Marea Britanie, Franța și Canada amenință cu măsuri împotriva Israelului

Marea Britanie, Franța și Canada amenință cu măsuri împotriva Israelului
📅 2025-05-20

Liderii Marii Britanii, Franței și Canadei au emis un avertisment către Israel, condamnând ceea ce ei numesc „acțiuni flagrante" în Gaza și promițând să ia „măsuri concrete" dacă țara nu își oprește ofensiva militară din teritoriul palestinian și nu ridică restricțiile asupra ajutorului umanitar.

Premierul britanic, Keir Starmer, președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul canadian, Mark Carney, au criticat în declarația lor comună blocarea ajutorului de către Israel și amenințările unor miniștri israelieni privind strămutarea în masă a palestinienilor.

„Nu vom rămâne pasivi în timp ce guvernul Netanyahu continuă aceste acțiuni grave. Dacă Israelul nu încetează noua ofensivă militară și nu ridică restricțiile asupra ajutorului umanitar, vom lua măsuri concrete în răspuns", au declarat cei trei lideri.

Aceștia au adăugat: „Ne angajăm să recunoaștem un stat palestinian ca o contribuție la realizarea unei soluții cu două state și suntem pregătiți să colaborăm cu alții în acest scop".

Declarația a venit în același timp cu o cerere comună a 22 de țări – printre care Marea Britanie, Franța și Canada – ca Israelul să „permită imediat reluarea integrală a ajutorului în Gaza", subliniind că populația teritoriului „se confruntă cu foametea".

Israelul a menținut Gaza într-un blocaj total al ajutorului umanitar din 2 martie, dar a anunțat luni că va permite intrarea unui număr limitat de camioane cu provizii. Premierul Benjamin Netanyahu a explicat că accesul limitat la ajutor se datorează faptului că „imaginile foametei în masă" din Gaza ar putea afecta legitimitatea războiului țării sale.

Declarația celor trei țări occidentale a afirmat că „refuzul Israelului de a acorda asistență umanitară esențială populației civile este inacceptabil și riscă să încalce dreptul internațional umanitar". De asemenea, aceasta a condamnat „limbajul abominabil folosit recent de membrii guvernului israelian", care amenință cu relocarea civililor palestinieni.

Netanyahu a respins aceste acuzații printr-o declarație furioasă, în care a afirmat că „cerând Israelului să pună capăt unui război defensiv pentru supraviețuirea noastră înainte ca teroriștii Hamas de la granița noastră să fie distruși și cerând un stat palestinian, liderii de la Londra, Ottawa și Paris oferă o recompensă uriașă pentru atacul genocid asupra Israelului din 7 octombrie, invitând la noi atrocități".

Citește pe Antena3.ro
Creatura care uimește cercetătorii: are ”armură metalică”, nu mănâncă niciodată și supraviețuiește la 400°C

Premierul israelian a declarat că „războiul se poate termina mâine dacă ostaticii rămași sunt eliberați, Hamas depune armele, liderii săi criminali sunt exilați și Gaza este demilitarizată. Nu se poate aștepta ca nicio națiune să accepte mai puțin și Israelul cu siguranță nu o va face".

Armata israeliană și-a intensificat ofensiva în Gaza, ca parte a răspunsului la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.218 persoane din partea israeliană, în majoritate civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre oficiale.

Ministerul Sănătății din Gaza a raportat luni că cel puțin 3.340 de persoane au fost ucise de la reluarea atacurilor israeliene pe 18 martie, numărul total al victimelor războiului ajungând la 53.486.

Netanyahu ripostează 

Netanyahu a ripostat, marți, după ce liderii Marii Britanii, Franței și Canadei au condamnat „acțiunile atroce” ale Israelului în Gaza și au avertizat cu privire la o acțiune comună în cazul în care Israelul nu își va opri ofensiva militară, informează The Guardian.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis că declarația comună a premierului britanic Keir Starmer, președintelui francez Emmanuel Macron și premierului canadian Mark Carney a fost un „mare câștig” pentru Hamas în contextul războiului.

„Cerând Israelului să pună capăt unui război defensiv pentru supraviețuire înainte ca teroriștii Hamas de la granița noastră să fie distruși și cerând existența unui stat palestinian, liderii de la Londra, Ottawa și Paris oferă un câștig uriaș pentru atacul genocidar asupra Israelului din 7 octombrie, invitând în același timp apariția mai multor astfel de atrocități”, a spus el, referindu-se la atacurile Hamas din 2023 care au declanșat războiul.

Netanyahu a declarat că „toți liderii europeni” ar trebui să urmeze exemplul președintelui american Donald Trump în sprijinirea Israelului.

„Războiul se poate încheia mâine dacă ostaticii rămași sunt eliberați, Hamas depune armele, liderii săi criminali sunt exilați și Gaza este demilitarizată. (...) Acesta este un război al civilizației împotriva barbariei. Israelul va continua să se apere prin mijloace corecte până la obținerea unei victorii totale”, a încheiat Netanyahu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

  • Doi soți care și-au construit cu 1,2 milioane € casa visurilor lor sunt obligați acum să o demoleze: „Nu ne dați afară, în stradă”
  • Prima reacție oficială a Statelor Unite, după ce Nicușor Dan a fost ales președinte: „Așteptăm cu interes”
  • Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
  • Polițiștii au rezolvat, în sfârșit, cazul care i-a bântuit 40 de ani. Ce s-a întâmplat cu Christine în ultimele momente de viață
  • Dialog halucinant la tv, în Rusia. Propagandiștii lui Putin se plâng că nu mai pot prelua pașnic puterea în România
  • Acuzat de trădare de fanii lui, Simion le promite că va contesta rezultatul alegerilor
  • Ce le-a promis Nicușor Dan copiilor lui înainte de a afla rezultatele alegerilor prezidențiale: „Nu sunt deloc stresat”
  • "L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
  • SCANDALOS Incompetența administrației Fritz a dus la pierderea unei finanțări europene de patru milioane de euro pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” UPDATE Reacția lui Fritz și replica directorului Ovidiu Adam
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Ponta, mesaj către PSD: Nu doar Ciolacu trebuie să plece

Fostul premier și președinte al PSD, Victor Ponta, a transmis un mesaj pe rețelele sociale, în care critică actuala conducere a partidului și cere o schimbare profundă în rândul social-democraților.

Suma uriașă pe care a pierdut-o Gigi Becali: "Îmi era frică că iese George Simion"

Gigi Becali spune acum că a pierdut foarte mulți bani la schimbul valutar, când a vrut să transforme leii în euro, de teama că liderul AUR, George Simion, va ieși președinte.

Nicușor Dan: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii

Președintele ales, Nicușor Dan, a spus că marți a discutat „vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului”, iar miercuri are programată o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri. „Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii”.

Copil de 10 ani lovit mortal de o mașină în Satu Mare

Un copil de 10 ani a fost lovit mortal de o mașină, marți, pe DN 19, în județul Satu Mare.

Pedepse cu închisoarea pentru părinți! Vor fi obligați să-și duc copiii agresori la consiliere psihologică

 Părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancțiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. Până acum, singura sancțiune ce putea fi aplicată în astfel de situații era doar amenda aplicată părinților.

Ce spune soacra lui Nicușor Dan: „Nu este pretențios absolut deloc. Mănâncă ce i se dă"

Soacra lui Nicușor Dan a povestit detalii din viața de familie a ginerelui ei.

Invazie de vipere într-un sat din România. Reptilele au invadat curțile oamenilor

O localitate din vestul țării a fost invadată de vipere, care au ajuns în curțile oamenilor.

BEC validează alegerile prezidențiale

Membrii Biroului Electoral Central au semnat, marți, procesul verbal care validează rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Investigații ale Consiliului Concurenței în sectorul auto. Inspecții inopinate la șase importatori

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul unor investigații declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și pe piața distribuției de piese de schimb.

Un urs şi-a făcut apariţia, pentru a treia oară în ultimele zile, în staţiunea Durău

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, marţi, un mesaj Ro-Alert, după apariţia unui urs în staţiunea Durău din comuna Ceahlău.

Good News

Only good and positive news.