Rețeaua de servicii medicale private MedLife, singura companie cu capital românesc din topul operatorilor de profil, anunță atingerea unei capitalizări bursiere de 1 miliard de euro la Bursa de Valori București (BVB), devenind astfel cea mai valoroasă companie din sectorul de sănătate din România.
Momentul reprezintă o bornă istorică atât pentru companie, cât și pentru ecosistemul financiar local, confirmând maturizarea pieței de capital și potențialul de dezvoltare al sistemului medical privat. Evoluția acțiunilor companiei reflectă încrederea investitorilor într-o strategie orientată spre creștere sustenabilă și performanță operațională, se menționează într-un comunicat de presă al companiei.
În ultimii nouă ani, de când a fost listată la bursă, compania a derulat unul dintre cele mai ample programe de extindere din sectorul privat românesc, consolidând peste 60 de achiziții și dezvoltând o platformă medicală integrată la nivel național. MedLife a investit consecvent în tehnologizare, AI, roboți, drone și echipe medicale, contribuind la creșterea accesului la servicii de sănătate moderne pentru milioane de pacienți. Totodată, compania a jucat un rol esențial în ecosistemul pieței de capital din România, setând noi standarde de transparență, raportare și guvernanță corporativă.
„Atingerea pragului de 1 miliard de euro capitalizare este o validare importantă pentru noi și o dovadă că modelul MedLife rămâne solid și relevant, indiferent de context. Este rezultatul unei munci consecvente, de trei decenii, și al încrederii pe care investitorii, partenerii și colegii noștri ne-au acordat-o”, a afirmat Mihai Marcu, Președinte și CEO al grupului MedLife.
Traversăm o perioadă complexă, cu presiuni economice, sociale și geopolitice, însă, odată cu implementarea ultimelor politici publice la nivel național, România are șansa să avanseze în direcția corectă, consideră președintele grupului MedLife. ”În ceea ce ne privește, rămânem concentrați pe investiții în inovație și cercetare medicală: genomică, inteligență artificială – în special în imagistică și laborator, dezvoltarea programelor de prevenție și continuarea proiectelor de medicină personalizată. Credem cu tărie faptul că pregătirea și calitatea corpului medical MedLife ne-au ajutat să ne consolidăm poziția de lider al medicinii private românești, iar prin transformarea într-o companie medicală de tehnologie am devenit un actor important al inovației nu doar în România, dar și în regiune”, a explicat Mihai Marcu.
Pe de altă parte, nu este de neglijat faptul că, pe fondul unui deficit bugetar senmificativ și a măsurilor inerente ale administrației centrale de a-l reduce din ultimele luni, vânzările cu amănuntul au scăzut în această perioadă conform cifrelor INS, și vor continua probabil să scadă la finalul acestui an, a mai adăugat reprezentantul MedLife. ”Pe același fond, sectorul medical privat a frânat ușor creșterea. Totusi, nu mă îndoiesc că, treptat, poate chiar începând cu al doilea trimestru al anului viitor, vom avea o șansă importantă de a relua creșterea sustenabilă”, a afirmat Mihai Marcu.
De la 466 milioane lei active totale în 2016, la prima listare BVB, grupul MedLife a ajuns la peste 3 miliarde lei în 2024, cu peste 500% mai mult. Cifra de afaceri a crescut de 5,4 ori față de momentul listării, de la 502 milioane lei în 2016 la 2,72 miliarde lei în 2024. În plus, MedLife este primul operator privat din România care a depășit pragul de 500 milioane euro cifră de afaceri.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.