„Alegerile au avut loc. Avem un rezultat. Dacă se intenționează a se contesta, există căi legale care pot să fie urmate. Îndemnul meu ar fi pentru responsabilitate, pentru maturitatea discursului public și pentru a evita orice fel de demers care ar dezbina mai departe societatea românească”, spune Radu Marinescu, după declarațiile lui Goerge Simion referitoare la evitarea unei „vărsare de sânge”.
Ministrul Justiției este de părere că avem nevoie de „o atitudine constructivă”.
„Eu cred că avem nevoie în momentul de față de o atitudine constructivă, avem nevoie să gestionăm treburile publice, să continuăm parcursul de dezvoltare al țării noastre și nu să ne risipim în dispute care cred că ar fi, în cele din urmă, neproductive”, adaugă Radu Marinescu.
Cât despre Călin Georgescu, care a citat din „căpitanul” Zelea Codreanu la un post de televiziune, Radu Marinescu spune că „dacă cineva încalcă controlul judiciar, evident că sunt consecințe”, cu referire la situația juridica a fostului canidat la alegerile prezidențiale din 2024.
„Nu pot să comentez declaraţii care se fac la un post de televiziune. Cu siguranţă organele judiciare vor lua toate măsurile necesare. Dacă cineva încalcă controlul judiciar, evident că sunt consecinţe. Măsura preventivă poate să fie schimbată, dar această chestiune urmează să fie stabilită de către un procuror, cu respectarea tuturor garanţiilor privitoare la anchetă.
Nu ştiu din ce a citat dânsul, dar aprecierea cu privire la natura infracţională a unei anumite afirmaţii o face întotdeauna procurorul de caz şi respectiv judecătorul care poate supraveghea măsurile preventive dacă se formează o contestaţie. Ca ministru al Justiţiei ar însemna să realizez o intruziune în actul de justiţie dacă acum, în faţa dumneavoastră, dorind să vă răspund la întrebare, aş face vreo calificare juridică a cuvintelor rostite de o anumită persoană. Eu am încredere în justiţie. Sunt convins că procurorul de caz va aprecia corespunzător această situaţie”, a adăugat Marinescu, înainte de şedinţa de Guvern de joi.
Foto: Alexandru Dobre – Mediafax