Zi de foc pentru Gigi Becali: La un pas să rămână fără casă, după ce ar fi construit-o ilegal

Zi de foc pentru Gigi Becali: La un pas să rămână fără casă, după ce ar fi construit-o ilegal
📅 2025-05-22

Zi decisivă pentru Gigi Becali! Omul de afaceri este citat astăzi, 22 mai 2025, la Tribunalul Constanța, în procesul cu primarul Vergil Chițac privind o construcție ridicată fără respectarea autorizației. Dacă pierde apelul, riscă demolarea, cel puțin parțială, a vilei sale din Tomis Plus.

După ce în primă instanță a fost obligat de Judecătoria Constanța să demoleze lucrările ilegale ridicate pe un teren din oraș, Becali a făcut apel, iar dosarul se judecă astăzi la Tribunalul Constanța – Secția I Civilă, începând cu ora 8:30.

Surse din Primăria Constanța au declarat pentru noi că Gigi Becali deține o vilă în cartierul Tomis Plus, ridicată fără respectarea completă a autorizației de construire. Municipalitatea a constatat abaterile, a aplicat sancțiuni, iar în final a decis să-l acționeze în instanță, solicitând desființarea parțială a lucrărilor, adică doar a acelor elemente de construcție care depășesc cadrul legal aprobat.

În hotărârea contestată, instanța a decis nu doar că imobilul trebuie readus la starea inițială, ci și că, în caz de refuz, autoritățile pot interveni direct, iar costurile vor fi suportate de Becali, potrivit Ziarul Amprenta.

Becali 'se bate' în instanță cu primarul Constanței

Judecătorii au subliniat că milionarul a avut timp „suficient” să intre în legalitate din 2021 până în prezent, dar nu a făcut-o și nici nu a adus probe care să arate că a respectat legea. De altfel, el nu a contestat nici procesul-verbal de sancționare.

Astfel, instanța l-a autorizat pe primarul Constanței, Vergil Chițac, să demoleze construcția nelegală dacă Becali nu o face în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Verdictul de azi va fi definitiv.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Iașul devine capitala modei: Romanian Fashion Week aduce cel mai mare catwalk internațional din România

Organizatorii Romanian Creative Week promit că la Romanian Fashion Week va fi cel mai mare catwalk internaţional găzduit de România, cu scene extinse în locaţii-emblematice din Iaşi, la eveniment urmând să participe peste 100 de designeri şi 150 de modele. Citește mai departe...

Cât de realiste sunt țintele fiscale anunțate de Nicușor Dan? Anunțul lui Marcel Boloș înainte de a se întâlni cu președintele

„Reducerile de cheltuieli sunt binevenite și prioritare pentru că obiectivul pe care îl urmărește guvernul este cel de a utiliza eficient fondurile publice pe care le are alocat”, declară joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la finalul ședinței de Citește mai de...

Trenul concediilor intră pe șine: Legături directe din Capitală spre Bulgaria și Turcia. Anunțul CFR

Trenul internațional „România” va asigura zilnic legătura directă de la București către Varna, precum și către Sofia și Istanbul/Halkali, vara aceasta, potrivit CFR Călători. Citește mai departe...

Atenție, părinți: Crește numărul cazurilor de scarlatină în Anglia. Autoritățile sanitare sunt în alertă

Părinții sunt în alertă. În Anglia, numărul cazurilor de scarlatină a depășit media ultimilor cinci ani. Medicii îi sfătuiesc pe părinți să fie vigilenți în privința simptomelor, care sunt adesea asemănătoare gripei: temperatură ridicată, dureri în gât și umflarea Citește mai departe...

Documentul care atestă că AUR a plătit 1,5 milioane de dolari pentru vizitele lui George Simion în SUA

AUR, sub semnătura lui Marius Lulea, a plătit 1,5 milioane de dolari pentru vizitele și aparițile tv ale lui George Simion în Statele Unite înainte și în campania electorală pentru prezidențialele din 18 mai. Citește mai departe...

Nicușor Dan reacționează la 'vărsarea de sânge' a lui George Simion: 'Sunt niște partide care caută scandal. Instituțiile își vor face datoria'

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a transmis joi un mesaj clar în urma amenințărilor publice lansate de liderul AUR, George Simion, subliniind că violența – fie ea fizică sau verbală – nu va fi tolerată într-un stat democratic.  „România este un stat democratic. Citește mai departe...

Rafael Nadal schimbă mingea de tenis cu mingea de golf: Golful, noul său teren de joacă

Jucător amator de golf la începutul carierei sale de tenisman profesionist, Rafael Nadal speră acum să găsească timp pentru a se dedica şi mai mult unei pasiuni care l-a acaparat de când s-a retras din activitate, în noiembrie 2024, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Facturile la gaze și energie electrică efectiv vor exploda, după ce se va ridica plafonarea: Noile prețuri ne vor da palpitații

Guvernul pregătește ridicarea plafonării prețurilor la gaze și energie electrică, ceea ce va aduce o explozie a facturilor. Plafonul la energie electrică va fi ridicat la30 iunie 2025, iar cel la gaze pe 31 martie 2026. Citește mai departe...

Atacul din Washington provoacă reacții la nivel european

Uniunea Europeană, Germania, Franţa, Italia şi alte ţări au condamnat joi atacul produs miercuri în apropiere de Muzeul Evreiesc din Washington, în care doi angajaţi ai ambasadei Israelului din SUA au fost împuşcaţi mortal, au consemnat AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres. Citește mai de...

Nicușor Dan deschide ușa Guvernului pentru PSD: 'Mă bucură deschiderea lui Sorin Grindeanu. Mai multă greutate în actul guvernării'

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a oferit miercuri declarații importante legate de viitoarea formulă guvernamentală și de viziunea sa asupra bugetului pentru 2025 și 2026. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.