătă, acasă, în compania FC Bacău.
Oaspeţii care au dominat în marea majoritate a celor 90 de minute, au deschis scorul în minutul 26 prin Andrei Pavel.
În repriza a doua au dus diferenţa pe tabelă la un neverosimil şi greu de digerat 0-5, marcatori fiind Alexandru Aftanache în minutulele 62 şi 80, Andrei Pavel în minutul 66, şi Denis Ciobanu în mintutul 70.
Ceahlăul a mai spălat puţin din ruşine marcând golul de onoare, în minutele de prelungire, prin Carl Davordzie.
Deşi scorul scuteşte de prea multe comentarii, câteva lucruri pot fi spuse.
Ceahlăul a arătat relativ bine în prima repriză. Chiar dacă a fost condusă pe tabelă a încercat să revină, însă portarul băcăuan Lucian Anton a apărat foarte bine, reuşind să anuleze ocaziile de gol ale Ceahlăului din minutele 37, 39, 41 şi 44.
E drept că oaspeţii au mai avut şi ei ocazii de a marca, ba chiar au trimis mingea în bară în minutul 45, însă suporterii pietrenilor încă mai puteau spera într-o revenire pe tabelă după pauză.
Coşmarul din repriza a doua
Şi Ceahlăul a început mai ofensiv a doua repriză. Tonul a fost dat de profesorul Pustai care a făcut două modificări, Stroe în locul lui Pântea, dar mai ales, în registru ofensiv, Granja în locul lui Telcean.
Ceahlăul nu a marcat însă, deşi a avut câteva faze faze bune în minutele 51 şi 52.
Cei de la FC Bacău au replicat foarte bine la intenţiile declarat ofensive ale Ceahlăului, au optat pentru un presing avansat şi în minutul 62 au reuşit să deregleze definitiv mecanismul gazdelor.
A fost minutul în care Aftanache a înscris un gol superb cu un şut din marginea careului mare, iar galben-negrii s-au prăbuşit. Au urmat minute de coşmar în care pietrenii au fost în corzi, iar băcăuanii au înscris cu o cadenţă demnă de invidiat: alte trei goluri în mai puţin de un sfert de oră.
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, pietrenii au fost siliţi să evolueze pe final de meci – aproximativ 20 de minute- cu un om mai puţin pe teren după ce căpitanul Copoţ-Barb s-a accidentat şi nu a mai putut fi înlocuit – fuseseră efectuate toate schimbările permise de regulament.
Golul din final al lui Davordzie a contat prea puţin pentru a mai atenua din gustul amar al unei partide pierdute categoric şi mulţi suporteri pietreni se întrebau dacă anul viitor vor mai avea echipă în Liga 2.
Probleme financiare şi promisiuni neonorate
Aceasta pentru că problemele financiare, combinate cu nerealizările sportive – foarte posibil ca primele să le le cauzeze pe cele din urmă în mare măsură- pun sub un mare semn de întrebare viitorul clubului pietrean.
Deşi în plan sportiv situaţia nu este deloc una tragică, incertitudinea financiară – provocată în principal de o serie de promisiuni (încă?) neonorate de factorul administrativ judeţean – face ca mulţi să fie pesimişti privind viitorul clubului: „dacă ei – jucătorii n.r. – nu au ce pune pe masă, ce rezultate să te aştepţi să obţină?”.
Ca să rezumăm situaţia prin zicerea amară a unui suporter cătrănit de rezultat…