DIVERSE: Cum au salvat gazele din Marea Neagră o mare firmă din Iași? Readucerea la viață a Totalgaz de către familia Umbrărescu: amănunte din culise

Cum au salvat gazele din Marea Neagră o mare firmă din Iași? Readucerea la viață a Totalgaz de către familia Umbrărescu: amănunte din culise

Totalgaz a fost înființată în 1994 de soții Ioan și Jănica Pârău, ca producător de instrumente de măsură și control, regulatoare de presiune, supape, filtre, amortizoare și alte echipamente pentru gaze naturale. Practic, firma producea orice, de la șaibe și robineți, până la stații complexe de uscare a gazelor, devenind în timp singura companie din țară capabilă să asigure orice componentă necesară în acest sector, de la extracția gazului, până la distribuția acestuia. Din șapte categorii de produse, de la valve de proces și robineți, până la stații de uscare și sisteme de monitorizare și control, principalii nouă concurenți interni produceau câte unul, două, maxim trei. Totalgaz, pe toate. Nici pe plan extern nu erau multe companii capabile de aceasta. În anii 2000, Totalgaz angaja constant crema studenților pregătiți de UTI în acest domeniu.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Exportau până în Cehia, Egipt, Tanzania, Ucraina, Israel sau chiar Japonia

Scăderea investițiilor în rețeaua națională de gaz metan a obligat Totalgaz să se orienteze spre piața externă, exportând echipamente până în Cehia, Egipt, Tanzania, Ucraina, Israel sau chiar Japonia, unde a fost livrată o stație pentru presiuni înalte. De asemenea, compania a început să-și extindă capacitatea de producție locală cu ajutorul unei finanțări europene.

A fost înființată o sucursală nouă în Republica Moldova, pentru a gestiona proiectul gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău, din care un tronson în valoare de 20 milioane euro urma să fie construit de Totalgaz și Quartz Matrix. Toate acestea au forțat însă resursele financiare ale companiei. Banii săi erau imobilizați în proiecte mari, ce aveau să-și arate beneficiile după multă vreme. În 2020, a apărut blocajul financiar. Contractul gazductului a fost reziliat. În derularea proiectelor de instalare a patru instalații de tratare și uscare a gazului în Ucraina, pentru Naftogazmontaj au intervenit complicații juridice, contractele fiind suspendate în 2016-2017. Nici din Egipt nu au venit vești mai bune.

De la o cifră de afaceri în 2015 de aproximativ 13 milioane de euro și 330 de angajați, compania ajunge ca în 2020 să mai aibă o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, numărul salariaților se înjumătățește, iar pierderile se ridică la peste 13 milioane euro. Creditorii asaltează firma, cerându-și banii. În martie 2020, se încearcă concordatul preventiv, o procedură de evitare a insolvenței, sub supravegherea unui judecător, dar și acesta eșuează după doar câteva luni. În august 2020, societatea intră în insolvență. În 2021, este întocmit un plan de reorganizare judiciară a companiei. Acesta reprezenta însă doar puțin mai mult decât o metaforă pentru faliment, întrucât prevedea practic vânzarea activelor pentru ca datoriile să fie plătite. Formula oficială era „lichidarea prin plan a debitoarei”.

144 de creditori revendicau peste 390 milioane de lei

Cei 144 de creditori înscriși în tabelul definitiv al creanțelor revendicau creanțe de 391 milioane lei. O bună parte, respectiv 231 milioane lei, reprezentau bani cu care soții Pârău își împrumutaseră propria companie, dar și așa, creanțele scadente se ridicau la 138 milioane lei. O sumă care depășea cu mult valoarea de aproximativ 60 milioane lei a activelor firmei. Nici dacă fiecare cărămidă și fiecare șurub ar fi fost vândute la talcioc, tot nu s-ar fi strâns destui bani.

Următorii ani se scurg în plăți cu țârâita și bătălii surde în instanță. De o parte, creditorii își cereau banii. De cealaltă parte, compania contesta fiecare procedură de executare silită, pentru a câștiga timp. Se ajunge în 2022 ca administratorul judiciar să ceară atragerea răspunderii patrimoniale a soților Pârău. În calitate de unici acționari ai firmei, aceștia erau acuzați practic că provocaseră intrarea în incapacitate de plată a Totalgaz și se cerea ca ei să răspundă cu averea personală. S-ar mai fi adunat doar firimituri. Averea lui Ioan Pârău consta doar dintr-o casă, construită în apropierea sediului firmei din Păcurari. Nici măcar mașină nu avea pe numele său, folosind când avea nevoie vreunul dintre autoturismele firmei. Acestea fuseseră puse sub sechestru din 2020 și vândute un an mai târziu, pentru a îndestula pretențiile Alpha Bank.

În primăvara lui 2024 au intrat în scenă frații Umbrărescu: toți creditorii s-au calmat

În decembrie 2023, companiei nu-i mai lipsea decât lumânarea de la căpătâi. Planul de reorganizare a fost modificat, la inițiativa CEC și Kruk. Se renunța la căutarea unui posibil investitor. Se accelera valorificarea bunurilor esențiale. Se amâna calendarul încasărilor din proiectul Egipt, din cauza întârzierilor din partea beneficiarilor de a deschide acreditivele. În aceste circumstanțe tulburi, în primăvara lui 2024, au intrat în scenă frații Umbrărescu.

În 10 zile, aceștia i-au calmat pe cei mai importanți creditori, CEC Bank și Kruk SRL. Pe 24 aprilie, fratele mai mare, Alexandru Teodor Umbrărescu cesionează 50,7% din totalul creanțelor din tabelul definitiv actualizat, în valoare de 38,7 milioane lei. La rându-i, la începutul lunii mai, Petru Răzan Umbrărescu cesionează 57,1% din creanțele furnizorilor indispensabili, în valoare de 571.000 lei. Cei doi ajung astfel în postura de a putea decide orice viitoare mutare. Iar ei nu voiau să vândă active pentru a-și recupera banii. Vânau afacerea. Iar viteza era esențială pentru a nu rata momentul. La jumătatea lunii iunie 2024, frații Umbrărescu depun Planul de Reorganizare Modificat, iar intenția lor devine limpede.

„Totalgaz se bucură de o poziție dominantă pe o piață de nișă, fiind singurul producător autohton de echipamente pentru industria gazului care oferă soluții complete, customizate (personalizate, n.r.) față de solicități. Pornind de la efervescența proiectelor curente din energie și consolidându-și o poziție de top ca producător de echipamente pentru industria gazului, este realist să estimăm că șansele de reorganizare a societății sunt sustenabile”, se menționa în plan.

Un pariu cu bătaie lungă al familiei Umbrărescu: gazele din Marea Neagră

Frații Umbrărescu au făcut un pariu cu bătaie lungă. Planul de dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor naturale până în 2030 prevede investiții importante nu doar în extinderea rețelei, ci și în cea existentă, mai ales în modernizarea vechilor stații de reglare și măsurare. În acest domeniu urmează să fie investite sute de milioane de euro, iar planul de reorganizare a Totalgaz menționează că în 2024 se lansaseră de 10 ori mai multe proiecte decât în anul precedent. Lansarea proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, ca și proiecte similare în Marea Caspică reprezentau o altă oportunitate ce nu trebuia ratată.

Peste 2.000 de primării din țară au solicitat eliberarea avizului tehnic de principiu sau de racordare, semn că urmează să „tragă gaz” pentru populație. Un număr calculat de 432.670 de consumatori casnici și 7.900 de instituții publice, cu investiții totale ridicându-se la un miliard de lei ofereau o piață importantă pentru Totalgaz. Numai din extinderea rețelei către populație, planul de reorganizare estima o piață de 30-40 milioane euro în următorii patru ani pentru Totalgaz. Compania se lansase deja într-o amplă operațiune de marketing având ca țintă tocmai primăriile interesate de extinderea rețelei și se semnaseră deja 10 contracte, cu o valoare medie de 500.000 euro fiecare. Alte câteva zeci erau „în pipeline”. Adică „pe țeavă”. În aprecierea fraților Umbrărescu, pentru industria gazelor naturale, acum este „bătaia peștelui”, iar șapte pagini din planul de reorganizare cuprindeau, numele și valorile proiectelor de unde Totalgaz putea obține bani frumoși.

Scoasă din portofoliul companiei în 2020, Republica Moldova a redevenit interesantă după doar trei ani, atunci când Transgaz SA a preluat operarea sistemului de transport din țara vecină. Viitoarele proiecte de modernizare și extindere a rețelei moldovenești de gaz metan, inclusiv cu finanțare europeană, pot avea ca beneficiar și Totalgaz SRL, Iașul aflându-se la doar 20 km de graniță. Sucursala din Chișinău poate fi oricând reînființată, iar experiența gazoductului, la care Totalgaz construise stațiile de reglare-măsură și nodurile de robineți, poate fi fructificată.

Datoriile companiei au rămas tot imense

Reversul medaliei față de optimismul planului de reorganizare propus de frații Umbrărescu era reprezentat de datoriile companiei. Sumele admise în tabelul creanțelor se ridicau la 76,3 milioane lei. Existau însă alte 230 milioane lei în categoria creanțelor sub condiție suspensivă. Erau datorii posibile, care depindeau de eventualitatea petrecerii unui eveniment viitor. Nu existau încă, dar puteau apărea oricând.

Planul de reorganizare propus de frații Umbrărescu pleca de la premiza că afacerea era viabilă și valora mult mai mult în viață decât tăiată la fier vechi. Valoarea de piață a patrimoniului se ridica la 112 milioane lei. Valoarea sa de lichidare era însă de doar 59 milioane lei, în condițiile în care numai creanțele cu drept de vot se ridicau la 76,3 milioane lei. În cazul unui faliment, din banii scoși din lichidarea activelor, creditorii mai puteau recupera doar 37 milioane lei, pierzând deci 22 de milioane lei. Creditorii chirografari, ai căror creanțe nu erau garantate, pierdeau totul. Rămâneau cu buzele umflate, pentru că din lichidare nu se puteau obține banii necesari. Pierdeau și frații Umbrărescu, dar numai 6,1 milioane lei. Dacă însă activitatea continua, creditorii urmau să recupereze 52,2 milioane lei, iar creanțele fraților Umbrărescu se transformau în părți sociale. Creditorilor care respingeau planul nu li se garanta decât suma pe care ar fi obținut-o în caz de faliment.

Strategia era simplă. Unu, activitatea firmei continuă, fără să se vândă niciun activ. Doi, frații Umbrărescu vin cu banii necesari drept capital de lucru și nu scot din firmă decât banii împrumutați. În 30 de zile, se angajau să vireze un capital de lucru de două milioane lei. Trei, activitatea se va autofinanța în continuare. Patru, un sistem de control al costurilor și de monitorizare a execuției bugetare urma să garanteze că toată lumea îi primește banii. Mai ales Fiscul. Creanțele ANAF și Eximbank urmau să fie stinse direct din finanțarea oferită de Alexandru Umbrărescu.

A apărut o problemă neașteptată

Acesta a cerut însă controlul total. Dacă, în contextul conversiei creanțelor în părți sociale mai voia cineva să intre în firmă, trebuia să vină cu un aport la capitalul social de 10 milioane euro, frații Umbrărescu continuând să aibă un drept de preempțiune. Planul de reorganizare previziona pentru 2024 o cifră de afaceri în creștere semnificativă, de 91 milioane lei și un profit operațional de 5,9 milioane lei. Laptele și mierea urmau să reînceapă să curgă în Păcurari.

Socoteala de acasă a fost una, cea din târg, alta. Implementarea planului de organizare trebuia să-l convingă pe judecătorul sindic să închidă procedura insolvenței. Trebuia să-i convingă pe creditori să nu-l conteste. Nu era obligatoriu ca toți să aplaude fericiți eventualitatea de a-și recupera banii peste câțiva ani, când puteau recupera mai puțin, dar mai sigur, acum. Și, mai ales, trebuia ca proiecțiile financiare să se dovedească a fi corecte.

Calculele au trebuit ajustate din mers. Nu a mai fost vorba doar de două milioane lei, drept capital de lucru. Alexandru Umbrărescu a trebuit să mai acorde ca împrumut trei milioane de lei. După scurtă vreme, încă trei. Din două, s-au făcut opt milioane lei. Activitatea curentă a fost însă relansată, iar din noiembrie anul trecut, Totalgaz a reînceput să facă angajări.

În joc a mai intrat însă un creditor, exclus până atunci din calcule. O companie, Flowtech EPCC SRL a depus la dosarul de insolvență o cerere de plată pentru o creanță neachitată de 1,5 milioane lei, rezultată din 12 contracte derulate cu Totalgaz. Cererea, apărută în decembrie anul trecut, făcea ca planul de reorganizare să fie întârziat. Dincolo de aspectul strict financiar, problema era și una de imagine. Câtă vreme procedura de insolvență rămânea deschisă, potențialii parteneri ar fi fost reticenți să lucreze cu Totalgaz.

Totalgaz Industrie SRL a reintrat oficial în arena economică ieșeană

Situația fost soluționată în martie, în fața judecătorul sindic. Creanța revendicată de Flowtech era una recentă, survenită din relații contractuale curente, nu una „istorică”. Planul de reorganizare prevedea că creanțele curente vor fi achitate după închiderea procedurii de insolvență. În conturile Totalgaz existau cel puțin 6 milioane lei, bani abia aduși de Alexandru Umbrărescu. Salariile în Totalgaz se plăteau, era plătită până și firma de catering, deci Flowtech SRL putea fi liniștită. Era doar de clarificat, între contabilitățile celor două firme, dacă creanța se ridica într-adevăr la 1,5 milioane lei sau era eventual mai mică. Dacă nu cădeau de acord, se putea merge din nou în instanță, pe dreptul comun, ca în cazul oricărui diferent financiar între două firme. Nu avea niciun rost ca procedura de insolvență să fie prelungită, câtă vreme planul de reorganizare era implementat, iar Totalgaz funcționa normal. Magistrații Tribunalului au apreciat că problema creanței Flowtech putea fi soluționată prin negociere între părți și au dispus admiterea cererii de închidere a procedurii de insolvență. Totalgaz Industrie SRL a reintrat oficial în arena economică ieșeană.

Publicitate și alte recomandări video