Tottenham, echipa pentru care evoluează Radu Drăgușin, a învins-o pe Manchester United în finala Europa League, scor 1-0, cucerind astfel primul trofeu după 17 ani de „secetă”. Unica reușită a meciului de pe stadionul „San Mames” din Bilbao i-a aparținut lui Brennan Johnson.
Românul s-a bucurat, evident, pentru colegi, dar a fost nevoit să-i aplaude din înaltul tribunei, alături de sora și iubita sa. Accidentarea suferită la începutul acestui an îl ține în continuare departe de teren.
Datorită victoriei din ultimul act al celei de-a doua competiții europene intercluburi, Spurs a salvat sezonul. Trofeul vine la pachet cu participarea în următoarea ediție a Ligii Campionilor.
Pe plan intern, echipa a avut un parcurs dezastruos în actuala stagiune, care se apropie cu pași repezi de final. Faptul că ocupă un neverosimil loc 17 spune totul.
Manchester United, în schimb, a risipit orice speranță de a ajunge în cupele europene. Cele două sunt vecine de clasament (n.r. diavolii ocupă poziția a 16-a) și le desparte un singur punct.
Chiar dacă nu a putut juca, Radu Drăgușin a fost trup și suflet pentru Tottenham înaintea partidei cu Manchester United. Stă mărturie și mesajul de încurajare pe care a ținut să-l transmită coechipierilor, prin intermediul unei rețele de socializare.
„A fost un sezon dificil, dar am luptat împreună și ne-am câștigat locul în finală. Sunt mândru de această echipă. Este dificil să ratez o noapte ca asta, dar fotbalul te învață rezistență. Sunt cu băieții la fiecare pas. Hai să terminăm treaba”, a transmis fundașul central.
Cât despre revenirea sa, impresarul Florin Manea a făcut un anunț îmbucurător: se va produce spre sfărșitul lunii august, ceea ce înseamnă că există posibilitatea de a lua parte la acțiunea din septembrie a echipei naționale.
„E super bine Radu. Aleargă, deja dă în minge, face schimbări de direcție, dar de revenit pe teren, se va întâmpla abia la august, la sfârșit.
Eu zic că va juca la sfârșitul lui august. Dacă va fi bine, nu văd de ce nu l-ar chema și la națională. Dacă va juca în Premier League înainte de septembrie, înseamnă că va fi pregătit”, a declarat Manea la Digi Sport.