Ce înseamnă această decizie - Zi decisivă pentru Diana Șoșoacă. Europarlamentarii, vot pentru ridicarea imunității președintei SOS România

Poza pentru articolul Zi decisivă pentru Diana Șoșoacă. Europarlamentarii, vot pentru ridicarea imunității președintei SOS România
Diana Șoșoacă, plenul Parlamentului European, în timpul unei dezbateri Foto: Profimedia

Politica: Informațiile politice recente capătă sens deplin doar cu nuanțele prezentate aici.

Pe scurt: Detaliile politice oferite evidențiază consecințele pentru cetățeni.

Poza pentru articolul Zi decisivă pentru Diana Șoșoacă. Europarlamentarii, vot pentru ridicarea imunității președintei SOS România

Europarlamentarii vor vota astăzi, de la ora 13, ora României, dacă îi vor ridica ridica imunitatea Dianei Șoșoacă, după ce Parchetul General a solicitat acest lucru pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat luni, în deschiderea sesiunii plenare a legislativului comunitar, la Strasbourg, că votul privind ridicarea imunității mai multor eurodeputați, între care Diana Iovanovici Șoșoacă, va avea loc marți, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, europarlamentarii din Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European au votat în favoarea ridicării imunității președintei SOS România.

Potrivit datelor oficiale, decizia a fost aprobată cu 17 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

Eurodeputata neafiliată a fost audiată într-o ședință cu ușile închise în Comisia JURI a PE în cazul ridicării imunității sale, pe 24 martie.

Raportul întocmit de eurodeputatul Dominik Tarczynski din grupul Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) solicită ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei pentru toate presupusele infracțiuni pentru care este anchetată în România, cu excepția celei prevăzute la punctul „I”.

Punctul „I” face referire la o plângere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) potrivit căreia, pe 11 februarie 2025, Diana Iovanovici-Șoșoacă a susținut în plenul PE un discurs în care le-a recomandat colegilor ei să dezvolte strategii de politică externă după modelul dictatorului român Nicolae Ceaușescu, care a fost condamnat pentru genocid pe 25 decembrie 1989 de Tribunalul Teritorial Militar București.

IICCMER a depus pe 17 februarie 2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, prevăzută și pedepsită de dispozițiile articolului 5 din O.U.G. nr. 31/2002.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat în septembrie 2025 Parlamentului European ridicarea imunității eurodeputatei Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru săvârșirea a nu mai puțin de 11 infracțiuni, între care propagandă legionară și lipsire de libertate.

Șoșoacă a declarat atunci că solicitarea de ridicare a imunității sale reprezintă „o tentativă de execuție politică”.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche