
Cum investești corect când totul se scumpește este una dintre cele mai importante întrebări pentru românii care văd cum economiile lor își pierd valoarea de la o lună la alta. Tot mai mulți oameni reușesc să pună bani deoparte, însă simpla păstrare a acestora în conturi curente sau depozite bancare pe termen scurt nu mai este suficientă pentru a combate efectele inflației, avertizează specialiștii din domeniul financiar.
Cum investești corect când totul se scumpește și de ce economisirea nu mai este suficientă
Creșterea accelerată a prețurilor continuă să apese pe bugetele românilor, într-un context în care inflația rămâne peste nivelurile considerate sănătoase, iar dobânzile bancare clasice nu reușesc să țină pasul. În aceste condiții, banii lăsați în depozite sau conturi de economii ajung să aibă randamente reale negative, ceea ce înseamnă pierdere de putere de cumpărare. Specialiștii atrag atenția că diferența dintre a economisi și a investi este esențială în perioadele inflaționiste, scrie Adevarul.
Conform experților din domeniul bancar și al investițiilor, soluția nu este una singulară, ci construirea unui portofoliu echilibrat, în care randamentul, riscul și lichiditatea sunt atent calibrate. Accentul cade pe diversificare și disciplină financiară, considerate elemente-cheie pentru protejarea capitalului atunci când prețurile cresc constant.
O structură orientativă a unui portofoliu echilibrat poate include 40% imobiliare, 30% acțiuni, 10% aur și 20% obligațiuni. Această distribuție nu este fixă, dar reprezintă un punct de plecare pentru investitorii care doresc să își protejeze banii și să reducă impactul inflației asupra economiilor lor.
„În perioade inflaționiste, primul obiectiv nu este să te îmbogățești, ci să nu pierzi din valoarea banilor. Randamentul net trebuie să fie peste rata inflației – acesta este criteriul fundamental al oricărui investitor responsabil”, a declarat economistul Claudiu Trandafir, fondator OferteBancare.ro.
Diversificarea este considerată principalul scut împotriva pierderilor. Potrivit specialiștilor, plasarea tuturor banilor într-o singură categorie de active poate amplifica riscurile. Titlurile de stat rămân atractive pentru cei care caută siguranță și predictibilitate, în timp ce fondurile de investiții și ETF-urile oferă acces rapid la piețele globale, fără a necesita o gestionare complexă din partea investitorului.
Acțiunile și imobiliarele pot aduce randamente superioare pe termen lung, însă vin la pachet cu riscuri mai mari. „Imobiliarele sunt o protecție naturală împotriva inflației – atât valoarea proprietății, cât și chiria tind să crească în timp. Totuși, acest tip de investiție vine cu un risc important: lichiditatea redusă. Nu poți transforma rapid o proprietate în bani, iar costurile de întreținere și taxele trebuie luate în calcul”, a explicat Claudiu Trandafir.
La rândul său, Marius Baițelu, fondator GKM Group, subliniază rolul strategic al proprietăților în orice portofoliu solid. „Investițiile în imobiliare rămân printre puținele plasamente care se amortizează cu siguranță și generează valoare pe termen lung. Indiferent de ciclurile economice, proprietățile bine alese oferă stabilitate, protecție împotriva inflației și randamente constante”, afirmă acesta.
Un alt pas esențial înainte de orice investiție este evaluarea corectă a riscului. Specialiștii atrag atenția că nu există o investiție universal valabilă, iar strategia trebuie adaptată la situația personală, orizontul de timp și toleranța la risc a fiecărui investitor. Dacă banii sunt necesari într-un interval scurt, de 1–3 ani, activele volatile ar trebui evitate.
În zona materiilor prime, precum aurul, argintul sau petrolul, prețurile sunt puternic influențate de evenimente geopolitice și de cererea globală. Aurul este recunoscut ca instrument de protecție în perioade incerte, însă nu generează venituri recurente, motiv pentru care este recomandat doar ca parte a unei strategii mai ample.
Acțiunile pot aduce câștiguri importante
Acțiunile pot aduce câștiguri importante, dar pot suferi scăderi semnificative în perioade de criză. Titlurile de stat oferă stabilitate, însă există riscul ca dobânzile să nu acopere inflația, iar depozitele bancare, deși sigure, au în prezent randamente reale negative.
Un aspect adesea neglijat de investitori este cel al comisioanelor. Pe termen lung, costurile ridicate pot eroda serios câștigurile. „Comisioanele pot părea detalii minore, dar ele reduc considerabil randamentul final. Este important să urmărești randamentul net și să alegi instrumente cu costuri cât mai mici”, avertizează Claudiu Trandafir.
În același timp, perioadele de incertitudine economică favorizează apariția proiectelor speculative promovate agresiv în mediul online. Criptomonede obscure, acțiuni extrem de volatile sau scheme care promit câștiguri „garantate” pot transforma rapid economiile într-o pierdere semnificativă. Prudența și informarea din surse credibile rămân esențiale pentru orice investitor.