Context cultural: Metodele prin care Iliescu și grupul său au deturnat țara, până azi

Să nu vânăm vrăjitoare, deși vrăjitoarele era călăii, securiștii și marii nomenclaturiști care se rebotezau și treceau cu arme și bagaje pe celălalt mal. Cu toții am fost vinovați, așa că mai bine nu ne mai preocupăm de lustrație, chiar dacă unii erau victimele Aiudului, iar ceilalți, torționarii. Nu ne vindem țara, o lăsăm tot pe mâinile lor și ei, cu banii și resursele astea, și îl impun pe Ion Iliescu, cu toate grupurile lui. Și să uităm trecutul, ne incomodează, asta însemnând să le lași tot lor prezentul. Toate acestea, spune Gabriel Liiceanu, alături de instrumentalizarea urii și a violenței, la Târgu Mureș și la mineriade, sunt elemente ale unei masive operațiuni de deturnare și discreditare a unei țări abia ieșite din oroarea comunistă, în care teroarea pusă la cale de Dej a pregătit terenul unei represiuni perfide instrumentate de Ceaușescu. O represiune care a creat votanții din 1990, când Iliescu era ales cu o majoritate zdrobitoare, iar Doina Cornea și Corneliu Coposu erau huiduiți la Alba Iulia.

Cum mai putem confrunta acest trecut dureros, în care instrumentele dictaturii comuniste au țintit chiar și fibra morală, pentru a putea înfrânge oamenii cu adevărat? Biologia, faptul că au trecut 35 de ani și marii torționari au murit, nu a lustrat societatea și politica. În vidul lăsat de această neconfruntare cu trecutul au apărut tot felul de profitori, narațiuni restaurative, nostalgii care par absurde după un dictator, așa că dreptatea tot trbeuie făcută, fiind vorba despre memoria victimelor, demnitatea lor și despre recuperarea adevărului. Sunt teme dezbătute la Librăria Humanitas Cișmigiu, marți seară, chiar de 16 decembrie, de Thierry Wolton, unul dintre marii investigatori ai comunismului și moștenirilor lui (incluzând aici Rusia lui Putin și China lui Jinping), filosoful Gabriel Liiceanu și politologul și scriitorul Ioan Stanomir.

Liiceanu: Iliescu a trecut în democrație cu tot cu structura represivă, abuzivă, arbitrară a ceea ce însemnase regimul comunist. În acest timp, Ion Monoran a fost uitat

„Ne-am reinventat istoria la răstimpuri, după cum ne-a convenit, pentru că ea a fost supusă unor deformări care erau oportune pentru un regim politic sau altul. În orice caz, comunismul a fost un maestru în machiarea trecutului și a refăcut chipul trecutului, după cum i-a căzut bine unui conducător, unui secretar de partid sau altuia. Deci n-am ajuns să ne cunoaștem trecutul. L-am rebotezat tot timpul conjunctural sau l-am cunoscut greșit sau l-am ignorat pur și simplu și necunoscându-l, riscăm să ne întoarcem la cele mai urâte forme ale lui”, a spus Gabriel Liiceanu, care a descris apoi felul în care tânăra democrație care abia se instala a fost uzurpată de „foști” organizați în jurul lui Ion Iliescu:

Vreti sa cititi si alte stiri despre Cultura, Arta, Ion Iliescu, Ioan Stanomir, Recomandarile editorilor, and Elisabeta Rizea?

„După ’90 am avut parte de greaua moștenire. Căci ce ne-au lăsat cei care au trecut pe malul celălalt al istoriei, Iliescu, cu toți membrii Partidului Comunist cu care a trecut pe celălalt mal, cu toate structurile administrative și politice și represive din vremea lui Ceaușescu, e cea mai grea moștenire: structura represivă, abuzivă, arbitrară a ceea ce însemnase regimul comunist. El a trecut pur și simplu pe celălalt mal toate viciile și apucăturile regimului dinainte. În aceste condiții, confruntarea cu trecutul a fost imposibilă, pentru că e greu de imaginat să le ceri celor care reduplică trecutul comunist, cosmetizând în haine noi, să se judece singuri. Noi n-am trăit această lustrație și această confruntare cu trecutul, pentru că răufăcătorii nu se judecă și nu se condamnă pe lumea asta ca răufăcători.

Ion Monoran. Mai spune cuiva ceva acest nume? Este unul din marii uitați.

Omul ăsta a oprit tramvaiele în fața casei lui Laszlo Tokes, să-i invite pe oamenii din tramvai să coboare și, împreună cu cei două sute care erau deja strânși în fața locuinței lui Tokes, să înceapă un marș de contestare a regimului comunist și al lui Ceaușescu. Și a reușit. A făcut acest lucru. A oprit tramvaiele, a convins oamenii să coboare, s-a pus în fruntea a o mie de oameni și i-a condus către sediul județean de partid, unde au manifestat asumându-și consecințele. El e cel care a făcut Societatea Timișoara și în sediul acestei asociații a luat naștere celebra proclamație de la Timișoara cu celebrul Punct 8, în care se cerea lustrarea, ceea ce însemna împiedicarea foștilor membri de partid și foștilor membri ai Securității să participe la noile funcții din noua societate. În loc de asta, au dat jos haina comunistă și au început să ne învețe cum se construiește democrația. Asta a fost prima moștenire grea pe care o tragem după noi și acum. Deci, de asta faptul că noi trăim în orizontul acestei teribile moșteniri, a unei reduplicări a comunismului în alte haine, a viciilor lui și a structurilor administrative și politice ne explică de ce suntem aici.

A doua moștenire grea e cea pe care ne-a lăsat-o președintele Iohannis. Nu e o moștenire de 35 de ani, e una de zece ani, pe care Ioan Stanomir a analizat-o într-un remarcabil text: „acest om, care n-a făcut nimic din ce se aștepta de la funcția lui prezidențială, ne-a pus în fața unei moșteniri, dublând moștenirea grea, cu un dezastru economico-politic”. Și de asta cei care conduc astăzi România, atât președintele Nicușor Dan, cât și prim-ministrul Bolojan au sarcina nemaipomenită ca în criza instituțiilor juridice care a survenit să dea soluțiile într-o problemă grea, căci toți acești infractori din justiție ne-au îngreunat și îngreunează înlăturarea lor prin faptul că și-au făcut legile care să îi lase să trăiască în impunitate, deși au făcut lucruri care aruncă în aer complet România”, a explicat Liiceanu.

Thierry Wolton: Moștenitorii celor din comunism vă controlează prezentul

Un citat din Orwell, care spune “Cine controlează prezentul, controlează trecutul și cine controlează trecutul, controlează viitorul” descrie situația în care se află România, spune Thierry Wolton, autor al unei monumentale trilogii privind comunismului:

„Situația României este una aproape orwell-iană, pentru că ne întrebăm cine controlează prezentul acum? Ei bine, sunt moștenitorii, sunt fiii celor din comunism și din Securitate, care sunt prezenți în stat, în domeniul culturii și al educației și în felul acesta, controlând prezentul, pot șterge trecutul și pot influența viitorul după cum își doresc.

Aveți o situație anume în ceea ce privește trecutul, o situație deosebită și trebuie să încercăm să înțelegem de ce, pentru că în felul acesta vom putea să și corectăm prezentul. Și după cum am spus în mai multe interviuri și în mai multe cărți, problema României este că Revoluția populară de la Timișoara a fost confiscată. Și în loc să fie reprezentanții poporului cei care preiau au preluat puterea au fost de fapt reprezentanții vechiului regim, cei din rândul al doilea al membrilor PCR și ai Securității. Dacă nu toți, măcar unii dintre ei. Lucrul acesta este foarte important și din cauza lui trăiți astăzi prezentul greu pe care îl trăiți. Și aș spune, cum spunea și Churchill într-adevăr, că dacă există o cale prin care să ieșiți din situația grea în care sunteți acum, este să învățați bine istoria, pentru că aceasta vă va permite să găsiți o soluție de a ieși din această situație politică complicată”.

Ioan Stanomir: Regimul Dej a curățat terenul, a educat prin teroare, prin frică, prin delațiune. Dar cel care a desăvârșit acest proces de naștere a omului nou a fost Nicolae Ceaușescu

Regimul Dej este o țară necunoscută, pare șters din memoria colectivă, observă politologul Ioan Stanomir. Acesta a amintit cazul Ninei Moica, arestată în regimul Dej la doar 16 ani:

„A fost recent și mă bucur că pot să spun acest lucru, ceremonia de acordare a premiilor Monica Lovinescu, câștigată de o carte excepțională dedicată Ninei Moica. Doamna Nina Moica este imaginea vie a ceea ce a putut face regimul Dej unui copil de școală. Iar copiii de școală de astăzi nu își amintesc de doamna Moica. Copiii de școală de astăzi își amintesc de ceea ce văd în ecranele lor de telefon. Ei au amintirea pe care le-o confecționează tehnologia, iar amintirea din tehnologie o confecționează cineva care nu este niciodată inocent. Este o premeditare. Iarăși chestiunile sunt extraordinar de complicate.

Dacă este să fim corecți cu noi înșine, regimul Ceaușescu este cel care a modificat de o manieră aproape ireversibilă structura societății noastre. Regimul Dej a curățat terenul, a educat prin teroare, prin frică, prin delațiune. Dar cel care a desăvârșit acest proces de naștere a omului nou a fost Nicolae Ceaușescu. De unde știm acest lucru? Sunt foarte multe dovezi empirice. Trecutul la care se referă mulți dintre compatrioții noștri este de fapt un trecut regândit în epoca ceaușistă.

E o tragedie faptul că, într-o țară care totuși are modele de sacrificiu și de martiriu, oamenii aleg să venereze asemenea chipuri de carton. E o tragedie. Când îl ai pe Iuliu Hossu sau pe Vladimir Ghika, pe Nicolae Steinhardt, când o ai pe Doina Cornea, când ai avut-o pe Monica Lovinescu, când o ai în prezent pe doamna Nina Moica, care este printre noi și pe care poți să o întâlnești și s-o interoghezi și dânsa îți va răspunde cu o imensă blândețe, în acel moment, singurul lucru pe care îl preferi este să te refugiezi într-un trecut care este un trecut de carton, un trecut de carton din care lipsește adevăratul nostru trecut. Și nu știu, sincer, dacă există o cale de ieșire din această capcană colectivă. Pentru că e dificil în momentul în care există un grad de analfabetism funcțional. Acesta este dublat și de un tip de agresivitate, agresivitate și a statului în raport de cetățeni și a cetățenilor în raport cu compatrioții lor. E o agresivitate generală și e greu să construiești punți într-o societate care este din ce în ce mai agresivă”.

Îmi aduc aminte de reacția celor care au privit la reîntoarcerea Elisabetei Rizea în satul ei. Și mulți dintre ei au spus „Dar de ce te-ai mai întors? Cred că ar fi fost bine să mori!”, a povestit Ioan Stanomir:

„Era mai comod pentru toată lumea și cred că mulți dintre compatrioții noștri au trăit cu acest sentiment. Este mai comod ca victimele să fi murit. Să nu aibă moștenitori, să nu aibă memorie, să nu pună dificultăți viitorului. De aceea cred că Ion Iliescu a fost ales, și nu Doina Cornea, pentru că Ion Iliescu nu punea probleme pentru viitor. Trecutul lui Ion Iliescu era în mare măsură singurul trecut pe care mulți dintre compatrioții noștri îl acceptau. Ce puteau să accepte ei din trecutul recent al Doinei Cornea? Eroismul pe care nu îl avuseseră? Seninătatea pe care această doamnă o avea în comparație cu contorsionismul lor moral? Nu e întâmplător faptul că Ion Iliescu a fost plebiscitat. După umila mea părere, el ar fi fost plebiscitat chiar și în condițiile în care n-ar fi utilizat violența, cum a utilizat-o. Pentru că el era moștenitorul celui care îi crease pe votanții lui. Era moștenitorul lui Nicolae Ceaușescu. El a utilizat violența în campania electorală din 90, dintr-un fel de reflex de continuitate istorică.

Cei care îl formaseră politic încercaseră și reușiseră să-l lichideze pe Iuliu Maniu, dar nu-l lichidaseră pe Corneliu Coposu. Și evident, când îl vezi pe Corneliu Coposu, care reapare de undeva dintr-o istorie pe care tu o credeai a fi închisă, ai acest sentiment. Mineriadele au avut foarte mult de-a face cu tipul de represiune și de educare, reeducare prin frică. A fost limpede acest lucru. Adică Ion Iliescu era, într-o măsură covârșitoare, aș putea spune, modelat politic în acest timp, undeva între 1948 și 1964. Aceea este perioada formativă din punct de vedere politic. El nu este atât un ceaușist, cât este un dejist. El atunci s-a format și acea lume l-a modelat pe el. Și cei care l-au plebiscitat s-au recunoscut în ea.

Pe 1 decembrie 1990, la prima celebrare a Zilei noastre Naționale, la Alba Iulia, Petre Roman și Ion Iliescu au organizat, au orchestrat huiduirea lui Corneliu Coposu de către propriii săi compatrioți. Că l-ai chinuit pe Iuliu Hossu, că l-ai ucis în bătaie pe Vladimir Ghika, că ai persecutat-o pe Doina Cornea, că ai omorât-o pe mama Monicăi Lovinescu, toate aceste lucruri s-au făcut până în 1989. Dar să împingi perversitatea până la a mai umili încă o dată pe cei care erau în continuare inamicii tăi, asta dă măsura, într-adevăr, a continuității. Și cei care au huiduit atunci au huiduit cu toată sinceritatea ființei lor”.

Liiceanu: Minciună, violență, business și cele trei sofisme: „Au lucrat frumos!”

Această continuitate a răului s-a produs în România aproape artistic, la nivelul felului în care a fost gândită cosmetizarea poporului român și frământarea mentalului colectiv, în așa fel încât confruntarea să nu mai aibă loc, a explicat Gabriel Liiceanu:

„Au fost remarcabili oamenii noștri la nivel de inventivitate. Iliescu, aparatul, nomenclatura de partid, Securitatea. I-a adus cu el, i-a folosit cu toate talentele lor și aveau talent în minciună, în distorsionare. Totul a început cu o frământare sistematică a mentalului românesc. S-au lansat pe piață încă din ianuarie-februarie trei sofisme. Cu aceste sofisme au educat poporul. Primul sofism a fost: „Să nu înceapă vânătoarea de vrăjitoare”. Un sofism infernal. Vânătoarea de vrăjitoare vâna femei nevinovate. Criminalii, călăii erau cei care ardeau așa-zisele vrăjitoare pe rug. La noi, tocmai călăii erau cei care trebuiau acuzați. Ei nu erau nevinovatele vrăjitoare. Erau călăii înșiși. Ăsta a fost primul sofism. A prins. Cred că originea lui vine din splendida ideologie a marilor instituții ale represiunii, ale serviciilor de tip comunist. Al doilea sofism: „Toți am fost vinovați”. Ăsta este un mod de a îneca peștele în apă. Am aflat deodată că între călăi și victime nu era nicio deosebire. Toți am fost vinovați. S-au scris texte cu acest titlu, intelectuali care au scris, toți am fost vinovați. Și treaba asta a prins. Al treilea sofism: „Nu ne vindem țara”. Ce deșteaptă treabă! Nu vindem, o exploatăm noi. Adică nomenclaturiștii noștri, oamenii care au venit pe celălalt țărm, au luat tot ce era de luat, nu trebuia vândut, l-au exploatat singuri. Au luat uzinele, le-au vândut la fier vechi, au pus primele afaceri de tunuri după 90. Toți erau foști nomenclaturiști. Toți erau foști securiști sau actuali securiști în continuare. Ei au pus baza business-ului postcomunist. Și, în sfârșit, a apărut iarăși, splendid ca metodă de a matrița creierul poporului român, „să uităm trecutul. A fost ce-a fost, dar de-acuma, istoria începe din nou. Pe noi ne interesează prezentul și viitorul”. Am avut amici, prieteni printre foștii nomenclaturiști, avuseseră funcții în justiție, care îmi explicau, apăreau la televizor și spuneau: „Uităm trecutul, ne încurcăm, ne prindem picioarele în trecut”. Or, prezentul erau ei.

Astea au fost deci manierele în care s-au petrecut lucrurile. Și în felul ăsta poporul român a ajuns să trăiască ideea stabilității. Au lucrat, ce frumos au lucrat! Aduceți-vă aminte. Primul episod: martie, la Târgu Mureș. Ce bine să ațâți românii pe unguri. A fost prima mișcare gândită frumos în birourile Securității. A doua a fost alegerile din mai. Iliescu a câștigat cu 85%. Așadar, pierderea memoriei devenea dintr-o dată legală. Iată, e democratică uitarea. În moment ce poporul a ales să uite alegându-l pe secretarul de partid care fusese Iliescu, în moment ce poporul a ajuns să voteze un om care trăsese cu el pe securiștii și nomenclaturiștii dinainte, a fost făcut democratic. Au uitat să spună că șansele care se dădeau candidaților la președinție erau total inegale. Totul s-a bazat pe minciună, au lucrat frumos. Marea armă a comunismului a fost dintotdeauna minciuna. Mineriadele au venit iarăși cu un scop educativ. Au timorat populația”, a spus Liiceanu.

Totuși, acesta consideră că lustrația încă e necesarp, chiar dacă nu mai este vorna despre una instituțională. Citând-o pe Hannah Arendt, din volumul „ Ultimul interviu”, Gabriel Liiceanu vorbește despre sensul dreptății, care este despre demnitatea victimelor, nu despre răzbunare:

„Hannah Arendt spune așa: «Dreptatea se înfăptuiește prin două lucruri. Ea trebuie mai întâi să restabilească ordinea care a fost distrusă. » Și al doilea lucru – «ține de cinstea și onoarea celor vătămați sau lezați ca făptașii să fie pedepsiți ». De cinstea și onoarea, nu de răzbunare”.