
Externe: Știrea externă de ultimă oră ridică întrebări importante pe plan mondial.
Pe scurt: Știrea externă detaliază contextul global și consecințele relevante.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că nu le-a asigurat un regim alimentar vegan unor deţinuţi, informează AFP, conform Agerpres.
CEDO s-a pronunțat pe această speță după șase ani
Instanţa a fost sesizată în 2020 de doi cetăţeni elveţieni cu vârste în jur de 30 de ani; unul fusese arestat preventiv din noiembrie 2018 pânbă în octombrie 2019, iar celălalt fusese internat într-un spital de psihiatrie din februarie până în aprilie 2021. Ambii au cerut autorităţilor să primească alimentaţie exclusiv vegană, fără niciun conţinut de origine animală, conform convingerilor lor etice, dar nu au reuşit să obţină acest drept.
Primul caz judecat de CEDO privind respectarea regulilor alimentare legate de o convingere etică
În decizia cu majoritate de şase la unu luată joia trecută şi publicată luni, CEDO a stabilit că pe lângă articolul 9 a fost încălcat şi articolul 13 din Convenţie, care asigură dreptul la un recurs efectiv.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Externe, International, luat, Detinutii și Elvetia.
Elveţia a fost condamnată să le achite celor doi daune morale de 12.000, respectiv 4000 de euro, la care pentru cel de-al doilea se adaugă 10.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.