Continuăm astăzi poveștile de sânge, aur și război care s-au conturat în vremuri aproape neverosimile, vremuri în care Germania și germanii (mulți dintre marii antreprenori mai precis), au jefuit averile „nearienilor”, au robit și exploatat sute de mii de oameni în fabricile lor și s-au bucurat apoi de banii adunați astfel. De altfel, urmașii lor beneficiază și în prezent de aceste imperii financiare murdare construite de părinții și bunicii lor.
Sub lupa istoriei așezăm Afacerea Oetker, bine înfiptă astăzi în negoțul cu produse alimentare, semipreparate, băuturi alcoolice etc. Are cuvântul cercetătorul olandez David de Jong, autorul unei anchete tulburătoare: „Miliardarii naziști. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane” (Corint, 2023): „Richard Kaselowsky era un directoraș de provincie, îndepărtat de Berlin, de regiunea industrială Ruhr și de puternicii magnaţi care stăpâneau acolo în timpul ascensiunii la putere a lui Hitler. Se trăgea din Bielefeld, un orășel liniștit din estul Westfaliei, nu departe de graniţa cu Olanda. Îndesat, cu o faţă cărnoasă și păr gras, castaniu încărunţit, Kaselowsky era hotărât să pună Bielefeldul pe harta Germaniei. Pe-atunci în vârstă de 47 de ani, era director general la Dr. August Oetker, o firmă de produse alimentare al cărei fondator omonim vânduse în premieră în Germania prăjituri ambalate, amestecuri pentru budincă și ingrediente precum praful de copt. Kaselowsky intrase în afacerea de familie prin căsătoria cu Ida Oetker, văduva celui mai bun prieten. Principala lui îndatorire, pe lângă aceea de director, era să-și pregătească fiul vitreg, pe adolescentul Rudolf-August Oetker, totodată moștenitor desemnat al companiei, ca într-o bună zi să-i ia locul”.
Sânge și pământ
Verticalizare: „Kaselowsky compensa lipsa de statură antreprenorială prin devotamentul faţă de Hitler. Înmâna exemplare din Mein Kampf noilor angajaţi și-și agăța pe perete portrete al führerului în locuinţa de la birou. În plus, el și Himmler (n.r. - Heinrich Himmler, comandantul Schutzstaffel (SS), principalul organizator al Holocaustului, arhitect al Holocaustului) aveau un trecut comun, deoarece amândoi se ocupaseră cu creșterea păsărilor de curte și amândoi se interesau de aspectele agrare ale nazismului, mai precis de (stră)mutarea oamenilor la ţară. Noţiunea aceasta mergea mână în mână cu dorinţa lui Hitler de a câștiga mai mult Lebensraum (spaţiu vital) pentru poporul german. Himmler și acoliţii lui propovăduiau conceptul de Blut und Boden (Sânge și Pământ): o naţie de nordici de rasă pură avea să părăsească orașele decadente și depravate pentru a se așeza și munci în obști ţărănești”. Sună aiuritor, nu? Și totuși oamenii aceștia au trăit și au avut puterea de a pune în practică idei care au mistuit în nici un deceniu existențele a milioane de oameni.
La hotel cu amanta secretă a lui Hitler
Să revenim însă la dezvăluirile lui David de Jong: „Devotamentul lui Kaselowsky faţă de nazism se manifesta deseori în dauna companiei pe care o conducea. Între anii 1933 și 1935, el a cheltuit sute de mii de mărci din conturile firmei pe proiecte eșuate de colonizare a estului Germaniei. Şi clar nu a învăţat nimic din acele experienţe. În vara lui 1935, a realizat fuziunea între un profitabil ziar regional, proprietatea unui editor controlat de familia Oetker, și o publicaţie locală a Partidului Nazist, care mergea în pierdere. Lăsând la o parte deciziile greșite în materie de afaceri, devotamentul financiar al lui Kaselowsky faţă de cauze naziste fără speranţă l-au adus în graţiile gauleiterului Westfaliei, care l-a invitat la congresul din septembrie. Ca invitaţi de onoare din eșalonul secund, Kaselowsky și soţia au fost cazaţi la Hotel Bamberger, unde locuiau și Eva Braun, amanta secretă a lui Hitler, și regizoarea de film Leni Riefenstahl. Vestea dărniciei lui Kaselowsky ajunsese cumva până la hotel, astfel că provincialul șef al budincilor a fost curând poftit de Fritz Kranefuss să intre în cercul de intimi ai lui Himmler”.
Cercul Prietenilor lui Himmler
Amănunțit: „Kaselowsky a acceptat pe loc și a fost prins încă de la început. Prezent la fiecare întâlnire, adora avantajele și accesul la elite pe care i le oferea calitatea de membru. O dată la două miercuri, făcea drumul de la Bielefeld la Berlin pentru întrunirea bilunară a Cercului Prietenilor lui Himmler, care avea loc la Club Aero. În inima capitalei, Göring transformase grandioasa clădire a parlamentului Prusiei într-un luxos sediu de club, cu bar deschis permanent, cu berărie și cu un faimos restaurant, toate gard în gard cu Ministerul Aviaţiei și vizavi de sediul poliţiei secrete conduse de Himmler. După un pahar de întâmpinare, cei 40 de membri luau o cină bogată, într-o ordine de așezare care se schimba de la o întrunire la alta. Ulterior, se retrăgeau în saloanele clubului ca să discute afaceri, însă niciodată politică”.
Șeful SS și afaceriștii la Dachau
Înainte: „Himmler a venit să-și ia obolul chiar înainte de intrarea lui Kaselowsky în rândurile membrilor Cercului. Într-o dimineaţă însorită și geroasă de ianuarie 1936, Flick, Steinbrinck și ceilalţi s-au întâlnit cu șeful SS la Hotel Regina Palace din München, situat pe Maximilianstrasse, de unde au plecat cu toţii într-o excursie de o zi. În faţa luxosului hotel îi aștepta un autobuz ca să-i ducă la o destinaţie aflată la nord-vest de oraș: lagărul de concentrare Dachau. Când au ajuns, Himmler i-a condus pe bărbați în interiorul lagărului, trecând pe lângă un grup de deţinuţi în zeghe. Turul ghidat personal de şeful SS a fost foarte atent pregătit şi regizat, declara mai târziu unul dintre membri. Himmler le-a arătat mai întâi barăcile și atelierele, unde prizonierii croitori, tâmplari și cizmari își exercitau meseriile. Magnaţii au dejunat în sala de mese a lagărului, după ce întâi au vizitat bucătăria ca să guste din mâncarea pregătită. Himmler i-a condus chiar și la un rând de celule, descuind personal una ca să verifice un deţinut”.
Lebensborn, copii pentru „rasa superioară”
Apoi? „Grupul a vizitat după aceea o fabrică de porţelan din apropiere, condusă de SS, și apoi a revenit la München, unde au cinat împreună. După cină, Himmler s-a ridicat ca să le adreseze câteva cuvinte. După ce le arătase că lagărele de concentrare nu erau atât de rele pe cât se zvonea, acum avea să le formuleze bogaţilor săi prieteni o rugăminte. Şi, pe un ton umil, a spus: Pentru SS și pentru celelalte misiuni ale mele, nu am nevoie de bani și nu doresc bani. Dar, neavând deloc fonduri pentru unele misiuni culturale și pentru înlăturarea anumitor stări de urgenţă, vă voi fi extrem de recunoscător dacă ați dori să-mi puneţi la dispoziţie niște sume în acest scop”. Care erau aceste misiuni? „Între proiectele lui de suflet - urma David de Jong - se număra şi Lebensborn, o asociaţie de selecție a fiinţelor umane în ale cărei maternităţi se nășteau copii pentru rasa superioară. Niciunul dintre oamenii de afaceri nu a îndrăznit, firește, să spună nu. Kranefuss a propus o cotizaţie anuală de minimum 10.000 de mărci. Pentru funcţia de trezorier, îl alesese deja pe baronul Kurt von Schröder, finanţistul în vila căruia Hitler și von Papen pecetluiseră soarta Germaniei”.
Contul special S
Mai mult: „În vederea colectării banilor, von Schröder a deschis la banca lui particulară din Köln contul special S. Steinbrinck avea să se ocupe de strângerea fondurilor. Curând, milioanele au început să curgă. Magnatul Friedrich Flick a început printr-o contribuţie anuală de 100.000 de mărci. Kaselowsky dădea 40.000. Deşi ratase excursia la Dachau, a fost prezent la turul ghidat personal de Himmler al unui alt lagăr, Sachsenhausen, aflat la nord de Berlin. Alt lagăr, același discurs”. Știa să facă bani Himmler (adică să-i jumulească de bani pe afaceriștii nemți, la schimb cu anumite privilegii)!
Un BMW decapotabil pentru „prințul budincilor”
E timpul să intre în scenă și „prințul budincilor”, răsfățatul vlăstar al familiei Oetcker: „Rudolf-August Oetker - completa cercetătorul David de Jong - știa că ocupă în viaţă un loc deosebit. Botezat după un tată și un bunic pe care nu-i cunoscuse, a crescut în Bielefeld, în vila familiei de pe Johannisberg, conștient că are o menire și drepturi. Ca unic moștenitor de parte bărbătească, sortit să ducă mai departe numele și compania familiei, a realizat de timpuriu că bunul cel mai valoros pe care-l moștenise era chiar numele: Oetker. Tatăl vitreg, Richard Kaselowsky, pe care-l considera adevăratul său părinte și i se adresa ca atare, îl pregătea zelos pentru misiunea de a prelua într-o bună zi firma. Însă Rudolf-August era un elev slab. Prefera să călărească, în această privinţă semănându-i lui Kaselowsky, el însuși pasionat călăreţ și crescător de cai. Cumpătatei lui mame îi displăceau costisitoarele pasiuni ale soţului, dar bunica lui Rudolf-August nu avea astfel de rezerve. Îl răsfăţa peste măsură pe băiat, dăruindu-i de Crăciunul anului 1933 un bolid BMW decapotabil”.
O familie nazistă
Pe fir, în jos: „Ceva mai târziu, când a fost silit să-și vândă motocicleta BMW, bunica l-a consolat dăruindu-i un cal de rasă. Rudolf-August a început călăria la vârsta de 12 ani. În 1933, când şcoala locală de echitaţie a fost încorporată în Reiter-SA, adolescentul de 16 ani a devenit automat membru în divizia de cavalerie a organizaţiei paramilitare. Nu era tocmai o declaraţie politică din partea lui, dar o altă calitate de membru era astfel, cea a propriului tutore. Tatăl vitreg s-a înscris în Partidul Nazist în mai 1933, urmat de mama lui și apoi de sora mai vârstnică. Rudolf-August a fost ultimul care a făcut-o. Erau, fără doar și poate, o familie nazistă. La absolvirea liceului, în septembrie 1936, a făcut cele șase luni obligatorii de muncă. Pentru ceremonia de încheiere a stagiului, a luat pe sus 200 de angajate Dr. Oetker din Bielefeld, ca să aibă colegii lui partenere de dans. Avea să-și amintească totul ca pe o petrecere distractivă. După ce a renunţat la serviciul militar din motive de sănătate (doar nu era să lupte în linia întâi! - n.r.), în 1937 s-a mutat la Hamburg ca să-și facă ucenicia la o bancă”.
Casa cu lacrimi
Mai departe: „Ucenic câtuși de puţin obișnuit, Rudolf August Oetker a locuit întâi la Hotel Four Seasons, pe malul lacului artificial Binnenalster, dar s-a apucat curând să-și caute o locuinţă corespunzătoare pe malul celuilalt lac artificial al Hamburgului, Außenalster, totodată cea mai scumpă zonă a orașului. A găsit repede o proprietate pe Bellevue nr. 15, o vilă arianizată cu un lot mare de teren, care anterior aparţinuse lui Kurt Heldern, un director evreu din industria tutunului fugit în Australia, la Sydney. Rudolf-August era conștient de provenienţa dubioasă a noii achiziţii. Până şi tatăl vitreg s-a împotrivit la început cumpărării: Nici nu se discută. Se ţin lacrimile de casa asta! Prințul budincilor nu s-a descurajat, cumpărând casa și terenul prin Dr. Oetker, la un preţ mult sub valoarea lor de piaţă. Între vecinii lui se număra primarul nazist al Hamburgului, pe care tatăl lui vitreg îl cunoștea din Cercul Prietenilor lui Himmler. Ulterior, Rudolf-August a arianizat un lot de teren situat în spatele noii locuinţe, de la alţi vecini, familia Lipmann, un cuplu de evrei”.
La vie en rose
Limpezirea tranzacției: „Soții Lipmann au fost de fapt obligaţi să vândă, între alte bunuri, și acest teren, ca să-și finanţeze disperatele eforturi de emigrare. Terenul valora cel puţin 119.000 de mărci imperiale. După îndelungi negocieri, Rudolf-August s-a declarat dispus să achite numai jumătate. Autorităţile naziste locale, care trebuiau să aprobe vânzarea oricărui bun deţinut de evrei, au coborât preţul final la 45.500 de mărci. În cele din urmă, soții au reușit să fugă în Uruguay. Între timp, belferul Rudolf-August se bucura din plin de mutarea la Hamburg. Sfârşitul de săptămână era petrecut adesea cu prietenii pe ţărmul Mării Baltice, în orășele cochete precum Heiligendamm. Acolo l-a întâlnit pe Joseph Goebbels (ministru al propagandei naziste - n.r.), care era în vacanţă cu familia. Rudolf-August l-a abordat pe ministrul propagandei și i s-a prezentat, cei doi schimbând apoi câteva cuvinte amicale. La hipodromul orășelului, Hermann Göring i-a acordat lui premiul când un armăsar din herghelia tatălui vitreg a câștigat o cursă”. La vie en rose, ce să mai…
O penetrare ușoară a pieței presei
Revenind la avantajele și privilegiile oferite de regimul nazist oamenilor de afaceri germani care cotizau cu bani la bunăstarea clicii lui Hitler, notăm în dreptul firmei „Dr. Oetker”: la 1 mai 1937, s-a numărat printre cele 30 de afaceri germane care au primit titlul onorific de „companie naţional-socialistă model”. Ce relevanță avea această reverență? Din nou David de Jong: „În cadrul ceremoniei de la Club Aero, Hitler i-a dat lui Kaselowsky un drapel auriu. Compania își câștigase premiul în virtutea marii griji faţă de angajaţi și, element hotărâtor, pentru devotamentul arătat idealurilor naziste de muncă”. Dincolo de însemnătatea simbolică, reverența nazistă venea odată cu acordul permis firmei „Dr. Oetker”, familiei Oetker și altor companii controlate de ea să se înfrupte din bunurile - case, clădiri, terenuri, afaceri etc. - arianizate de statul german. Amănunte dinspre David de Jong: „După ce, în 1935, Kaselowsky a obligat publicația Gundlach să-și fuzioneze profitabilul ziar cu neprofitabilul oficios al Partidului Nazist, firma a încercat să compenseze pierderile considerabile orientându-se către piaţa revistelor. Odată ce editorii nearieni și cei care se opuneau regimului au fost cenzuraţi, și ulterior li s-a interzis de către Camera de Presă a Reichului să mai deţină și să distribuie tipărituri, drepturile asupra revistelor și publicaţiilor lor puteau fi cumpărate ieftin. De-a lungul anului 1935, Gundlach a arianizat un editor berlinez și biroul lui din Potsdamer Strasse, la fel și drepturile asupra unei reviste deţinute anterior de un distribuitor evreu. În Austria, Gundlach a făcut același lucru cu editura vieneză Oskar Fischer, care deţinea șase reviste”. Practic, Dr. Oetker s-a lansat astfel și în afaceri editoriale, de presă.
Pătrunderea (și) în industria berii
După presă, au urmat alte domenii în care și-a băgat nasul „Dr. Oetker”. „În ianuarie 1936, Kaselowsky a aprobat o arianizare în Orașul Liber Danzig (Gdańsk), condus însă de naziști. În portul de la Marea Baltică, participaţia majoritară la o firmă de ambalaje a fost arianizată de o filială Dr. Oetker la un preţ extrem de favorabil, cam 60% sub valoarea reală de piaţă, după ce acţionarii evrei și-au anunţat retragerea. Familia Kaselowsky-Oetker a cumpărat totodată acţiuni la trei companii deja arianizate. Cea mai însemnată dintre ele era firma lui Ignatz Nacher, un fabricant de bere din Berlin, ale cărui afaceri fuseseră în mod brutal arianizate de Dresdner Bank și, separat, de un grup condus de bancheri din München. Cam tot prin 1937, când un al bogătaș aflat în grațiile naziștilor, Friedrich Flick, cumpăra moșia bavareză a lui Nacher, familia Oetker achiziţiona o treime din Groterjan, una dintre fabricile de bere arianizate de la Nacher de către concernul bancherilor amintiți. Evenimentul a marcat intrarea dinastiei Oetker în industria băuturilor alcoolice, fiind şi astăzi o parte importantă a imperiilor familiei”.
Urmează barosanii
Dar spolierile executate de Kaselowsky/Oetker păleau în comparaţie cu dimensiunile şi amploarea celor făcute de Günther Quandt, Friedrich Flick şi August von Finck. Despre afacerile lor însă, într-un alt episod dedicat miliardarilor naziști…
„Prințul budincilor” a huzurit până la 90 de ani
Istoricul Florian Banu comenta (în prefața lucrării lui David de Jong, tradusă în România de Editura Corint) în legătură cu „Afacerea Oetker”: „«Arianizarea editurilor», fabricilor, lanţurilor de distribuţie a sporit rapid averea și influenţa lui Richard Kaselowsky și ulterior a fiului său vitreg, Rudolf August Oetker, prinţul budincilor și viitor ofiţer în Waffen SS. Aşa cum remarca David de Jong, denazificarea lui Rudolf-August Oetker nici nu a mai ajuns la tribunal. El a fost «denazificat» de o subcomisie internă a propriei companii”! În august 1947, după o absență de doi ani, Rudolf-August Oetker a fost repus în funcţia de director general al firmei. Aşadar, un profitor al regimului nazist, care folosise pe scară largă munca forţată, nici măcar nu a văzut interiorul unei săli de judecată și a continuat să angajeze și să sprijine foști naziști importanți. Rudolf-August Oetker a decedat la Hamburg, în ianuarie 2007, în vârstă de 90 de ani, fiind ultimul dintre miliardarii naziști. Fostul ofiţer Waffen-SS, parţial instruit la Dachau, a lăsat urmașilor un concern mondial cu participaţii în domeniile transporturi, băuturi și produse alimentare, bănci private și hoteluri de lux și cu un profit anual de 15 miliarde de dolari!”.
1 mai 1937 este ziua în care firma „Dr. Oetker” s-a numărat printre cele 30 de afaceri germane care au primit titlul onorific de „companie naţional-socialistă model”. Hitler însuși le-a „premiat”.
40.000 de mărci imperiale germane reprezintă una dintre primele sume - șpăgi, cum se spune la noi - oferite de „Dr. Oetker” naziștilor pentru facilitarea achiziționării unor afaceri evreiești arianizate.
„Kaselowsky și Himmler aveau un trecut comun, amândoi se ocupaseră cu creșterea păsărilor de curte și amândoi se interesau de aspectele agrare ale nazismului”, David de Jong, cercetător
„În Gdańsk, participaţia majoritară la o firmă de ambalaje a fost arianizată de o filială Dr. Oetker la un preţ extrem de favorabil, cam 60% sub valoarea reală de piaţă, după ce acţionarii evrei și-au anunţat retragerea”, David de Jong
„Familia Kaselowsky-Oetker a cumpărat totodată acţiuni la trei companii deja arianizate. Cea mai însemnată dintre ele era firma lui Ignatz Nacher, un fabricant de bere din Berlin, ale cărui afaceri fuseseră în mod brutal arianizate de Dresdner Bank”, David de Jong
15 miliarde de dolari este, estimativ, profitul anual al imperiului „Dr. Oetker”.
„«Arianizarea editurilor», fabricilor, lanţurilor de distribuţie a sporit rapid averea și influenţa lui Richard Kaselowsky și ulterior a fiului său vitreg, Rudolf August Oetker, prinţul budincilor și viitor ofiţer în Waffen SS”, Florian Banu, istoric
„Rudolf-August Oetker, un profitor al regimului nazist, care folosise pe scară largă munca forţată, nici măcar nu a văzut interiorul unei săli de judecată. Ba chiar a continuat, după război, să angajeze și să sprijine foști naziști importanți”, Florian Banu, istoric
››› Vezi galeria foto ‹‹‹