Probleme sociale de actualitate - Saschiz – istorie, legende şi privelişti peste secole

Peste 250 de destinaţii din aproape toate judeţele ţării au fost nominalizate în competiţia Destinaţia Anului 2026, confirmând interesul tot mai puternic al românilor pentru valorile şi locurile care definesc România turistică.

Între 20 octombrie 2025 şi 15 ianuarie 2026, publicul, partenerii şi membrii juriului au nominalizat destinaţii care merită recunoaştere la nivel naţional, de la oraşe şi staţiuni, la sate, regiuni naturale şi atracţii culturale. Încheierea etapei de nominalizări marchează deschiderea oficială a sezonului competiţional 2026 şi dă startul unui proces de evaluare amplu, care va desemna destinaţiile ce vor inspira românii şi ne va aduce, în final, răspunsul la întrebarea:

Care va fi Destinaţia Anului 2026 în România?

Căutați conținut similar? Vezi articole despre Societate și Social.

Localitatea mureşeană Saschiz a fost nominalizată la secţiunea „Sate de poveste”.

***

Zona Saschizului este locuită din timpuri foarte vechi, dovadă fiind vestigiile preistorice descoperite aici, precum situl cunoscut sub numele de „Cetatea Uriaşilor”. Poziţia geografică favorabilă – într-o regiune protejată de arcul carpatic şi aproape de valea Târnavei Mari – a oferit resurse naturale importante şi condiţii prielnice pentru dezvoltarea unei aşezări timpurii.

Un moment decisiv în evoluţia localităţii a fost colonizarea saşilor în secolul al XII-lea. Aceştia au fost aduşi în Transilvania de regii maghiari pentru a consolida stăpânirea asupra regiunii şi pentru a organiza apărarea teritoriului. În jurul anului 1200, în zonă a funcţionat „Scaunul Keisd”, un centru administrativ care cuprindea mai multe sate din împrejurimi.

Aşezată pe Dealul Cetăţii, la nord-vest de satul Saschiz din judeţul Mureş, cetatea de refugiu ridicată în secolul al XIV-lea este unul dintre cele mai sugestive monumente ale istoriei medievale transilvănene. Fortificaţia domină valea şi drumurile din jur, oferind o imagine clară asupra rolului strategic pe care l-a avut în trecut: acela de adăpost pentru comunităţile din zonă în vremuri de război şi invazii.

Cetatea de refugiu a fost ridicată pe locul unei fortificaţii mai vechi şi a fost construită cu contribuţia locuitorilor din şapte sate: Saschiz, Archita, Criţ, Cloaşterf, Daia şi alte aşezări dispărute între timp. De aici provine şi denumirea tradiţională de „Cetatea celor şapte sate”. Dimensiunile sale arată că edificiul depăşea posibilităţile unei singure comunităţi.

Fortificaţia este construită din bolovani de piatră şi fragmente de cărămidă, legate cu mortar, iar zidurile ajung până la aproximativ 10 metri înălţime şi 2 metri grosime. Incinta era prevăzută cu guri de tragere şi cu un drum de strajă suspendat pe console de lemn, care făcea legătura între turnuri. În interior existau încăperi unde se puteau adăposti oamenii şi proviziile, iar o fântână săpată în stâncă, cu o adâncime estimată la aproximativ 80 de metri, asigura apa în timpul asediilor.

Prima atestare documentară a cetăţii datează din 1470, când voievodul Transilvaniei, Ioan Pongracz, a emis la Saschiz două diplome oficiale. Documentele menţionează că jumătate dintre locuitorii capabili de luptă rămâneau în localitate pentru a apăra cetatea şi bunurile comunităţii.

De-a lungul timpului, Saschizul a fost martorul unor momente importante ale istoriei regionale. În anul 1662, aici s-a desfăşurat o Dietă a Transilvaniei condusă de principele Mihai Apafi, în contextul tensiunilor dintre Imperiul Otoman şi habsburgi. Mai târziu, în 1773, împăratul Iosif al II-lea a trecut prin Saschiz în timpul unei călătorii prin Transilvania. Impresionat de loc, acesta nota în jurnalul său: „Un târg săsesc cu o cetate sus pe deal”, într-o regiune „cu numeroase păduri”.

Cetatea a atras atenţia şi unor oameni de cultură. Folcloristul Horea Teculescu o descria astfel: „Cetatea, aşezată pe o înălţime prăpăstioasă, este de 82 m lungime şi 45 lăţime. De aici, paznicii puteau privi în mari depărtări şi anunţau din vreme primejdia care se apropia.” El remarca şi frumuseţea priveliştii: „Urcând în cetate pe cărăruşa străjuită de brazi, priveliştea e încântătoare… spre miază-noapte se vede şesul Târnavei, iar în depărtare munţii din Săcuime şi Munţii Făgăraşului.”

În jurul cetăţii s-au păstrat şi numeroase legende. Una dintre ele vorbeşte despre fântâna foarte adâncă din interior, despre care localnicii spun că ar fi fost legată printr-un tunel subteran de biserica fortificată din centrul satului. O altă legendă spune că ecoul puternic auzit în cetate ar fi glasul unei fecioare care s-a lăsat zidită în fortificaţie.

În epoca modernă, locul a început să fie apreciat şi din punct de vedere turistic. Încă din secolul al XIX-lea, excursioniştii organizaţi de asociaţii turistice din Transilvania urcau pe dealul cetăţii pentru a admira peisajul. De altfel, frumuseţea zonei a inspirat şi realizarea unor filme timpurii ale cinematografiei româneşti.

Pe lângă rolul militar, Saschizul a fost şi un important centru agricol şi meşteşugăresc. Breslele locale – fierari, blănari, dogari, pantofari – au susţinut economia locală, iar cea mai cunoscută a devenit breasla olarilor. Aceştia au creat celebra ceramică de Saschiz, recunoscută pentru decorul în albastru cobalt, apreciată astăzi în întreaga Europă.

Pr. Nicolae Călugăr, în broşura ,,Saschiz 700” povesteşte: ,,În cetate petreceau saşii, cetatea avea o poartă solidă, închisă perfect. Cetăţarul era plătit de saşi să păzească cetatea, mai ales că-şi îşi ţineau acolo slăninile la rece, să nu se râncezească, într-unul din turnuri. Cetăţarul ţinea socoteala tuturor, la slănină. Şi mai avea el un rol, unul de care, mai ales copiii, ţineau cont foarte mult…fiind în hotar abia aşteptau să sune cetăţarul din corn, dând semnalul mesei de prânz.

Atât aşteptau copiii, ca să fugă la pauză. „Ta ti, ta, ti, ti taaa”… aşa cânta sasu’ Retter. După ’45, primii care „am atacat cetatea” am fost noi, tâlharii de copii … am deschis porţile, am

luat lacătul …. Mi- amintesc de fântâna din cetate, că avea căldare încă…aşa era de adâncă fântâna că noi, copiii, aruncam câte- o piatră, stăteam cu urechile ciulite să prindem sunetul când ajunge piatra la fund …şi tot nu auzeam nimic. Lucru mare! Oare ar mai putea fi restaurată fântâna, împrejmuită măcar? Mulţi turişti care au trecut pe la mine s-au interesat de legenda fântânii.”

Astăzi, ruinele cetăţii de refugiu, priveliştea asupra văii Târnavei şi atmosfera încărcată de istorie transformă Saschizul într-un loc aparte al Transilvaniei. Monumentul rămâne o mărturie a solidarităţii comunităţilor medievale şi un simbol al unei lumi în care cetatea era garanţia supravieţuirii în vremuri tulburi.

În Monografia comunei Saschiz ae arată că, în secolul XX ,,viaţa culturală românească la Saschiz este foarte animată prin existenţa unei fanfare, a unui cor bisericesc renumit şi a unei societăţi de credit, cu rol important în susţinerea micii gospodări ţărăneşti. Cetatea, la rândul ei, este un loc turistic excepţional atât prin intermediul arhitecturii, al istoriei, cât şi prin priveliştea care poate fi observată acolo, de sus. (…) De asemenea, frumuseţea locului a a făcut ca iubitorii de frumos să se apropie de aşezare.

Vedem cu surprindere că unul dintre primele filme ale cinematografiei româneşti s-a turnat aici, dar mai bine să lăsăm textul să vorbească: „… în stânga drumului, pe o culme, se zăreşte o nouă minune, cetatea din Saschiz. Satul e sub dealul cetăţii, într-o vale cu admirabile împrejurimi. În piaţa cea largă se află biserica săsească, având turnul asemănător cu cel din Sighişoara.

De altfel, acest sat a fost mult mai mare şi într-o vreme rivaliza cu Sighişoara. Dar a fost călcat mereu de năvălitori, iar teama de inovaţie a făcut pe Saşi să se opună ca linia ferată să treacă pe aici, astfel satul a rămas alături, izolat”.

Astăzi, ruinele cetăţii de refugiu, priveliştea asupra văii Târnavei şi atmosfera încărcată de istorie transformă Saschizul într-un loc aparte al Transilvaniei. Monumentul rămâne o mărturie a solidarităţii comunităţilor medievale şi un simbol al unei lumi în care cetatea era garanţia supravieţuirii în vremuri tulburi. (documentare – cetateasaschiz.ro,colinele-transilvaniei.ro/villages-with-fortified-churches…: foto – facebook.com/cetateSaschiz/)

Citește și