Doi pasionați de drumeții au descoperit o comoară estimată la 680.000 de dolari, în Cehia. Iată din ce perioadă provine aceasta.
În munții Krkonose din nordul Cehiei a stat ascunsă vreme îndelungată o comoară impresionantă. În luna februarie a acestui an, doi drumeți au găsit o comoară care se ridică la valoare de 680.000 de dolari. De când datează tezaurul, potrivit specialiștilor.
Doi tineri pasionați de drumeții montane au avut parte de o surpriză de proporții. În urmă cu câteva luni, pe când se plimbau prin munții din nordul Cehiei, au găsit o cutie metalică ascunsă într-un zid de piatră. Cutia conținea sute de bijuterii și monede vechi de aur.
Comoara, care are legătură și cu România, avea în interior 16 tabachere, 10 brățări, un pieptăne, un lanț cu o cheiță și o pudrieră. Jumătate din monede sunt din țări din vestul Europei, printre care se numără Franța și Belgia.
Cealaltă jumătate provine din alte colțuri ale lumii: Balcani, Imperiul Otoman, Rusia, Tunisia și Africa. În plus, istoricii au dezvăluit că o parte dintre monedele balcanice au găuri, fapt care arată că au fost folosite ca podoabe în costume populare sau la nunți.
Toate aceste obiecte au fost preluate de către șeful departamentului de arheologie al Muzeului Boemiei de Est, Miroslav Novak. Până acum, nu au fost deschise două tabachere, care ar putea oferi informații prețioase despre proprietar.
Specialistul, istoricii și detectivii amatori încearcă acum să afle cine a îngropat tezaurul în munți. Sunt vehiculate mai multe teorii despre persoana care nu a mai reușit să recupereze comoara pe care a îngropat-o.
Conform The New York Times, cea mai recentă monedă din colecție este din anul 1921. Prin urmare, comoara a fost ascunsă în urmă cu mai puțin de 100 de ani. Este și motivul principal pentru care a atras interesul experților din domeniu.
„Ce e cu adevărat excepțional e volumul descoperirii”, a declarat Miroslav Novak. Specialistul crede că aurul a fost ascuns de o persoană care fugea de război sau de regimuri opresive. Poate să fie un soldat, un negustor sau o moștenitoare bogată.
„Este posibil ca cineva să dea peste niște informații, poate în ziarele de la acea vreme, că cineva a jefuit un magazin de bijuterii sau așa ceva, și dintr-o dată asta ne va aduce un indiciu”, a completat specialistul despre comoara descoperită de doi drumeți, în Cehia.