Ziua şi transferul la Universitatea Craiova, cu câteva zile înainte de a se termina campionatul 2024 – 2025. Dacă ieri, clubul din Bănie a anunţat achiziţionarea portughezului Samuel Teles (28 de ani), fost la Oţelul Galaţi, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire, azi a fost rândul lui Mihnea Rădulescu (19 ani) să devină „leu cu acte în regulă”.
Jucătorul a fost transferat de la Petrolul Ploieşti şi a semnat un contract pe trei ani, cu opţiune de prelungire pentru încă două sezoane.
ProSport a anunţat în premieră sosirea lui Mihnea Rădulescu, la prânz, când jucătorul a ajuns la sediul clubului din Bănie, alături de agentul său. Jucătorul de 19 ani are două selecţii şi un gol la naţionala U21 şi patru selecţii şi un gol la naţionala U20.
„Nu e cazul să mai dați scroll pe pagină. A semnat și este leu cu acte-n regulă. Bun venit, Mihnea Rădulescu!” este anunţul inedit al Universităţii Craiova.
Şi fosta echipă a lui Mihnea Rădulescu a anunţat despărţirea de jucător, urându-i succes în noua aventură. „FC Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Mihnea Rădulescu. Produs 100% al Academiei clubului nostru, Rădulescu (19 ani) vine după un sezon 2024-2025 foarte bun, el bifând, în această ediție a Superligii, 35 de prezențe și 5 goluri marcate. Debutant în Liga a 2-a la vârsta de 16 ani, tânărul fotbalist a adunat 53 de partide în tricoul primei echipe a Petrolului, 47 dintre acestea consemnându-se pe scena primul eșalon. Evoluțiile sale nu au trecut neobservate, Rădulescu fiind convocat constant la reprezentativele de juniori și tineret ale României. Mulțumim, Mihnea! Mult succes!” a fost anunţul celor de la Petrolul.
Universitatea Craiova încheie sezonul sâmbătă, de la ora 21:00, când este programat meciul cu Dinamo, pe „Ion Oblemenco”.