Parlamentul Iranului a aprobat, miercuri, un acord de parteneriat strategic de 20 de ani între Moscova și Teheran, consolidând cooperarea în domeniul apărării.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, au semnat un acord de parteneriat strategic pe 17 ianuarie. Parlamentul rus a aprobat pactul în luna aprilie.
Deși acordul nu include o clauză de apărare reciprocă, acesta prevede ca ambele țări să lucreze împreună pentru a lupta împotriva amenințărilor militare și să consolideze cooperarea prin desfășurarea unor exerciții comune.
De la începutul războiului din Ucraina în 2022, Iran și Rusia și-au consolidat relațiile militare, în contextul în care statele occidentale acuză Teheranul de furnizarea rachetelor și dronelor către Moscova, pentru susținerea efortului militar împotriva Kievului. Iranul a respins acuzațiile Occidentului cu privire la furnizarea de armament către Rusia.
Pactul strategic include, de asemenea, clauze care vizează consolidarea parteneriatului economic, prin intensificarea cooperării interbancare directe, conform revistei US News.
Un acord de liber schimb între Iran și Uniunea Economică Eurasiatică condusă de Rusia a intrat în vigoare săptămâna trecută, reducând tarifele pentru a stimula comerțul dintre cele două economii care sunt vizate de sancțiunile occidentale.
Totodată, Iranul se confruntă cu politicile SUA, care încearcă să oprească programul de îmbogățirea a uraniului, despre care spun că are scopul de a consolida o posibilă armă nucleară. Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a respins, marți, solicitările SUA privind oprirea programului de îmbogățire a uraniului, susținând că Teheranul nu are nevoie de permisiunea niciunui stat.
„Au spus –Nu vom permite Iranului să îmbogățească uraniu –, acest lucru este în afara discuției. Nimeni nu așteaptă permisiunea lor. Republica islamistă are propriile politici și direcții și se va ghida după acestea”, a declarat Khamenei.
Foto: Profimedia
Citește și:
Canada încurajează G7 să depună eforturi pentru a asigura stabilitatea ECONOMICĂ mondială/ Trump amenință statele cu politicile sale comerciale
Prima vizită a lui Vladimir Putin în regiunea KURSK / Ucraina: „Continuăm operațiunile active în regiunile Kursk și Belgorod”