CULTURA: Thomas Vaughan și piatra filosofală: cum un filosof și disident al epocii Cromwell a provocat știința timpurie

Thomas Vaughan și piatra filosofală: cum un filosof și disident al epocii Cromwell a provocat știința timpurie

Alchimist galez, filosof și o figură care a polarizat contemporanii – idolatrizat de adepții hermetismului și disprețuit de empiriciștii Royal Society, viața lui Thomas Vaughan pare extrasă dintr-un manuscris alchimic – plină de simboluri, intrigi și semne cifrate. Cu toate acestea, moștenirea sa, adesea umbrită de contemporani precum Isaac Newton, dezvăluie un om ale cărui lucrări au pus bazele neașteptate ale Revoluției științifice prin metodele sale de experimentare sistematică, care au influențat chimiști precum Robert Boyle.

Thomas Vaughan s-a născut în 1621 în Newton-upon-Usk, Breconshire, Țara Galilor, într-o familie de mici nobili. Fratele său geamăn, Henry Vaughan, avea să devină un renumit poet metafizic, celebru pentru versurile care împleteau cu frumusețea naturii. Dar, în timp ce Henry își găsea alinarea în versuri, Thomas se îndrepta spre activități mai obscure.

Educat la Jesus College din Oxford, Vaughan a studiat gramatica și retorica, însă adevărata sa educație a început în bibliotecile și cercurile clandestine în care circulau textele alchimice. Până în 1640, Thomas Vaughan a fost hirotonit preot anglican, dar predicile sale au făcut curând loc unui alt tip de căutare: căutarea Pietrei Filosofale, un element legendar despre care se credea că poate transforma metalele de bază în aur și poate oferi viață veșnică.

Vaughan și-a trăit viața în inima furtunii politice a secolului XVII. Războiul Civil Englez (1642-1651) – un conflict care a sfâșiat nu doar regalistii și parlamentarii, ci și ideile despre cunoaștere – l-a forțat să-și ascundă cercetările sub pseudonim. În mijlocul acestui haos, Vaughan – un regalist convins – s-a retras în experimentele sale. Sub pseudonimul Eugenius Philalethes („iubitorul bine născut al adevărului”), Vaughan a publicat lucrări provocatoare precum Anthroposophia Theomagica (1650) și Lumen de Lumine (1651), care fuziona , filosofia neoplatonică și alchimia practică.

Scrierile sale au fost radicale pentru epoca lor. În timp ce știința obișnuită începea să adopte metode empirice, Vaughan a insistat că adevărata înțelegere necesită atât experimente, cât și revelație divină. El susținea că alchimia nu era o simplă metalurgie, ci o disciplină spirituală, o cale de „reformare” a sufletului uman. În Anima Magica Abscondita (1650), Vaughan a scris: „Alchimistul nu este doar un artist, ci și un pacient… pentru că trebuie să sufere focul suferinței, înainte de a putea obține elixirul”.

Abordarea sa mistică a făcut din Vaughan un paria al științei oficiale. Atunci când Royal Society s-a format în 1660 pentru a promova știința experimentală, membrii săi – inclusiv Robert Boyle, un fost admirator al operei lui Vaughan – s-au distanțat de reputația „ocultă” a alchimiei. Totuși, influența lui Vaughan a persistat. The Sceptical Chymist (1661) a lui Boyle, care a criticat dogma alchimică, a reluat apelurile lui Vaughan pentru o cercetare riguroasă, deși lipsită de misticism.

Tratatul său din 1651, The Man-Mouse Taken in a Trap, l-a criticat cu sălbăticie pe Henry More, un platonician din Cambridge, pentru că a respins alchimia . More s-a răzbunat, batjocorindu-l pe Vaughan ca pe un „pretendent vanitos și arogant” la cunoaștere. Disputa a scos la iveală o falie tot mai mare între oamenii de știință empirici și gânditorii hermetici – o falie pe care Vaughan nu a reușit niciodată să o depășească.

Însă misterul cel mai persistent al lui Vaughan este legat de moartea lui. În 1666, Vaughan ar fi efectuat un experiment cu mercur, o substanță volatilă despre care alchimiștii credeau că deține cheia transmutării. Potrivit unei relatări a fratelui său Henry, Thomas a inhalat vapori toxici și a murit la scurt timp după aceea. A fost înmormântat în Albury, Oxfordshire, pe mormând fiind înscris un epitaf care făcea aluzie la viața sa neortodoxă: „A găsit moartea în căutarea vieții”.

Totuși, zvonurile au persistat. Unii susțineau că Vaughan și-a înscenat moartea pentru a scăpa de creditori sau de persecuție. Alții spuneau, mai mult în glumă, că ar fi realizat „Marea Lucrare” a nemuririi și a dispărut.

Astăzi, Thomas Vaughan este o personalitate paradoxală, având în vedere faptul că a fost desconsiderat în epoca sa, dar reabilitat și revendicat de istorie. Cercetătorii moderni recunosc că alchimia, cu toate înfățisările sale mistice, a fost pionierul tehnicilor de laborator esențiale pentru chimie, iar distilarea, cristalizarea și metalurgia au toate datorii față de alchimiști precum Vaughan.

În plus, scrierile sale au reapărut în moduri neașteptate. Carl Jung, psihologul secolului al XX-lea, a studiat opera lui Vaughan pentru a explora simbolismul alchimiei ca metaforă a transformării psihologice. Revizioniștii ocultiști din secolele XIX și XX, inclusiv Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii, l-au salutat ca pe un vizionar. De asemenea, în cărțile sale pline de formule criptice și simbolism alchimic, un tânăr, Isaac Newton, a găsit inspirație pentru propriile sale investigații despre materie și lumină. Newton a studiat intens Anthroposophia Theomagica și Lumen de Lumine, copiind pasaje întregi în manuscrisele sale private – dovezi ale unei fascinații care a supraviețuit stigmatului oficial asupra alchimiei. Pentru Newton, ca și pentru Vaughan, căutarea Pietrei Filosofale nu era o simplă obsesie mistică, ci o explorare a legilor universale ascunse. Diferența a fost că, în timp ce Vaughan a murit marginalizat, Newton a „transmutat” alchimia în fizică matematică, transformând-o într-o știință respectabilă.”

Surse:

https://biography.wales/article/s-VAUG-THO-1483

https://www.westminster-abbey.org/abbey-commemorations/commemorations/sir-thomas-vaughan/