„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată”, susține Marcel Ciolacu într-un mesaj postat pe Facebook.
El le-a mulțumit organizațiilor din țară și membrilor, pe care i-a numit „sufletul acestui partid”.
„Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse”, mai scrie Ciolacu.
El spune că astăzi este timpul ca alți colegi de-ai lui să preia conducerea, să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni.
„Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale. Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice”, a mai spus liderul social-democrat.
El anunță că va rămâne toată viața un om de stânga.
„Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România. Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi”, a adăugat Marcel Ciolacu.
UPDATE Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a demisionat din fruntea partidului. Surse din interiorul partidului confirmă că demisia a fost prezentată marți, în cadrul unei întâlniri a liderilor PSD.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a demisionat din fruntea partidului. Surse din interiorul partidului confirmă că demisia a fost prezentată marți, în cadrul unei întâlniri a liderilor PSD.
Liderii PSD analizează și propunerile privind următorul lider. Printre numele vehiculate sunt Sorin Grindeanu și Daniel Băluță.
Marius Budăi, fostul ministru al Muncii din partea PSD, a spus că „este un moment delicat pentru PSD acum”.
„Nu este primul moment delicat din care trecem. Va fi, clar, o dezbatere în interiorul PSD, va fi o dezbatere democratică și vom adopta acele... Noi trebuie practic să avem trei direcții, trei măsuri din punctul meu de vedere. Trebuie să ne poziționăm clar față de viitoarea guvernare și asta trebuie să o facem într-un mod cert și astfel trebuie să ieșim cu această decizie. Trebuie să alegem o echipă care va reprezenta PSD în viitoarele întâlniri și cu președintele ales și care va merge la consultări cu noul președinte. Și, bineînțeles, trebuie să alegem și echipa care să asigure interimatul (după demisia lui Marcel Ciolacu – n.r.). Să vedem și cât va dura acest interimat”, a spus Budăi, la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă se aliniază opiniei primarului Buzăului, Constantin Toma, care a spus că PSD trebuie să intre la guvernare într-o coaliție a partidelor pro-europene, Budăi a spus că „nu e vorba de asumare”.
„Am făcut parte din guvernul care și-a asumat în noiembrie 2021, după o perioadă în care România a fost în degringoladă (...) și am venit atunci alături de colegii din PNL, am format un guvern, am lucrat personal la programul de guvernare al alianței formate. Am lucrat împreună zile și nopți, am făcut un program de guvernare și ne-am ținut de el. Deci PSD nu fuge de responsabilitate și a demonstrat că în momente grele știm să fim acolo. Trebuie să luăm o decizie acum în interiorul nostru, fără presiune din afară, pentru că noi nu am pus presiune pe nimeni. Este momentul ca noi, în interior, să discutăm ce și să decidem noi ce decizii luăm”, a mai spus Marius Budăi.
Social-democratul a mai afirmat că PSD trebuie să se gândească „dacă cumva poate nu este periculos ca toate forțele pro-europene să fie la guvernare acum”.
„Aceste decizii trebuie cântărite cu atenție ca deciziile să fie unele corecte nu pentru PSD, pentru PNL, pentru USR. Trebuie să ne gândim la comunități, la comunitățile din care venim și să ne gândim la țara acum mai mult decât la un partid anumit”, a mai spus politicianul.
Știre inițială: Președintele PSD Marcel Ciolacu a ajuns, marți, la Vila Lac, unde este așteptat ca acesta să își prezinte demisia.
Liderii PSD trebuie să decidă dacă intră sau nu la guvernare.
De asemenea, Marcel Ciolacu ar urma să își prezinte demisia din funcția de președinte al PSD.
Mai mulți lideri PSD au cerut, în ultimele zile, reformarea partidului și demisia echipei de conducere.
Pritnre cei care ar putea prelua conducerea PSD până la un congres se numără Sorin Grindeanu, Alfred Simonis sau primarul sectorului 4, Daniel Băluță.