Externe: Această analiză externă pune în lumină aspecte esențiale ale situației globale.
Sinteză rapidă: Contextul complet al unui subiect internațional de actualitate.
Sursa foto: Shutterstock
Cu 93 de voturi pentru și zero împotrivă, Parlamentul israelian a adoptat introducerea pedepsei cu moartea pentru luptătorii conduși de Hamas care au participat la atacul din 7 octombrie 2023. Atunci, 1.200 de oameni au fost uciși, în special tineri care participau la un festival, iar alți peste 250 de oameni, inclusiv copii și cetățeni străini, au fost răpiți și ținuți captivi în Fâșia Gaza.
Proiectul adoptat de Parlament prevede că autorii atacului vor fi judecați de un tribunal militar special creat, iar procesele vor fi transmise în direct. Dacă vor fi găsiți vinovați de genocid, aceștia riscă pedeapsa cu moartea. Vor putea contesta însă sentința.
Vreți să citiți și alte articole despre Externe, International, pedeapsa cu moartea, israel și hamas?
Organizațiile pentru drepturile omului din Israel au criticat introducerea pedepsei cu moartea și se tem că, prin înființarea unui tribunal special, nu s-ar asigura dreptul la un proces echitabil.
Între 300 și 400 de palestinieni aflați în închisorile israeliene ar putea fi condamnați în baza noii legi.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.