În urma apariției în spațiul public, pe Facebook, a unor mesaje cu conținut ce poate aduce atingere ordinii și siguranței publice, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov s-au sesizat din oficiu, cu privire săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, în cauza fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
Persoana în cauză a fost identificată și condusă la sediul Inspectoratului Județean Ilfov, fiind audiată chiar în aceste momente.
Urmărirea penală se efectuează sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parcehtului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Bărbatul a postat pe Facebook un mesaj în care spune că dacă i se va da „ocazia și onoarea” să își servească patria, „am să împușc pe toți (...) din USR, PNL, PSD, UDMR”. De asemenea, el spune că va proceda la fel cu femeile și bărbații care au relații cu persoane de același sex. „Și după ce fac curățenie generală, am să păstrez un singur glonț pe care am să mi-l trag în cap la final, dar mândru de mine că am luat pe lumea cealaltă mii de (...) împuțiți”, mai spune bărbatul în mesajul său.