„Datoria publică a ajuns la 210 miliarde de euro. Ne împrumutăm fără măsură, iar cu o dobândă de 7,5%, în 8 ani plătim dublu, chiar și fără credite noi. Peste jumătate din această datorie este în euro și dolari, ceea ce face ca orice mișcare a cursului valutar să lovească direct în buzunarul românilor.”, atrage atenția Petrișor Peiu, senator AUR.
Reprezentantul Aur atrage atenția că: „La sfârșitul lunii februarie, datoria publică a ajuns la 991 miliarde lei. Între timp, în martie, aprilie și în mai am mai împrumutat vreo 100 miliarde de lei. În total, avem cam 210 miliarde de euro datorie publică.”
„Prima consecință catastrofală a acestei datorii este că avem o dobândă foarte mare, cam 7.5% pe an, ceea ce înseamnă că în următorii 8 ani dacă nu mai facem niciun fel de datorie, acest nivel va fi dublu, adică 420 miliarde euro.
A doua consecință a structurii datoriei publice de această dată este marea vulnerabilitate la variațiile cursului de schimb, pentru că mai mult de jumătate din datoria publică este în euro și în dolari, ceea ce înseamnă de câte ori cursul de schimb variază, nivelul datoriei publice crește. Avem cu alte cuvinte o vulnerabilitate suplimentară pe lângă mărimea datoriei publice. Toate acestea sunt performanța sistemului compus din cele patru partide ale coaliției de acum. PSD-PNL-USR-UDMR.”, mai arată Petrișor Peiu.
Senatorul AUR se întreabă la final: „Cine va reuși să vindece România de această boală a datoriei excesive? Cine va reuși să scadă povara financiară, adică dobânzile pe care noi le vom plăti ani buni de acum încolo? Asta rămâne de văzut în contextul în care rămâne aceeași guvernare ca și până acum.”
CITIȚI ȘI: