A fost adoptat tratatul pandemic: Statele membre ale OMS au ajuns la o înțelegere

A fost adoptat tratatul pandemic: Statele membre ale OMS au ajuns la o înțelegere
📅 2025-05-21

Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au adoptat marţi un acord cu privire la modul de pregătire pentru viitoarele pandemii după cea de COVID-19 produsă între anii 2020 şi 2022, transmit agenţiile internaţionale de presă.

După trei ani de negocieri, acest tratat obligatoriu din punct de vedere juridic a fost adoptat de Adunarea Mondială a Sănătăţii la Geneva în aplauzele reprezentanţilor ţărilor membre OMS, conform Agerpres.

Adunarea Mondială a Sănătăţii este organismul decizional suprem al OMS.

Acest tratat a fost adoptat în prealabil, luni, în comisie de către Adunarea Mondială a Sănătăţii, printr-un vot desfăşurat prin ridicarea mâinii la solicitarea Slovaciei, cu 124 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 11 abţineri. Printre ţările care s-au abţinut luni se numără Iran. Israel, Rusia, Italia, Slovacia şi Polonia.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cine este Darryl Nirenberg - Noul ambasador SUA în România

Președintele Statelor Unite l-a numit pe Darryl Nirenberg în funcția de ambasador SUA în România, o decizie strategică ce subliniază importanța parteneriatului dintre cele două țări. Citește mai departe...

Tensiunile între Africa de Sud și SUA escaladează: acuzații de dezinformare privind 'persecutarea' albilor

Statelor Unite le va fi dificil să continue să pretindă că albii sunt persecutaţi în Africa de Sud, subliniază marţi Pretoria, care cere Washingtonului să înceteze această ”dezinformare”, cu o zi înainte ca preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa să fie primit de către Citește mai departe...

Sfinții Constantin și Elena, obiceiuri și superstiții. Ce este interzis să faci în această zi de sărbătoare

Ziua Sfinților Constantin și Elena (21 mai) reprezintă o sărbătoare specială în calendarul ortodox. Această zi este dedicată comemorării celor doi sfinți care au avut un rol crucial în istoria creștinismului și în consolidarea credinței în România și în lume. Citește mai departe...

Serviciile secrete din SUA: Bubuie un război cu potențial nuclear în Orientul Mijlociu. Israelul pregătește atacul împotriva Iranului

Noi informaţii obţinute de Statele Unite sugerează că Israelul face pregătiri pentru a lovi instalaţiile nucleare iraniene, a relatat CNN, citând mai mulţi oficiali americani familiarizaţi cu informaţiile, informează News.ro. Citește mai departe...

Începe cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Teatru Idiş TES FEST

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Teatru Idiş - TES FEST începe miercuri şi se desfăşoară până pe 30 mai la Bucureşti, unul dintre cei mai apreciaţi actori, regizori şi interpreţi de limbă idiş din lume Avi Hoffman fiind invitat la eveniment de Teatrul Evreiesc de Stat. Citește mai dep...

Mexic: șase persoane au murit într-un conflict armat lângă Acapulco. Victimele au fost prinse în foc încrucişat

Şase civili au murit într-un conflict armat lângă Acapulco (sud), o cunoscută staţiune turistică de pe coasta Pacificului, în sudul Mexicului, au anunţat marţi autorităţile, scrie AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Sărbătorile zilei din 21 Mai 2025 - Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Sărbătorile zilei din 21 Mai 2025 - Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, ElenaOrtodoxe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena Greco-catolice Sfânta Împărăteasă Elena şi fiul ei, Împăratul Constantin Citește mai departe...

Evaluarea la clasa a IV-a continuă cu proba la Matematică şi ştiinţe ale naturii

Evaluarea naţională la clasa a IV-a continuă miercuri cu proba la Matematică şi ştiinţe ale naturii, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Citește mai departe...

DOCUMENT| Cererea depusă de George Simion la CCR, pentru anularea alegerilor: Acuzații extrem de grave lansate de liderul AUR

Prezidențiabilul AUR, George Simion, a contestat turul II al alegerilor prezidențiale la Curtea Constituțională, iar în cererea sa invocă atât motive politice, cât și de natură juridică. Citește mai departe...

Apple va permite dezvoltatorilor să folosească modelele sale de inteligenţă artificială, potrivit Bloomberg

Apple pregăteşte deschiderea modelelor sale de inteligenţă artificială către dezvoltatorii terţi, pentru a stimula crearea de noi aplicaţii, a relatat Bloomberg marţi, citând surse apropiate companiei citat de news. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.