Context cultural - Miturile despre Brâncuși, demolate de cartea Doinei Lemny. Ce arată, de fapt, notițele și ciornele artistului

Demersul editorial vine într-un context aniversar special: 2026 a fost declarat Anul Constantin Brâncuși, iar în toamnă, în perioada 18 septembrie – 20 decembrie, Art Safari New Museum va găzdui expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatoriată tot de Doina Lemny, o expoziție care promite să exploreze relația sculptorului cu femeile din viața sa – de la Margit Pogany la Lizica Codreanu sau Nancy Cunard – dincolo de simpla etichetă de „muză”, potrivit News.ro.

Manuscrisele care schimbă imaginea publică a lui Brâncuși

Volumul „Brâncuși: Arta este adevărul absolut”, care urmează să apară la Editura Polirom, este construit pe baza unei munci de arhivă ce a presupus reluarea integrală a documentelor originale ale artistului.

Potrivit Doinei Lemny, multe dintre aforismele atribuite lui Brâncuși de-a lungul timpului au fost, de fapt, reformulate sau chiar inventate de istorici de artă, fiind departe de expresia și intenția sa autentică. În lipsa verificării manuscriselor, aceste citate au circulat decenii la rând, alimentând o imagine romanticizată și, uneori, falsă a sculptorului.

Continuați lectura cu articole similare despre Cultura, Arta, mituri, interviu și expozitii.

Accesul la ciornele și notițele personale ale artistului a permis nu doar corectarea ortografiei originale – adesea imperfecte –, ci și recuperarea unor texte inedite, inclusiv schița unui scenariu de film science-fiction imaginat de Brâncuși.

Interviu cu Doina Lemny pentru Cotidianul

Doina Lemny – unul dintre cei mai importanți cercetători ai operei și biografiei brâncușiene – vorbește într-un interviu acordat jurnalistului Eduard Enache pentru Cotidianul.ro despre ce înseamnă, de fapt, un „An Brâncuși” făcut cu sens: cu arhive, cu idei, cu rigoare, cu respect pentru adevăr și, mai ales, cu respect față de intențiile și personalitatea lui Brâncuși.

Care sunt cele mai eronate mituri răspândite despre Brâncuși, pe care le întâlniți recurent, și care ar merita corectate în acest an aniversar?

Mai întâi, este afirmația conform căreia Brâncuși ar fi dorit să lase statului român conținutul atelierului său parizian, dar acesta l-ar fi refuzat. S-au adus și în presă argumente cu documente; s-a demonstrat că toată această afirmație a pornit de la o greșită interpretare a unor documente referitoare la acceptarea lui Brâncuși la Academie în 1951. Brâncuși n-a avut niciodată un atelier în România și că era conștient că a lăsat țării sale natale un ansamblu unic în lume, iar atelierul parizian își are locul acolo unde el a creat timp de 50 de ani. Nu există niciun document sau o declarație a artistului care să ateste această intenție.

Un alt clișeu: faptul că Brâncuși ar fi plecat în Franța pentru că s-ar fi supărat pe propria țară pentru că era contestat și respins de autorități. Or, toate documentele atestă contrariul: a dorit să plece la Paris pentru a-și continua învățătura, pentru a fi în mijlocul avangardei europene. Și, mai mult decât atât, a primit ajutoare în primii ani în cadrul unor burse, deși depășise vârsta studenției, și apoi a fost ajutat de confrații săi rămași în țară, care i-au cumpărat lucrările sculptate la Paris tocmai pentru a-l ajuta să se întrețină în capitala Franței.

„Petre Pandrea n-a fost niciodată în atelier la Brâncuși”

Brâncuși n-a avut niciodată în timpul vieții o expoziție personală la Paris, dar a fost sărbătorit la cei 80 de ani, în 1956, la Craiova și la București, cu un an înainte de a muri, prin organizarea a două expoziții cu opere din colecțiile din țară, la care el a adăugat fotografii trimise prin poștă. Ar fi dorit să vină la vernisaj, dar s-a îmbolnăvit și nu s-a mai putut deplasa.Includem aici și „marea lui dragoste” cu Maria Tănase, o relație fictivă, vehiculată în fiecare an când celebrăm Ziua Brâncuși, pe 19 februarie?

Este o legendă țesută din imaginația avocatului-scriitor Petre Pandrea, publicată și republicată de mai multe ori în România, care descrie în amănunt momentele de dragoste înflăcărată dintre cei doi artiști. Or, Petre Pandrea n-a fost niciodată în atelier la Brâncuși; l-a întâlnit o dată, în 1937, când sculptorul a venit în țară pentru ridicarea Coloanei fără sfârșit de la Târgu Jiu.

Această legendă a fost întărită și de existența unei fotografii ce se află la Biblioteca Academiei, în care este reprezentat Brâncuși alături de Maria Tănase și de Suzana Doicescu, soția arhitectului Octav Doicescu – fotografie realizată la Expoziția Universală de la New York din 1939, în pavilionul României. Brâncuși nu a prezentat nimic la pavilionul României. Se afla la New York pentru că a participat la vernisajul expoziției „Art in Our Time”, care marca a 10-a aniversare a Muzeului de Artă Modernă din New York, unde el expusese două opere.

De ce România nu are condițiile necesare pentru a organiza mai multe expoziții Brâncuși

De ce nu avem mai multe expoziții Brâncuși anunțate în România, în afară de cea de la Art Safari? De ce este atât de greu, în practică, să construiești o expoziție Brâncuși?

Muzeele mari care dețin aceste capodopere preferă să organizeze ele însele expoziții importante la propriul sediu sau să împrumute la alte muzee de același nivel. Nu trebuie să uităm că aceste muzee au condiții foarte bune de expunere: de temperatură, de umiditate, de pază.

Avem impresia că avem și noi în țară aceste condiții, dar, în realitate, sunt multe de făcut pentru a le îndeplini. La Timișoara, de exemplu, dată fiind importanța de Capitală Culturală Europeană, s-au investit fonduri considerabile pentru a aduce la un nivel acceptabil muzeul care, după cât constat, își continuă activitatea internațională datorită acestei îmbunătățiri, în ciuda spațiului destul de dificil de amenajat din cauza stilului baroc al clădirii. Am reușit să o organizăm după ce am reunit forțele cu Fundația Art Encounters, cu Institutul Francez din Timișoara.

Dar noi avem și expoziția noastră permanentă de opere de Brâncuși la Muzeul Național de Artă al României, care necesită o modernizare pentru ca operele să capete o mai mare strălucire. Românii sunt dornici să vadă expoziții Brâncuși, dar câți dintre ei au văzut operele de la MNAR? Cred că un sociolog ar avea ceva de lucru făcând o astfel de analiză.

Surprizele din „Brâncuși: Arta este adevărul absolut”

În săptămânile următoare va fi lansată la Editura Polirom o carte pe care ați editat-o cu aforismele lui Brâncuși, tot dintr-un volum publicat inițial în franceză: „Brâncuși: Arta este adevărul absolut”. Cum ați cules și verificat aforismele și ce include, mai exact, acest volum?

Este o carte pe care am construit-o la inițiativa unui editor francez din Strasbourg, care conduce Les Éditions de l’Atelier contemporain, François-Marie Deyrolle, căruia îi mulțumesc. A trebuit să reiau toate arhivele, am făcut o muncă de filolog, respectând ortografia – uneori deficitară – a lui Brâncuși, aducând câteva îmbunătățiri de punctuație ca să poată fi mai inteligibile textele. Fiind fidelă acestor scrieri, am realizat o ediție nouă și originală față de edițiile precedente scoase în România de Constantin Zărnescu sau de Sorana Georgescu-Gorjan, colegi care au făcut o muncă serioasă, au adunat toate aforismele presărate în scrierile despre Brâncuși, dar nu au văzut niciodată arhiva și, deci, n-au putut verifica veridicitatea lor. De aceea s-au vehiculat multe fraze care nu-i mai aparțineau lui Brâncuși: ele erau transformate, ameliorate, redactate de istorici de artă, departe de expresia originală și intenția artistului.

Sunt și câteva surprize în această carte. Aș cita doar una: redactarea unui scenariu de film pe care Brâncuși l-ar fi văzut realizat ca un film de science-fiction.

În a doua parte a cărții, am considerat necesar să reproduc texte mai puțin cunoscute despre Brâncuși, publicate din timpul vieții sale și, deci, aprobate de el, în care autorii au citat multe dintre aforismele sale. Sunt, de asemenea, texte și fragmente care n-au fost publicate niciodată, ca, de exemplu, integralitatea textului lui Paul Morand, pregătit pentru prefața la catalogul expoziției de la Brummer Gallery din New York din 1926, sau un manuscris al cărui autor l-am identificat prin cercetări aprofundate și care este compozitorul român Marcel Mihalovici, prieten apropiat al artistului în anii 1920.