Potrivit IPJ Constanța, la data de 16 mai, în jurul orei 22.50, „polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 21 de ani, cu privire la faptul că sora acesteia ar fi avut un conflict verbal cu mai multe persoane, în centrul localității Rariștea”.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cinci tinere, care au declarat faptul că, „pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi adresat reciproc cuvinte și expresii jignitoare”.
În urma verificărilor, două dintre tinere, de 15 și 21 de ani, au fost sancționate contravențional.
La momentul respectiv, niciuna dintre persoanele implicate nu a declarat existența vreunei agresiuni fizice, au susținut polițiștii.
Luni, în urma apariției unor imagini în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Băneasa s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„În continuarea cercetărilor, în cursul acestei seri, polițiștii au stabilit faptul că două minore, de 14, respectiv 16 ani, ar fi fost agresate fizic de către 3 tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu produse anterior. Ambelor minore le-a fost adus la cunoștință faptul că pot solicita ordin de protecție, refuzând acest lucru. Menționăm că, anterior acestei sesizări, la nivelul Secției 1 Rurală Băneasa nu au mai fost înregistrate sesizări referitoare la persoanele în cauză”, a precizat IPJ Constanța.
Cercetările continuă.