Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

03 decembrie 2025

ROMANIA: Întreruperi programate de energie electrică în Pitești, în perioada 3–5 decembrie

Întreruperi programate de energie electrică în Pitești, în perioada 3–5 decembrie

Întreruperi programate de energie electrică în Pitești, în perioada 3–5 decembrie
Curent oprit

Distribuție Oltenia anunță întreruperi temporare ale furnizării energiei electrice, ca urmare a unor lucrări programate la rețeaua de distribuție din municipiul Pitești.

Serviciul de furnizare și distribuție a energiei electrice nu se află în subordinea municipalității, însă această informare are rolul de a aduce la cunoștința piteștenilor intervalele în care alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, pentru a preveni eventuale neplăceri.

Lucrările sunt necesare pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea consumatorilor, precum și pentru îmbunătățirea parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.

Programul întreruperilor

  • Miercuri, 03.12.2025, în intervalul orar 09:00–16:00

Strada George Coșbuc, cu străzile adiacente alimentate din PTCZ DCA circ. 5

  • Joi, 04.12.2025, în intervalul orar 09:00–17:00

Străzile Balotești, Ficului, Ficusului, Lăbușești, Uiasca, cu străzile adiacente alimentate din PTA 1 Balotești

  • Vineri, 05.12.2025, în intervalul orar 09:00–17:00

Cartierul Ceair – străzile Calea București, Bascovului, Livezilor, Nicolae Grigorescu, blocurile 1, 2, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, B1, B2, B4, B5, B2017, L15, L2017 și Complex 2 Cocoși, alimentate din PT 5 Ceair.

Lucrările pot fi reprogramate în cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile. Informațiile actualizate privind programul acestor intervenții pentru săptămâna în curs sunt disponibile pe site-ul operatorului de distribuție.

Atenționare pentru populație

Operatorul de distribuție atrage atenția că următoarele acțiuni întreprinse de persoane neautorizate constituie pericol iminent de electrocutare: intrarea în posturile de transformare, urcarea pe stâlpii de susținere ai rețelelor electrice, precum și înlocuirea siguranțelor electrice în posturile de transformare, cutiile de distribuție, nișele și firidele de la case și blocuri.

Sesizarea deficiențelor

Deficiențele în alimentarea cu energie electrică ce afectează rețelele din județul Argeș pot fi semnalate non-stop direct operatorului de distribuție, la următoarele numere de telefon:

  • 0800 500 000 – număr gratuit în orice rețea
  • 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 – numere cu tarif normal

Sesizarea întreruperilor se poate face și automat, utilizând codul locului de consum și numărul de telefon, fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum începe cu 005 și este înscris pe factura de energie electrică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu