Manchester City îi dedică o statuie lui De Bruyne. Reacția emoționantă a belgianului

Manchester City îi dedică o statuie lui De Bruyne. Reacția emoționantă a belgianului
📅 2025-05-21

Manchester City a anunţat că a comandat o statuie specială pentru a celebra deceniul incredibil al lui Kevin De Bruyne la club, "în semn de recunoştinţă pentru cariera magnifică a mijlocaşului".

Vestea a fost confirmată imediat după penultimul duel din Premier League din sezonul 2024/25, disputat marţi seara pe teren propriu împotriva echipei Bournemouth, care a marcat ultima apariţie a jucătorului în vârstă de 33 de ani pe Etihad pentru club.

După 10 ani plini de succes la City, în care a jucat peste 400 de meciuri şi a ajutat clubul să câştige 19 trofee importante, De Bruyne va pleca în vara acestui an, potrivit news.ro.

Un stadion Etihad plin până la refuz i-a adus un omagiu emoţionant unuia dintre cei mai mari jucători ai clubului, atât înainte, cât şi în timpul şi după meci.

Imediat după o seară plină de emoţii, De Bruyne a spus cât de mândru şi onorat se simte pentru tributul special constând într-o statuie.

„Înseamnă că voi face mereu parte din acest club„, a declarat el. ”Oricând mă voi întoarce cu familia şi prietenii, mă voi putea vedea, aşa că voi fi mereu aici.”

Pe lângă vestea privind statuia, în cadrul unei ceremonii speciale pe teren după fluierul final, Kevin De Bruyne a primit şi un tricou special înrămat, semnat de toţi colegii şi membrii stafului, împreună cu un abonament pe viaţă la City, în timp ce pe ecranul mare al Etihad a fost difuzat un videoclip omagial.

Prin onoarea de a avea o statuie, De Bruyne va urma paşii altor jucători emblematici ai City, care au fost recunoscuţi pentru contribuţia lor semnificativă la club.

În 2021, două statui iconice au fost dezvelite în faţa stadionului Etihad în onoarea fostului căpitan Vincent Kompany şi a mijlocaşului David Silva, ambii jucând un rol decisiv în consacrarea City ca una dintre forţele preeminente ale fotbalului mondial în ultimul deceniu.

În 2022 a fost dezvelită o altă statuie, de data aceasta a lui Sergio Aguero, în semn de recunoaştere a celui mai bun marcator din istoria clubului, al cărui faimos gol din minutul 93:20 a asigurat primul titlu de campion al Premier League pentru City în 2012.

Istoria bogată a clubului City a fost recunoscută şi mai mult în 2023 prin cea mai recentă statuie, de data aceasta în onoarea trio-ului iconic Mike Summerbee, Francis Lee şi Colin Bell, care a recunoscut cei 30 de ani de serviciu ai celor trei legende ale clubului City, începând din anii 1960.

Acum, De Bruyne va vedea recunoaşterea enormă de care s-a bucurat în ultimii 10 ani onorată pentru totdeauna cu propria statuie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Bookfest împlineşte 18 ani: Ediţia 2025 aduce la Romexpo o ediţie aniversară cu 450 de evenimente

Directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, reprezentanta Asociaţiei Editorilor din România (AER), a anunţat miercuri că ediţia a XVIII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo, reuneşte 155 Citește ...

Start în forță pentru România: cinci medalii la debutul Campionatelor Balcanice de Ciclism

Prima zi a Campionatelor Balcanice de Șosea, care sunt organizate la Bacău, a adus un start promițător pentru echipa națională a României, care a cucerit miercuri cinci medalii în probele de contratimp individual, dintre care două de aur, una de argint și două de bronz. Citește mai departe...

Rusia și Iranul pun bazele unei noi axe de putere: Cele două țări își unesc forțele într-un parteneriat strategic. Este oficial!

Parlamentul iranian aprobă miercuri un parteneriat strategic pe o durată de 20 de ani între Moscova și Teheran, informează mass-media de stat. Citește mai departe...

Boualem Sansal, încarcerat în Algeria, primește prestigiosul Premiu Cino Del Duca pentru opera sa umanistă

Scriitorul franco-algerian Boualem Sansal, încarcerat în Algeria în urma unor acuzaţii de atingeri aduse integrităţii teritoriale a ţării, a primit miercuri Premiul Mondial Cino Del Duca, unul dintre cele mai generoase premii literare franceze, informează AFP.Însoţit de un cec de 200. Citeșt...

Chris Brown a fost eliberat pe cauțiune înainte de începerea turneului mondial

Cântărețul american Chris Brown a fost eliberat miercuri pe cauțiune de un tribunal din Londra, chiar înainte de turneul său mondial care va începe luna viitoare, relatează Reuters. Cântărețul american era acuzat de agresiune, conform Mediafax. Citește mai departe...

Raport: Rusia lovește intenționat infrastructura agricolă a Ucrainei

Rusia vizează în mod deliberat şi metodic infrastructurile agricole ale Ucrainei pentru ca, în timp, să îi ia locul în calitate de mare exportator mondial de cereale, a arătat miercuri fundaţia juridică olandeză Global Rights Compliance (GRC), informează AFP. Citește mai departe...

Ultima șansă în instanță pentru Vlad Pascu: Părinții săi, acuzați că au trimis forțat mii de euro în conturile victimelor 'ca să scape ușor'

Vlad Pascu, tânărul condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare pentru tragicul accident de la 2 Mai, a fost adus miercuri dimineață la Curtea de Apel Constanța, acolo unde judecătorii vor da verdictul final. Decizia acestei instanțe va fi definitivă. Citește mai departe...

RAD Art Fair: Epicentrul artei contemporane din Europa Centrală revine la București

A treia ediţie a târgului de artă contemporană RAD Art Fair are loc între 22-25 mai, la CARO Bucureşti. Evenimentul reuneşte 28 de galerii de artă din România, Austria, Belgia, Germania şi Polonia, prezentând peste 120 de artişti români şi internaţionali. Citește mai departe...

Fost premier israelian: Acțiunile Israelului în Gaza sunt `foarte aproape de o crimă de război`

Acțiunile actuale ale Israelului în Gaza sunt „foarte aproape de o crimă de război”, susține fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert. Citește mai departe...

A început selecția pentru proiectul Delegat de Tineret la Națiunile Unite, sesiunea 2025-2026

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, organizează între 20 mai și 20 iunie etapele de selecție dosare, interviu și dezbatere finală pentru alegerea celor doi delegați de tineret la Națiunile Unite. Citește mai depa...

Good News

Only good and positive news.